Pentru cei mai mulţi dintre noi, fie şi numai ideea privării de libertate – chiar legitim realizată – este în măsură să ne crispeze. Precum altă dată locurile considerate bântuite, împrejurimile închisorilor par să împrumute ceva din distorsiunea prezentă în jur. Închisoarea este un spaţiu care în imaginarul social aparţine deopotrivă celor care săvârşesc grave fapte antisociale precum şi celor care trebuie să ne asigure că încarceraţii nu vor părăsi perimetrul mai devreme decât s-a stabilit prin judecată. Acestora li se mai adaugă imaginea rudelor sau a prietenilor care îi vizitează pe cei încarceraţi. Mai există însă şi o altă categorie de persoane pentru care spaţiul de recluziune este unul familiar. Sunt de altfel singurii care merg acolo de bună voie. Sunt fie reprezentanţii diverselor ONG-uri care derulează activităţi menite să sprijine pe cei privaţi de libertate, fie cei care doresc să cerceteze fenomele sui-generis ce apar în acest spaţiu social deosebit, fie studenţii diverselor specializări umaniste care fac acolo practica de specialitate. Curiozitatea bine condusă, dublată de efortul metodic ce însoţeşte motivaţia născută din pasiune, conturează lucrări precum cea de faţă, care permit o înţelegere mai nuanţată şi, prin aceasta, mai apropriată de realitatea mediului carceral.