x

 
Silvicultura
    
    
Constantin Ivanov
: Junimea
: Romania
ISBN: 9780733729273
: 170
Disponibilitate: 3
:165.00

Cartea de faţă este făcută din perspectiva cititorului avizat, instruit, cu experienţă de lector îndelungat, care are ca finalitate o atitudine onestă şi profesionistă, totodată, faţă de textul analizat. Autorul a adoptat, corect, poziţia celui care ştie că e vorba doar de o carte de eseuri şi cronici literare şi nu de un volum complex, care şi-ar propune să abordeze/ soluţioneze probleme literare controversate.

Dimpotrivă, textul critic reflectă cu fidelitate doar reacţia sinceră a unui lector faţă de un text literar pe care îl citeşte, îl analizează, îl compară, toate acestea fiind ocupaţii curente pentru un cercetător literar. E atitudinea recomandată unui cercetător din domeniul filologic, acesta fiind, mai întâi, acel cititor care este mereu provocat de lecturi, răspunzând prin ceea ce se cheamă de mult reacţii critice. / Constantin DRAM /

Două sunt preocupările literare de bază ale lui Constantin Ivanov: răul în manifestările sale morale, sociale, metafizice, ontologice etc. şi formele ficţionale ale reprezentării lui artistice. În centrul acestui spectru tematic şi imaginar al cercetării se află condiţia umană cu infinitele ei dovezi de rezistenţă şi semne de fragilitate, cedări şi fracturări existenţiale. Valenţele ironiei şi autoironiei, sugestia parabolică, deschiderile alegoriei, expresia onirică şi disoluţia umanului, fluctuaţiile identitare, abandonul şi regăsirile de sine, toate, în ultimă instanţă, converg în ideea unor multiple abordări artistice a limitelor şi a provocărilor condiţiei umane, pe care autorul le analizează cu instrumente sigure, atent şi nuanţat. Titlul cărţii induce însă şi o conotaţie discret autoreferenţială. Dincolo de structurarea tematică sau de gen a volumului se resimte strădania devenirii profesionale a tânărului critic, efortul transgresării emoţiei prime a lecturii şi a depăşirii simplei plăceri a textului. Reflecţia eseistică sau comentariul hermeneutic pe marginea unor apariţii literare sunt mereu pentru Constantin Ivanov o provocare pentru devansarea unor limite de lectură şi interpretare. Dar, întotdeauna, odată cu învingerea noilor provocări, în faţă apar alte limite, într-o perpetuă, incitantă, imperioasă nevoie de noi orizonturi pentru speculaţia critică. / Andrei ŢURCANU / 

*
*
 
.s.

:

Ю.А. Герасимов , Л.М. Шиляева , и др.
Mediu / Ecologie, Practic, Profesii / Meserii, Loisir & Hobby, , Silvicultura, Natura
В книге рассказано об особенностях поведения пушных зверей, их территориальном распределении, о факторах, сдерживающих рост...
: Лесная промышленность
: URSS / СССР
: 1977
: 224
Disponibilitate: 0

В.И. Казанский
Loisir & Hobby, Silvicultura, Natura
: Лесная промышленность
: URSS
: 1966
: satisfăcătoare
: 304
Disponibilitate: 0

Constantin Bandiu
, Mediu / Ecologie, Profesii / Meserii, , Silvicultura, Natura
"Silvosofia" este o premiera pe plan cultural - o deschidere spre o noua stiinta care...
: Silvica
: Romania
: 2011
ISBN: 978-606-8020-16-7
: 124
Disponibilitate: 0

Olivier Bouriaud
, Silvicultura
Lucrarea are scopul de a stabili cele mai importante momente in ingrijirea fagului pentru a...
: Silvica
: Romania
: 2014
ISBN: 978-606-8020-11-5
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:136.00
Florin Danescu, Cornel Costachescu, Elena Mihaila, Dorina Dragan
, Silvicultura
: Silvica
: Romania
: 2014
ISBN: 978-606-8020-14-3
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:238.00
Florin Danescu, Cornel Costachescu, Elena Mihaila, Dorina Dragan
, Silvicultura
: Silvica
: Romania
: 2014
ISBN: 978-606-8020-15-0
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:238.00
Nicolae Dornița
, Silvicultura
: Silvica
: Romania
: 2014
ISBN: 978-606-8020-17-4
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:136.00
Leandru Vadim
, Silvicultura
: Silvica
: Romania
: 2013
ISBN: 978-606-8020-18-1
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:102.00
Dincă Lucian, Şerbănescu Agnes, Darie george, Virgil Ciobanu, Maria Dincă, Angela Stanca, Tudor Pros
Silvicultura
: Silvica
: Romania
: 2013
ISBN: 978-606-8020-19-8
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:136.00
Lucian Dinca, Dorin Drăghiciu, Dănuţ Chira
, Silvicultura
: Silvica
: Romania
: 2013
ISBN: 978-606-8020-21-1
: 427
Disponibilitate: 0

Chira Dănuţ, Stănescu Dan, Danciu Marius, Patriche Neculai, Ruicănescu Adrian
Silvicultura
: Silvica
: Romania
: 2014
ISBN: 978-606-8020-22-8
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:238.00
MariaTeodosiu
Silvicultura
: Silvica
: Romania
ISBN: 978-606-8020-23-5
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:102.00
Gheorghe Parnuta
, Silvicultura
: Silvica
: Romania
: 2009
ISBN: 978-973-88379-9-7
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:340.00
Dinca Lucian, Lucaci Dora, Iacoban Carmen, Ionescu Monica
Silvicultura
: Silvica
: Romania
ISBN: 978-606-8020-24-2
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:136.00
Nicu Constanin Tudose
Silvicultura
: Silvica
: Romania
ISBN: 978-606-8020-25-9
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:170.00
Stuparu Elena, Guiman Gheorghe, Scărlătescu Virgil
Silvicultura
: Silvica
: Romania
ISBN: 978-606-8020-00-6
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:136.00
Costăchescu Cornel, Dănescu Florin, Mihăilă Elena
Silvicultura
: Silvica
: Romania
: 2010
ISBN: 978-606-8020-02-0
: 262
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:135.00
Dănescu Florin, Costăchescu Cornel, Mihăilă Elena
Silvicultura
: Silvica
: Romania
: 2010
ISBN: 978-606-8020-03-7
: 254
Disponibilitate: 1
:135.00
Dănescu Florin, Costăchescu Cornel, Drăgan Dorina
Silvicultura
: Silvica
: Romania
ISBN: 978-606-8020-04-4
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:102.00
Petrila Marius, Apostol Bogdan, Gancz Vladimir, Lorenţ Adrian
Silvicultura
: Silvica
: Romania
ISBN: 978-606-8020-05-1
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:238.00
Mihăilă Elena, Costăchescu Cornel, Dănescu Florin
, Silvicultura
: Silvica
: Romania
ISBN: 978-606-8020-06-8
: -
Disponibilitate: 0

Popa Ionel, Sidor Cristian Gheorghe
Silvicultura
: Silvica
: Romania
ISBN: 978-606-8020-07-5
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:204.00
Pârnuţă Gheorghe, Lorenţ Adrian, Tudoroiu Marin, Petrila Marius
Silvicultura
: Silvica
: Romania
ISBN: 978-606-8020-08-2
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:136.00
Ionescu Georgeta, Ionescu Ovidiu, Paşca Claudiu, Popa Marius, Jurj Ramon, Sârbu George, Vişan Daniel
Silvicultura
: Silvica
: Romania
ISBN: 978-606-8020-09-9
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:170.00
Georgeta Mihai
Silvicultura
: Silvica
: Romania
ISBN: 978-973-88938-6-3
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:170.00
Cristinel Costandache, Snada Nistor
Silvicultura
: Silvica
: Romania
ISBN: 978-973-88379-6-6
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:136.00
Dimitrie I. Ionescu
Silvicultura
: Silvica
ISBN: 978-973-88379-7-3
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:102.00
Marin Dracea
Silvicultura
: Silvica
: Romania
ISBN: 978-973-88938-0-1
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:102.00
Radu Ichim
, Silvicultura
: Silvica
: Romania
ISBN: 978-973-88938-1-8
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:136.00
Olenici Nicolae
Silvicultura
: Silvica
: Romania
ISBN: 978-973-88938-7-0
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:136.00
Carmen Iacoban
Silvicultura
: Silvica
: Romania
ISBN: 978-973-88938-8-7
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:136.00
Parnuta Gheorghe
Silvicultura
: Silvica
: Romania
ISBN: 978-606-8020-31-0
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:340.00
Ovidiu Badea
Silvicultura
: Silvica
: Romania
ISBN: 978-606-8020-34-1
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:136.00
Ovidiu Badea, Iacob Corneliu, Diana Silaghi
Silvicultura
: Silvica
: Romania
ISBN: 978-606-8020-35-8
: -
Disponibilitate: 0

A. Popescu, Nicolae Doniţă, V. Roşca, B. Băjenaru
Silvicultura
: Silvica
: Romania
ISBN: 978-606-8020-26-6
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:170.00
Alexe Alexe
Silvicultura
: Silvica
: Romania
ISBN: 978-606-8020-29-7
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:170.00
Alexe Alexe
Silvicultura
: Silvica
: Romania
ISBN: 978-606-8020-30-3
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:238.00
Oprea Vasile
Silvicultura
: Silvica
: Romania
ISBN: 978-606-8020-36-5
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:136.00
Corina Coanda, Radu Stelian
Silvicultura
: Silvica
: Romania
ISBN: 973-96001-5-8; 978-973-96001-5-6
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:136.00
Radu Vlad
Silvicultura
: Silvica
: Romania
ISBN: 978-973-88379-0-4
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:136.00
Radu Vlad
Silvicultura
: Silvica
: Romania
ISBN: 978-973-88379-3-5
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:136.00
Gheorghe Pârnuţă
Silvicultura
: Silvica
: Romania
ISBN: 978-973-88379-4-2
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:136.00
Anca-Diana Ardeleanu, Ion Mirea
Silvicultura
: Silvica
: Romania
ISBN: 978-973-88938-3-2
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:102.00
Guiman Gheorghe, Radu Vlad
Silvicultura
: Silvica
: Romania
ISBN: 978-606-8020-39-6
: -
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:204.00
Erwin Heer
, Silvicultura, Natura, , Cărţi cu autograful autorului, Republica Moldova
: Christian Fiess Heimatmuseums der Deutschen aus Bessarabien e.V.
: Germania
: 1983
: 156
Disponibilitate: 1
:349.00
Macků Jan, Krejča Jindřich
, Medicina / Sanatate, , Silvicultura, Natura
Kniha obsahuje prehľadne usporiadaných 200 najdôležitejších liečivých rastlín rozšírených na území Slovenska. Ku každej zaznamenanej...
: Veda
: Slovacia
: 1975
: 472
Disponibilitate: 1
:149.00
Б.Г.Холоденко
, , , Silvicultura, Natura
: Штиинца/Stiinta
: RSSM / Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca
: 1974
: 268
Disponibilitate: 0

С.Илиева
, Medicina / Sanatate, , Silvicultura, Natura
В современной медицине лекарственные культуры имеют большое значение.  Специфические особенности лекарственных растений, их сложный и разнообразный...
: Земиздат
: Bulgaria
: 1971
: 264
Disponibilitate: 0

В.Н.Вехов, И.А.Губанов, Г.Ф.Лебедева
Geo, , Silvicultura, Natura
Справочник-определитель "Культурные растения СССР" содержит характеристику свыше 350 видов, подвидов и разновидностей растений, возделываемых в...
: Мысль
: URSS / СССР
: 1978
: 336
Disponibilitate: 1
:187.00
Ричард Вебстер
, Practic, Spiritualitate, , Silvicultura, Natura
Фэншуй (в переводе с китайского - "ветер и вода") - это древнее китайское искусство жить...
: Тимошка
: Rusia
: 1999
ISBN: 5888011053
: 160
Disponibilitate: 0