…Rudi Rosenberg este de aproape doi ani la Birkenau, iar asta este o adevarata isprava. O intamplare ciudata care l-a transformat intr-un veteran de nouasprezece ani si i-a fost de folos pentru a obtine un post de registrator, care consta in a tine la zi registrele de intrare si iesire ale celor internati, intr-un loc unde deplasarea persoanelor este in mod tragic constanta.
Este o slujba foarte pretuita de nazisti, care sunt meticulosi chiar si cand omoara. De aceea, Rudi Rosenberg nu poarta uniforma in dungi a detinutilor conventionali.
Etaleaza cu mandrie niste pantaloni uzati de calarie care, in oricare alte vremuri, ar fi fost de lepadat, dar care la Auschwitz se dovedesc a fi un articol de imbracaminte de lux.
In afara de liderii numiti kapo, de bucatari si cei din posturile de incredere precum registratorii sau secretarii de bloc, toti cei internati poarta jegoasele uniforme in dungi. Cu rare exceptii, ca de pilda lagarul familial.
Trece pe langa postul de control al cantonamentului de carantina de care apartine, afisand in fata garzilor cu care se intalneste un zambet binevoitor de detinut model. Nu i se ridica prea mari obiectii cand ii informeaza ca se indreapta spre lagarul Blid, sa duca niste liste.
Merge pe bulevardul de pamant care face legatura prin perimetrul exterior intre diferitele lagare din complexul Birkenau si priveste in departare sirul de arbori care delimiteaza padurea, care la acea ora de dupa-amiaza de iarna este o linie incetosata.
O rafala de aer ii aduce chiar si putin din aroma dulceaga a buruienilor umede, a ciupercilor si muschilor. Inchide o clipa ochii, ca sa o savureze. Libertatea are miros de padure umeda.
A fost convocat la o reuniune clandestina pentru a discuta despre acel enigmatic lagar familial. Tanarul registrator rememoreaza niste amintiri de acum cateva luni, desi in acel loc in afara realitatii care este lager-ui, i se par intamplari antice dintr-o era vaga.
La fel cum busolele isi pierd orientarea cand se apropie de Polul Nord, la Auschwitz calendarele o iau razna.
S-a intamplat intr-o dimineata de septembrie. Astepta acelasi lucru ca intotdeauna: oameni zbarciti in uniformele lor de ocnasi, tunsi zero si inca ametiti de sosirea in lumea imprejmuita cu sarma de la Auschwitz, care duhneste a carne arsa.
Chipuri identice pline de stupoare, caci lipsa de protectie ii face pe oameni egali. Dar cand a ridicat privirea deasupra mesei a dat peste fetisoara vioaie a unei fetite pistruiate cu doua codite impletite blonde, care se agata de ursul ei din plus.
S-a zapacit. Copila a ramas uitandu-se la el. Dupa atatea atrocitati, slovacul uitase ca lumea putea fi privita in felul acesta: iara teama, fara ranchiuna, fara urme de nebunie.
Avea sase ani si era in viata la Auschwitz. I s-a parut un miracol.
Nici el, nici Rezistenta nu si-au explicat atunci de ce nazistii lasasera in viata copii in acel lager. Asa ceva nu se intamplase decat in lagarul cu tigani, pe care doctorul Mengele ii folosea pentru experimentele sale rasiale, dar niciodata cu evrei...
.s.
