Silas Marner - la prima vedere, o carte fără mari pretenţii, scrisă de Marian Evans (1819-1880), alias George Eliot, în 1861.
Personajul principal este un ţesător străin, singur, retras, venit de nicăieri la Raveloe, acceptat greu de o comunitate închisă precum cea a unui sat britanic din secolul XVII, supus stereotipiilor legate de tot ceea ce înseamnă un "venetic" (i se atribuie acte de vrăjitorie şi vindecări miraculoase - e mult mai uşor să afirmi aşa ceva când în cauză e un străin, posesor al unui chip "galben ca ceara" şi a unor ochi "castanii, bulbucaţi şi miopi", care mai cunoaşte şi stări de catalepsie).
După ingrediente, câte ceva despre acţiunea propriu-zisă: Marner este jefuit de cele 272 de guinee strânse în răstimpul venirii lui în Raveloe. Primeşte în schimb, din partea Providenţei, un minunat cadou de ajun de An Nou: pe Eppie, fiica de curând născută - practic abandonată - a lui Godfrey Cass şi a lui Molly Farren. Auriul guineelor este înlocuit de auriul natural al părului unui copil, sufletul lui Silas Marner învie, iar întrebarea este cum se împacă cu această stare de lucruri Godfrey Cass, nevoit să tacă.
Pentru mine, este relevantă desprinderea de singurătate a unui om care a cunoscut starea asta prea bine, atât de mult timp, după alungarea din comunitatea puritană de la Lantern Yard. Într-un fel, lectura poate fi făcută şi în cheia legăturii lui Silas Marner cu Dumnezeu. Pe de altă parte, cartea - cu un pronunţat caracter etic - pune întrebări şi loveşte în prejudecăţi, în religia organizată, în procesele de industrializare sau în establishment-ul britanic al epocii, fiind o admirabilă pledoarie în favoarea dreptăţii (sociale). Deşi stilul ei este greoi, mi se pare cuceritoare şi lectura ei mă emoţionează de fiecare dată. Este, din acest motiv, una din cărţile mele de căpătâi. Vă rog să o citiţi.
PS. Cartea a avut o influenţă apreciabilă asupra literaturii, dar şi asupra cinematografiei. Să ne amintim doar de Leon, din 1994, cu Jean Reno în rolul principal ...
.s.