Idealul de Extravertire a fost cercetat în multe studii, deşi acestea nu au fost niciodată grupate sub o denumire unică. Persoanele vorbăreţe, de exemplu, sunt cotate ca fiind mai isteţe, ca arătând mai bine, ca fiind mai interesante şi mai dezirabile. Viteza vorbirii contează la fel de mult ca volumul: cei ce vorbesc repede sunt cotaţi ca fiind mai competenţi şi mai plăcuţi decât cei ce vorbesc domol. Aceeaşi dinamică se aplică la grupuri, cercetările arătând că persoanele volubile sunt considerate mai deştepte decât cele reticente - chiar dacă nu există niciun fel de corelaţie între darul de a vorbi şi ideile bune. Până şi cuvântul introvertit este stigmatizat - un studiu informal, realizat de psihologul Laurie Helgoe, arată că introvertiţii îşi descriu aspectul fizic folosind un limbaj viu ("ochi albaştri-verzi", "exotic", "pomeţi înalţi"), dar, atunci când li se cere să contureze portretul unui introvertit în general, ei furnizează o imagine ternă şi fără nuanţe ("dizgraţios", "culori neutre", "probleme cutanate"). Facem însă o mare greşeală îmbrăţişând cu atâta lipsă de discernământ Idealul de Extravertire. Unele dintre cele mai mari idei, opere de artă şi invenţii - de la teoria evoluţionistă la tablourile cu floarea-soarelui ale lui Van Gogh şi la computerele personale - provin de la persoanele tăcute şi cerebrale care au ştiut cum să se acordeze la lumea lor interioară şi la comorile aflate acolo. Fără introvertiţi, lumea ar fi lipsită de: Teoria gravitaţiei Teoria relativităţii A doua venire a lui W.B. Yeats Nocturnele lui Chopin În căutarea timpului pierdut a lui Proust Peter Pan 1984 şi Ferma animalelor ale lui Orwell Lista lui Schindler, E.T. şi Întâlnire de gradul trei