x

 
    
    
: Manastirea Vatoped
: Grecia
: 2025
: 658
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:1750.00

Psaltirea Vatopedină – o ediție bilingvă greco-română, născută în Sfântul Munte Athos – inima isihiei ortodoxe. Lansarea lucrării a avut loc în ziua de marți, 15 iulie 2025 în Sala „Aula Magna” a Palatului Patriarhal.Lucrarea este rodul unei conlucrări exemplare între părinții de la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped și un grup de teologi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, coordonat de Pr. Prof. Constantin Coman. Este o ediție realizată în duhul liturgic al Septuagintei, dar cu fidelitate față de sufletul limbii române, îmbinând rigoarea traducerii cu sensibilitatea filocalică.

Detalii editorialePsaltirea Vatopedină a fost tipărită în Grecia, la tipografia Gramma, pe hârtie specială de tip „biblia” cu tentă fildeș, în format mare (aproximativ A4), cu text dispus bilingv, în paralel: greacă – română. Este înfrumusețată cu miniaturi bizantine autentice din manuscrise păstrate în biblioteca Mănăstirii Vatoped și legată elegant la legătoria Kypris, în coperți cartonate, ornamentate discret.Textul grecesc urmează versiunea liturgică athonită, iar cel românesc păstrează fidelitatea față de Septuaginta și melosul ortodox al rugăciunii. Lucrarea include și un bogat aparat critic, titluri liturgice, precum și împărțirea pe catisme, facilitând astfel citirea rânduită în cult sau la chilie.

Джеймс Альфред Уайт родился 3 октября 1916 года в промышленном северо-западном городке Сандерленд, в семье дирижёра оркестра, игравшего музыкальное сопровождение для немого кино[1]. Детские и юношеские годы будущего писателя прошли в Глазго, где он получил начальное образование и окончил ветеринарный колледж.

Место ветеринара в то время получить было сложно, существовал явный избыток специалистов. Однако Джеймсу повезло, его взял к себе помощником Дональд Синклер (прототип Зигфрида Фарнона), к тому времени опытный ветеринар и знаток лошадей из города Тирск (en:Thirsk) в Йоркшире. Здесь началась практика Джеймса. Именно здесь прошли зрелые годы будущего автора книг о животных, здесь он в 1941 году женился на Джоан Кэтрин Данбэри, здесь родились его дети — сын Джеймс и дочь Розмари (Рози).

Во время войны с 1941 по 1943 годы Джеймс Альфред Уайт служил летчиком в британских ВВС (RAF).

Ушел писатель из жизни в своем доме в Тирске 23 февраля 1995 г., в кругу любящей его семьи, после трех лет тяжелой болезни, которую он, по словам своей внучки, переносил мужественно и терпеливо

*
*
 
.s.

:

Т.И. Сербинова, Б.Я. Крочак, Н.М. Ангерт, Я.М. Ангерт
,
: ЦК КП Молдавии
: RSSM / Republica Sovietică Socialistă Moldovenească
: 1987
: satisfăcătoare
: 498
Disponibilitate: 0

Dumitru Coval
Istorie, ,
: RSSM / Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca
: 1991
: 30
Disponibilitate: 0

, ,
: Intourist
: RSSM / Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca
Disponibilitate: 0

,
: RSSM / Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca
Disponibilitate: 1
:100.00
Iurie Colesnic
Istorie, Republica Moldova,
Dincolo de oraşul marilor clădiri, dincolo de celebrele conace şi vile pe care le înalţă...
: Cartier
: Moldova
: 2016
ISBN: 9789975861151
: 632
Disponibilitate: 0

, Etnografie / Folclor,
: Editura Uniunii Scriitorilor
: Moldova
: 1996
ISBN: 5-86892-374-x
Disponibilitate: 0

Andrei Esanu
Istorie, ,
INTRODUCERE În anul 1996 oraşul Chişinău, capitala Republicii Moldova, a împlinit 560 de ani de la prima...
: Museum
: Moldova
: 1998
ISBN: 9975905145
: 216
Disponibilitate: 0

Ion Stici
: Basarabia
: Moldova
: 2000
ISBN: 9975-924-12-3
: foarte bună
: 574
Disponibilitate: 1
:175.00
Н.Орлов составитель
, Dicționare / Enciclopedii / Ghiduri,
Издание второе...
: Картя молдовеняскэ / Cartea Moldoveneasca
: RSSM / Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca
: 1972
: 190
Disponibilitate: 0

Сергей Лебедев, Григорий Корниенко, составители
,
Album 189 de fotografii ale orasului. Tiparit in RDG. Альбом 189 фотографий и иллюстраций. Отпечатано в...
: Тимпул
: RSSM / Republica Sovietică Socialistă Moldovenească
: 1982
: foarte bună
: 209
Disponibilitate: 1
:450.00
Н.А.Орлов
Istorie, , Dicționare / Enciclopedii / Ghiduri, Republica Moldova,
Справочник путеводитель. Текст паралельно на молдавском, русском, болгарском языках. Chisinau. Strazile povestesc... Ghid ilustrat al strazilor...
: Тимпул /Timpul
: RSSM / Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca
: 1983
: 208
Disponibilitate: 0

Iurie Colesnic
Istorie, , Republica Moldova, , , Autori basarabeni
Dincolo de oraşul marilor clădiri, dincolo de celebrele conace şi vile pe care le înalţă...
: Cartier
: Moldova
: 2015
ISBN: 9789975799997
: 632
Disponibilitate: 0

Н.А.Орлов
Istorie, , Dicționare / Enciclopedii / Ghiduri, Republica Moldova, ,
Справочник путеводитель. Текст паралельно на молдавском, русском, болгарском языках. Chisinau. Strazile povestesc... Ghid ilustrat al strazilor...
: Тимпул / Timpul
: RSSM / Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca
: 1983
: 208
Disponibilitate: 0

Stefan Ciobanu
Istorie, , Republica Moldova,
Prin prezentul volum, punem la îndemâna cititorilor una din cele mai interesante lucrări ale renumitului...
: Museum
: Moldova
: 1996
ISBN: 99759060605
: 80
Disponibilitate: 0

M. Hazin / Михаил Хазин
, Dicționare / Enciclopedii / Ghiduri, Republica Moldova, ,
: Raduga Publishers
: URSS / СССР
: 1984
: 112
Disponibilitate: 0

А.И. Тимуш , главный редактор
Istorie, , Dicționare / Enciclopedii / Ghiduri, Republica Moldova,
: Главная редакция Молдавской Советской Энциклопедии
: RSSM / Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca
: 1984
: 576
Disponibilitate: 0

Т. Д. Бодюл
Drept / Juridic, ,
: Moldova
: 2000
ISBN: 9975-901-30-1
: 363
Disponibilitate: 1
:25.00
В.Куклев, Г. Греков
Dicționare / Enciclopedii / Ghiduri,
: Издательство ЦК КП Молдавии
: RSSM / Republica Sovietică Socialistă Moldovenească
: 1977
: satisfăcătoare
: 848
Disponibilitate: 0

И.Г. Будак , ответственный редактор , М.К. Сытник , и др.
Istorie, , , Republica Moldova,
: Картя молдовеняскэ / Cartea Moldoveneasca
: RSSM / Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca
: 1966
: 564
Disponibilitate: 0

Алексей Толстой / Alexei Tolstoi
, ,
: Литература Артистикэ / Literatura Artistica
: RSSM / Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca
: 1984
: 143
Disponibilitate: 0

Анатолий Еремия / A.I. Eremia
Istorie, Geo, , Republica Moldova,
Рассказывается о происхождении географических названий Молдавии...
: Штиинца / Stiinta
: RSSM / Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca
: 1990
ISBN: 5376008010
: 191
Disponibilitate: 0

Timotei Melnic
, ,
Teoria literaturii are de rezolvat propriile probleme ce rezultă din particularităţile fenomenului literar drept obiect...
: Moldova
: 2010
ISBN: 978-9975-71-024-4
: 219
Disponibilitate: 1
:35.00
, Teze de doctorat , Referate , Cursuri , Conferinte , s.a.,
Camera de comerţ şi industrie - reprezentat oficial al oamenilor de afaceri din Republica Moldova...
: Moldova
: 2008
ISBN: 978-9975-9680-4-1
: 247
Disponibilitate: 1
:36.00
В. И. Царанов
Istorie, ,
Наиболее массовая депортация, проведённая Министерством государственной безопасности СССР в Молдавии....
: Moldova
: 1998
ISBN: 9975-62-017-5
: 101
Disponibilitate: 0

Н.Н. Рожковская
Cinematografie / Film / Teatru / Arte vizuale, , , , Arta Moldovei,
: Штиинца / Stiinta
: RSSM / Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca
: 1979
: 244
Disponibilitate: 0

Valeriu Cozma
Istorie, , Republica Moldova,
: Editura Universitatii de Stat din Moldova
: Moldova
: 1996
ISBN: 99975923038
: 560
Disponibilitate: 1
:100.00
Iurie Colesnic
, Dicționare / Enciclopedii / Ghiduri, , Autori basarabeni
: Museum
: Moldova
: 1997
ISBN: 9975906168
: 576
Disponibilitate: 0

Tudor Ţopa
: Tipografia Centrala
: Moldova
: 2015
ISBN: 978-9975-3031-5-6
: 200
Disponibilitate: 1
:39.00
Михаил Пришвин
Natura,
: Правда
: Rusia
: 1984
: 425
Disponibilitate: 0

Сергей Иванов
: Детская литература
: Rusia
: 1974
: 214
Disponibilitate: 1
:30.00
Алексей Толстой / Alexei Tolstoi
: Картя молдовеняскэ
: Moldova
: 1984
: 579
Disponibilitate: 1
:49.00
Алексей Толстой / Alexei Tolstoi
: Картя молдовеняскэ
: Moldova
: 1984
: 579
Disponibilitate: 1
:49.00
Давид Абрамович Гиличинский
Dicționare / Enciclopedii / Ghiduri,
: Лумина / Lumina
: Moldova
: 1981
: 107
Disponibilitate: 1
:30.00
,
Fotografii...
: Прогресс
: URSS / СССР
Disponibilitate: 0

Genoveva Scobioala, alcatuitor si coordonator
, Dicționare / Enciclopedii / Ghiduri, , Autori basarabeni
: Grafema Libris
: Moldova
: 2011
ISBN: 9789975521185
: 575
Disponibilitate: 2
:133.00
А. Шарандак / A. Sarandac
, , ,
: Тимпул / Timpul
: RSSM / Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca
: 1971
: 56
Disponibilitate: 0

Viorel M. Butnariu, coordonator
: Universitas
: Moldova
: 1994
ISBN: 5362011154
: satisfăcătoare
: 150
Disponibilitate: 1
:185.00
Larisa Ungureanu
Cinematografie / Film / Teatru / Arte vizuale, Arta Moldovei,
: Biblioteca Municipala B.P. Hasdeu
: Moldova
: 2019
ISBN: 9789975134835
: 252
Disponibilitate: 0

А.И. Тимуш, главный редактор
, Dicționare / Enciclopedii / Ghiduri, , , RASSM / Republica Autonoma Sovietica Socialista Moldoveneasca / Молдавская Автон
: Главная редакция Молдавской Советской Энциклопедии
: RSSM / Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca
: 1984
: bună
: 576
Disponibilitate: 1
:350.00
Георгий Яковлевич Дилевский
,
: Тимпул / Timpul
: RSSM / Republica Sovietică Socialistă Moldovenească
: 1982
: satisfăcătoare
Disponibilitate: 0

Т. Ананина / T. Ananina
, ,
: Картя молдовеняскэ / Cartea Moldoveneasca
: RSSM / Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca
: 1972
: 97
Disponibilitate: 0

Victoria Fonari
Poezie, , Autori basarabeni
Apărută de curând la o editură din România, cartea de buzunar Olimp & Hades, funcționează...
: Magic Print
: Romania
: 2020
ISBN: 9786066225083
: 160
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:175.00
Victoria Fonari
, , , Autori basarabeni
: Pontos
: Moldova
: 2020
ISBN: 9789975724876
: 60
Disponibilitate: La comandă în 2 zile
:155.00
Aurica Dvoracic
Dicționare / Enciclopedii / Ghiduri,
: Muzeul Literaturii Romane Iasi(casa Pogor)
: Romania
: 2006
: 102
Disponibilitate: 1
:35.00
Думитру Матковски / Dumitru Matcovschi
, , Poezie,
: Литература Артистикэ / Literatura Artistica
: Moldova
: 1985
: 160
Disponibilitate: 0

Anatol Petrencu
Istorie, Republica Moldova,
: Moldova
: 2021
ISBN: 9789975667142
: 216
Disponibilitate: 1
:150.00
Valerian Ciobanu
, , Autori basarabeni
: Coresi
: Romania
: 2018
ISBN: 9786069962169
: 318
Disponibilitate: 1
:187.00
Anatol Petrencu Ion Negrei
Istorie, Republica Moldova,
: Moldova
: 2020
ISBN: 9789975667104
: 352
Disponibilitate: 0