În România ultimilor ani auzim tot mai frecvent aserțiunea „lobby-ul nu este trafic de influență”, formulă care reflectă existența unei percepții mai degrabă negative decât pozitive față de lobby și/sau grupuri de interese. Chiar dacă cele două concepte reflectă o realitate indiscutabilă, specifică procesului politic și decizional contemporan, ele continuă să fie puțin înțelese și par să rămână plasate într-o zonă mai degrabă misterioasă și accesibilă doar celor „inițiați”. Studiul de față, Lobby în România versus Lobby în UE, realizat de un grup mixt de cercetători, specialiști în afaceri europene, politologie, etică, economie și științe juridice și coordonat de doamna profesor universitar Simina Tănăsescu, răspunde unei nevoi concrete, reale, regăsite la nivelul societății românești, de identificare a celor mai bune soluții privind reglementarea activității de lobby, prin studierea sistematică și încadrarea normativă a activităților specifice lobby-ului și grupurilor de interese care acționează în România. Studiul oferă o analiză documentată și echilibrată asupra acestei problematici, concentrându-se asupra unor aspecte specifice procesului de lobby în general dar și asupra unor evoluții particulare României, respectiv: trăsăturile caracteristice fenomenului de lobby în raport cu unele concepte conexe, precum cel de advocay sau public relations; inventarierea variatelor forme sub care grupurile de interese s-au manifestat până acum în spațiul public românesc; inventarierea diferitelor tipuri de reglementări și norme juridice cu incidență asupra activităților de lobby în România; impactul normelor etice asupra actorilor și activităților de lobby din România. Teza pe care se sprijină prezentul studiu este aceea că în perioada prezentă, procesul politicilor publice a devenit unul tot mai complex, rolul jucat de diferitele grupuri de interese (interest groups) în influențarea deciziei politice fiind tot mai greu de ignorant. În același timp, în diferitele state ale UE dar și la nivel internațional, modul de reglementare al acestui complex fenomen a rămas unul mai mult sau mai puțin riguros, existând diferențe semnificative de abordare. În același timp, nu este sustenabilă menținerea lobby-ului în actualul „status quo, care face din lobby un fel de no man’s land susceptibil a fi interpretat ori ca o activitate criminală ori a fi profesat în conformitate cu standarde profesionale corecte, dar împărtășite de un număr mic de actori” (Tănăsescu & all, pp. 116-117). Chiar dacă termenul de lobby este un concept destul de des utilizat în limbajul academic și politic/instituțional, el nu are încă un conținut clar și, mai ales, general acceptat. Pentru că, spun autorii, parafrazând afirmația lui Sartori, ideile greșite despre lobby fac ca lobby-ul să funcționeze greșit dar și, pentru că, cel mai adesea, discuțiile despre lobby se poticnesc în anticamera conceptuală, studiul debutează cu o necesară secțiune consacrată terminologiei specifice. Ce este lobby, ce este advocacy, care sunt asemănările și/sau deosebirile între cele două procese, sunt numai câteva din întrebările la care se caută și oferă răspuns. Studiul arată că „în sens larg lobby-ul se referă la acțiunea de a influența decizia altora, indiferent dacă decizia vizată este una personală, a unui grup de indivizi ori a unei societăți comerciale sau de natură guvernamentală iar, în sens restrâns, avem de-a face cu acțiunea unor persoane sau grupuri de persoane, fiecare având interese variate și specifice, prin care se urmărește influențarea deciziilor luate la nivel politic” (Tănăsescu & all, p. 33). Pe de altă parte, activitatea de advocacy ar avea ca obiectiv principal sensibilizarea opiniei publice și doar indirect a factorilor de decizie, cu privire la aspecte care pot afecta interese publice. Ca atare, deși activitățile de lobby și advocacy au multe puncte comune ce vizează mai ales adoptarea sau modificarea unor decizii, norme sau reglementări, diferența fundamentală dintre cele două ar consta în obiectivul urmărit: „lobby urmărește satisfacerea unui interes privat (indiferent de dimensiunea ori impactul beneficiarilor), pe când advocacy urmărește satisfacerea unui interes public (indiferent cât de mic ar fi grupul beneficiarilor)” (Tănăsescu & all, p. 30). Autorii scot însă în evidență relativitatea demarcațiilor conceptuale, arătând că deși „această distincție dintre lobby și advocacy pare a fi cea mai utilizată în România, de cele mai multe ori, în viața de zi cu zi, nu există o linie de demarcație clară între interesele private și cele publice pentru care militează diverse grupuri de interese” (Tănăsescu & all, p. 31). De interes și observația făcută de autori conform căreia lobby-ul „poate interveni fie înainte de luarea unei decizii, fie chiar în timpul procesului decizional, fie ulterior luării deciziei, în etapa implementării” (Tănăsescu & all, p. 31), precizare utilă pentru identificarea corectă a modului în care activitatea de reglementare/autore