Cel putin patru generatii de prozatori romani se perinda prin fata cititorilor. Cartea demareaza cu deja clasicii de manual tip Mircea Eliade (1907-1986), Nicolae Breban (n. 1934, Baia Mare), Dumitru Radu Popescu (n.1935, satul Pausa, Bihor) sau Augustin Buzura (1938, Berinta, Maramures) care nu-si dezmint constructiile masive si nici temele grave, universale (recurente în opera unor Nietzsche, Dostoievski, Thomas Mann, Tolstoi, Proust). Opera lor se remarca prin tipologii pregnante, contrastive si totodata complementare (spirit - trup, viata - arta, apollinic - dionisiac, maestru spiritual — discipol, calau — victima, inclusiv in plan erotic, politic, social); stilul preponderent analitic aminteste de investigatia si procedurile psihanalitice, ceea ce nu exclude lungul monolog digresiv, verva si proteismul. Se ajunge, asa cum vom demonstra, printr-un mirabil proces de iesire din fatalitatea asincroniei, la anvergura fictiunii de tip euro-american, la epica psihopolitista, la romanele in cheie mitologica si totodata realista, la povestirile in clarobscur care l-au impus, de pilda, in istoria literaturii pe regretatul Marius Tupan.
