x

 
Politic
    
    
Elena Simina Tanasescu (coord.), Miruna Andreea Balosin, Cosmin Dima, Cristian Ducu, Stefan-Ilie Oa
Politic, Uniunea Europeana
: Institutul European din Romania
: Romania
: 2015
ISBN: 978-606-8202-47-1
: 132
Disponibilitate: 0


În România ultimilor ani auzim tot mai frecvent aserțiunea „lobby-ul nu este trafic de influență”, formulă care reflectă existența unei percepții mai degrabă negative decât pozitive față de lobby și/sau grupuri de interese. Chiar dacă cele două concepte reflectă o realitate indiscutabilă, specifică procesului politic și decizional contemporan, ele continuă să fie puțin înțelese și par să rămână plasate într-o zonă mai degrabă misterioasă și accesibilă doar celor „inițiați”. Studiul de față, Lobby în România versus Lobby în UE, realizat de un grup mixt de cercetători, specialiști în afaceri europene, politologie, etică, economie și științe juridice și coordonat de doamna profesor universitar Simina Tănăsescu, răspunde unei nevoi concrete, reale, regăsite la nivelul societății românești, de identificare a celor mai bune soluții privind reglementarea activității de lobby, prin studierea sistematică și încadrarea normativă a activităților specifice lobby-ului și grupurilor de interese care acționează în România. Studiul oferă o analiză documentată și echilibrată asupra acestei problematici, concentrându-se asupra unor aspecte specifice procesului de lobby în general dar și asupra unor evoluții particulare României, respectiv: trăsăturile caracteristice fenomenului de lobby în raport cu unele concepte conexe, precum cel de advocay sau public relations; inventarierea variatelor forme sub care grupurile de interese s-au manifestat până acum în spațiul public românesc; inventarierea diferitelor tipuri de reglementări și norme juridice cu incidență asupra activităților de lobby în România; impactul normelor etice asupra actorilor și activităților de lobby din România. Teza pe care se sprijină prezentul studiu este aceea că în perioada prezentă, procesul politicilor publice a devenit unul tot mai complex, rolul jucat de diferitele grupuri de interese (interest groups) în influențarea deciziei politice fiind tot mai greu de ignorant. În același timp, în diferitele state ale UE dar și la nivel internațional, modul de reglementare al acestui complex fenomen a rămas unul mai mult sau mai puțin riguros, existând diferențe semnificative de abordare. În același timp, nu este sustenabilă menținerea lobby-ului în actualul „status quo, care face din lobby un fel de no man’s land susceptibil a fi interpretat ori ca o activitate criminală ori a fi profesat în conformitate cu standarde profesionale corecte, dar împărtășite de un număr mic de actori” (Tănăsescu & all, pp. 116-117). Chiar dacă termenul de lobby este un concept destul de des utilizat în limbajul academic și politic/instituțional, el nu are încă un conținut clar și, mai ales, general acceptat. Pentru că, spun autorii, parafrazând afirmația lui Sartori, ideile greșite despre lobby fac ca lobby-ul să funcționeze greșit dar și, pentru că, cel mai adesea, discuțiile despre lobby se poticnesc în anticamera conceptuală, studiul debutează cu o necesară secțiune consacrată terminologiei specifice. Ce este lobby, ce este advocacy, care sunt asemănările și/sau deosebirile între cele două procese, sunt numai câteva din întrebările la care se caută și oferă răspuns. Studiul arată că „în sens larg lobby-ul se referă la acțiunea de a influența decizia altora, indiferent dacă decizia vizată este una personală, a unui grup de indivizi ori a unei societăți comerciale sau de natură guvernamentală iar, în sens restrâns, avem de-a face cu acțiunea unor persoane sau grupuri de persoane, fiecare având interese variate și specifice, prin care se urmărește influențarea deciziilor luate la nivel politic” (Tănăsescu & all, p. 33). Pe de altă parte, activitatea de advocacy ar avea ca obiectiv principal sensibilizarea opiniei publice și doar indirect a factorilor de decizie, cu privire la aspecte care pot afecta interese publice. Ca atare, deși activitățile de lobby și advocacy au multe puncte comune ce vizează mai ales adoptarea sau modificarea unor decizii, norme sau reglementări, diferența fundamentală dintre cele două ar consta în obiectivul urmărit: „lobby urmărește satisfacerea unui interes privat (indiferent de dimensiunea ori impactul beneficiarilor), pe când advocacy urmărește satisfacerea unui interes public (indiferent cât de mic ar fi grupul beneficiarilor)” (Tănăsescu & all, p. 30). Autorii scot însă în evidență relativitatea demarcațiilor conceptuale, arătând că deși „această distincție dintre lobby și advocacy pare a fi cea mai utilizată în România, de cele mai multe ori, în viața de zi cu zi, nu există o linie de demarcație clară între interesele private și cele publice pentru care militează diverse grupuri de interese” (Tănăsescu & all, p. 31). De interes și observația făcută de autori conform căreia lobby-ul „poate interveni fie înainte de luarea unei decizii, fie chiar în timpul procesului decizional, fie ulterior luării deciziei, în etapa implementării” (Tănăsescu & all, p. 31), precizare utilă pentru identificarea corectă a modului în care activitatea de reglementare/autore
*
*
 
.s.

:

Laurentiu P. Maricutoiu
Politic
Din cuprins:- Identitatea psihologiei politice;- Schimbarea in Romania anilor '90;- Schimbare sociala si schimbare organizationala;-...
: Institutul European
: Romania
: 2006
ISBN: 973-611-439-2
: bună
: 184
Disponibilitate: 2
:200.00
Florica Vasiliu
Politic
Din cuprins: Politici culturale si programul Capitale culturale europene; Sibiu - Capitala culturala europeana in 2007. Valori...
: Institutul European
: Romania
: 2009
ISBN: 978-973-611-622-3
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:107.00
Raffaella Gherardi
Politic
Din cuprins: Libertate si egalitate in gandirea politica moderna - Sandro Mezzadra; De la un absolutism la...
: Institutul European
: Romania
: 2009
ISBN: 978-973-611-638-4
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:193.00
Niccolo Machiavelli
Politic
...
: Institutul European
: Romania
: 1996
ISBN: 973-586-020-1
Disponibilitate: 0

Mirela Cerkez
Politic
Din cuprins: Teoria evaluarii, modele de evaluare Evolutia teoriei si practicii evaluarii Probleme ale procesului de evaluare Dimensiunea cunoasterii...
: Institutul European
: Romania
: 2012
ISBN: 978-973-611-840-1
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:168.00
Ciprian-Beniamin Benea
Politic, Uniunea Europeana
Noutatea lucrarii consta in prezentarea negocierilor dintre RPR si RPFI. Desi exista ample lucrari publicate...
: Institutul European
: Romania
: 2009
ISBN: 978-973-611-593-6
: 270
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:145.00
Gabriel Mursa
Politic
Din cuprins: - Libertatea in epoca premoderna; - Inceputurile liberalismului modern: Locke si Montesquieu; - Liberalismul in Statele...
: Institutul European
: Romania
: 2005
ISBN: 973-611-383-3
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:107.00
Stephen Fischer-Galati
Politic
Din cuprins: - Lada de zestre - Romania mare; - Logodna cu traditia - "Democratia" anilor '20; -...
: Institutul European
: Romania
: 1998
ISBN: 973-586-133-X
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:92.00
Jean Jules Jusserand
Politic
Iata – in mod clar si indubitabil – o lucrare de vasta eruditie, opera a...
: Institutul European
: Romania
: 2011
ISBN: 978-973-611-709-1
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:65.00
Tibetul
-32 %
Claude B. Levenson
Politic
"Acoperiş al lumii”, Tibetul a fost vreme îndelungată ferit de consecinţele directe ale schimbărilor în...
: Grafoart
: Romania
: 2008
ISBN: 978-973-9054-47-8
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:117.00
: 79.00
Pascal Fontaine
Politic
Din cuprins:  - Bazele istorice ale integrarii europene;  - Comunitatea Europeana a Celor Sase;  - Parlamentul European;  - Comisia...
: Institutul European
: Romania
: 1998
ISBN: 973-586-118-6
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:31.00
Michel Terestchenco
Politic
Din cuprins:  - Platon si sofistii;  - Biserica si Statul pentru Parintii Bisericii;  - Machiavelli sau autonomia politicii;  -...
: Institutul European
: Romania
: 2000
ISBN: 973-586-176-3
Disponibilitate: 0

adeleine Albright
Politic
Din cuprins:  ◊ Credinta si diplomatie;  ◊ "Marele jihad";  ◊ Sa cunoastem Islamul;  ◊ "Dumnezeu vrea sa fiu presedinte";  ◊...
: Institutul European
: Romania
: 2009
ISBN: 978-973-611-588-2
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:163.00
John Keane
Politic
Din cuprins:  - Puterea;  - Tendinte globale;  - Nationalismul;  - Societatea necivila....
: Institutul European
: Romania
: 2003
ISBN: 973-611-176-8
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:95.00
Coman Ramona
Politic
Din cuprins:  ◊ De la postcomunism la Europa sociala? Dinamica europenizarii relatiilor de munca in Romania...
: Institutul European
: Romania
: 2007
ISBN: 978-973-611-477-9
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:104.00
Raoul Girardet
Politic
Din cuprins:  - Despre ideologia nationalista;  - Despre natiune in timpul nostru;  - Generatie, traditie, contemporaneitate;  - De la...
: Institutul European
: Romania
: 2003
ISBN: 973-586-013-9
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:70.00
Madeleine Albright
Politic
Din cuprins:  ◊ Un mandat de conducere;  ◊ Arta persuasiunii;  ◊ Asigurati-va ca aveti dreptate; apoi actionati;  ◊ Locul...
: Institutul European
: Romania
: 2009
ISBN: 978-973-611-630-8
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:198.00
Micaela Catargi
Istorie, Politic
Din cuprins:  ◊ "Dreptul gintilor" in acceptie romaneasca (Cuvant inainte de Georgeta Filitti)  ◊ Diplomatia romaneasca (conferinta...
: Institutul European
: Romania
: 2011
ISBN: 978-973-611-711-4
: 61
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:42.00
Dimitrie Cantemir
Istorie, Politic, , ,
"Principele Dimitrie Cantemir (1673-1723), cunoscut Europei întregi pentru erudiţia sa, odată ales membru al Academiei...
: Institutul Cultural Roman
: Romania
: 2006
ISBN: 978-973-577-510-0
: 456
Disponibilitate: 0

Carlos Eduardo Maldonado
, Politic, , Sociologie/Asistenta sociala
Unul dintre cei mai importanti filosofi latino-americani ai momentului, profesor invitat al unora dintre cele...
: Bastion
: Romania
: 2009
ISBN: 978-973-1980-11-9
: bună
: 230
Disponibilitate: La comandă în 20 zile
:150.00
Lucian Boia
, Istorie, Politic, , Sociologie/Asistenta sociala, Eseu / Publicistica
România de astăzi. O ţară care se încăpăţânează să fie altfel. „Ţările şi naţiunile sunt diferite....
: Humanitas
: Romania
: 2012
ISBN: 978-973-50-3838-0
: bună
: 136
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:120.00
Mircea Vulcanescu
, Politic
... fiecare popor are, lăsată de Dumnezeu, o faţă proprie, un chip al lui de...
: Eikon
: Romania
: 2009
ISBN: 978-973-757-183-0
: 107
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:127.00
Ezra Suleiman, Henri Mendras
Politic
Elitele din administratie si politica in Franta celei de-a V-a republici: omogenitate, putere, permanenta Tirania diplomei...
: Amarcord
: Romania
: 2001
ISBN: 973-8208-11-4
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:65.00
Constantin C. Giurescu
Istorie, Politic,
: Meridiane
: Romania
: 1980
: 160
Disponibilitate: 1
:77.00
Quintus-Tullius Cicero
Politic
Scris în 64 î.Cr. de Quintus Tullius Cicero pentru fratele său Marcus, acest mic tratat...
: Art
: Romania
ISBN: 978-973-124-342-9
Disponibilitate: 0

Alina Mungiu-Pippid
Politic, , Eseu / Publicistica
De ce rivnesc romanii la premiul Nobel fara sa il obtina? Raspunsurile Alinei Mungiu-Pippidi din...
: Polirom
: Romania
: 2014
ISBN: 978-973-46-3947-2
: 408
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:138.00
Rodney Castleden
Istorie, Politic, Psihologie
Au avut de ales intre bine si rau. Au ales raul fara ezitari, indoieli sau remuscari. Ierarhizarea...
: Meteor Press
: Romania
: 2012
ISBN: 978-973-728-587-4
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:101.00
Daniel Estulin
Istorie, Politic
De la inceputurile sale, in 1954, in hotelul Bilderberg din oraselul olandez Oosterbeek, Clubul Bilderberg...
: Meteor Press
: Romania
: 2008
ISBN: 978-973-88677-6-5
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:129.00
Борис Егоров
Politic, ,
: Лениздат
: Rusia
: 1984
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:49.00
Constantin Stere
, Politic
Personalitatea lui Stere este cunoscuta mai ales prin textul Social-democratism sau poporanism? si prin documentele...
: Dominor
: Romania
: 2005
ISBN: 973-8496-47-0
: 370
Disponibilitate: 1
:183.00
Dr. Lucian V. Orasel
Istorie, Politic
Aceasta carte este prima dintr-o serie de 3 volume concepute sa contribuie la transformarea Romaniei...
: Amaltea
: Romania
: 2004
ISBN: 9739397980
: 342
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:284.00
Elisabeth Noelle-Neumann
Advertising / PR / Media, Politic, , Sociologie/Asistenta sociala
: Comunicare.ro
: Romania
: 2009
ISBN: 9737110293
: 372
Disponibilitate: 0

Карл Маркс, Фридрих Энгельс / Karl Marx, Friedrich Engels
, , Politic, ,
: Госполитиздат
: URSS / СССР
: 1954
: 700
Disponibilitate: 1
:200.00
Gheorghe Sbarna Prof. univ. dr.
Istorie, Politic
„...Prezentarea persoanelor în volum a avut în vedere, în mod firesc, gradul de participare şi,...
: Mega
: Romania
: 2009
ISBN: 978-606-543-049-5
: 642
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:260.00
Cristian Miu, Tudor Mamaligan, Constantin Stefan
Politic
Strucura lucrării este echilibrată şi formează un ansamblu ce corespunde scopurilor şi direcţiilor de cercetare,...
: Ideea Europeana
: Romania
: 2013
ISBN: 978-606-594-187-8
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:49.00
Петре П. Молдован ( В. Стати ) / Petre P. Moldovan ( V. Stati )
Istorie, Politic
: Moldova
: 1994
ISBN: 5852681679
: bună
: 276
Disponibilitate: 0

George Girlesteanu
Drept / Juridic, Politic
Aparitia in cadrul administratiei publice din Romania a unor institutii precum "autoritatile administrative autonome" ce...
: Universul Juridic
: Romania
: 2011
ISBN: 978-973-127-606-9
: 212
Disponibilitate: 1
:111.00
Alexandru Radu
Politic
Analiza modului în care funcţionează democraţiile contemporane prezintă un interes atât pentru specialiştii sau viitorii...
: CH Beck
: Romania
: 2011
ISBN: 978-973-115-845-7
Disponibilitate: 0

Paul Cornea, Daniel Cristea-Enache
Politic,
„Chestiunea pe care mi-o pui – a aderarii la comunism – e bine-venita. O astept, am...
: Polirom
: Romania
: 2013
ISBN: 978-973-46-3893-2
: 400
Disponibilitate: 2
:105.00
Alexander Wendt
Politic
Cea mai interesanta si mai inovatoare contributie in domeniul relatiilor internationale din ultimul deceniu, Teoria...
: Polirom
: Romania
: 2011
ISBN: 978-973-46-1278-9
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:220.00
Oana-Andreea Ion
Politic
Se poate vorbi despre o teorie a guvernantei in acceptiunea de teorie a integrarii aplicabila...
: Polirom
: Romania
: 2013
ISBN: 978-973-46-3289-3
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:154.00
К. Маркс / Karl Marx
Economie / Finante, , Politic,
Partea I Capitolele I-XXVIII...
: Картя молдовеняскэ / Cartea Moldoveneasca
: RSSM / Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca
: 1968
: 562
Disponibilitate: 1
:225.00
Michael Scheuer
Politic
„Anonymous“, alias Michael Scheuer, a fost seful unitatii „Osama bin Laden“ si lucreaza in continuare...
: Antet
: Romania
: 2006
ISBN: 973-636-187-X
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:129.00
Alvin Toffler, Heidi Toffler
Politic
Fara indoiala, Alvin Toffler este cel mai prestigios futurolog al lumii, cu reputatia intarita de...
: Antet
: Romania
: 2006
ISBN: 978-973-636-200-0
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:180.00
George Monbiot
Politic
Dictatura globala a celor influenti si puternici a creat mijloacele propriei sale distrugeri.Lumea e condusa...
: Antet
: Romania
: 2005
ISBN: 978-973-636-126-8
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:59.00
John Coleman
Politic
'De-a lungul carierei mele ca ofiter profesionist de informatii am avut numeroase ocazii de a...
: Antet
: Romania
: 2005
ISBN: 978-973-636-144-6
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:124.00
Jan Van Helsing
Politic
: Antet
: Romania
: 2011
ISBN: 978-973-636-454-9
Disponibilitate: 0

Niculae Paraschiv
Politic
: Antet
: Romania
: 2013
ISBN: 978-973-6364-88-4
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:124.00
Jim Marrs
Politic
Volumul de fata trateaza probleme precum arta guvernarii, istoria ascunsa si religia clandestina, secretele acumularii...
: Antet
: Romania
: 2009
ISBN: 978-973-6363-19-1
Disponibilitate: 0

John J. Mearsheimer, Stephen M. Walt
Politic
Prietenii nostri americani ne ofera bani, arme si sfaturi. Noi luam banii, luam armele si...
: Antet
: Romania
: 2008
ISBN: 978-973-636-298-9
Disponibilitate: 0