De la bun început ţin să previn pe cei ce vor avea curiozitatea să citească prezentele rânduri – mulţi, puţini, câţi vor fi -, că gândul meu nu este a face o prezentare cu pretenţia de a fi încadrată într-un gen literar, ci mă voi strădui ca,respectând cu stricteţe şi obiectivitate adevărul, să scot la lumină de sub pulberea vremii şi a uitării : oameni, fapte sau întâmplări trăite personal – singur, sau alături de alţii -, aşa cum s-au născut şi consumat pe parcursul anilor la care mă voireferi. Şi totodată mă voi strădui ca prin modestele mele instrumente de lucru – memoria mea şi mult încercatele mele puteri sufleteşti -, să vă fac cunoştinţă cu acel “Mare Necunoscut”, purtător al acelui permanent şi nelipsit semn de întrebare, cu atât de sinuoasa şi frânta linie a destinului meu, pe care am străbătut-o fără altă călăuză decât licărul de lumină alimentat de puţinul undelemn rămas în candela sufletului: Credinţa în Dumnezeu, în Duhul Strămoşilor mei, în Ţaramea şi Neamul meu.În ele, în aceste virtuţi, singurul şi marele, unicul bun pe care nu mi-l dăruise nimeni din lumea aceasta, ci numai marele Stăpân al tuturora, şi deci nimeni nu mi-l putea fura. În aceste valori ale spiritului m-am cultivat până la fanatizare, făcând din ele crez de luptă împotriva răului şi platoşă de apărare împotriva oricăror suferinţe.

Locotenent de artilerie (rezervist) și avocat de profesie, Nicolae ”Nae” Cojocaru a fost luat în captivitate de ruși după momentul 23 august ꞌ44, undeva în zona frontului de la Orhei. Vor urma 9 ani cumpliți în pușcăriile și lagărele siberiene, până în 1952, când va fi repatriat, ajungând în țară în Ajunul Crăciunului, pentru ca doar peste câteva luni să fie arestat cu brutalitate de Securitate, torturat abominabil și aruncat în Gulagul de ”acasă”, de-a lungul a 12 ani mai îngrozitori decât cei îndurați în Siberiile de gheață, până la decretul din ꞌ64, când e eliberat de la Aiud.