... Sperăm ca documentele publicate acum să fie un instrument de lucru util în mâna cititorilor şi să intereseze oamenii de cultură care şi cu acest prilej pot vedea cum truda intelectualilor a fost întotdeauna supravegheată, controlată şi îngrădită de autorităţi. Din textele publicate în volumul de faţă rezultă că a existat în trecut, ca şi astăzi, o colaborare între potentaţii diriguitori ai statelor pentru subordonarea faţă de ei a celor care încercau să meargă pe o linie progresistă. Cei care erau îndrăzneţi şi nu conveneau intereselor de moment ale guvernanţilor, se confruntau cu blocarea prin orice mijloace erau la îndemână. Nicolae Iorga, împreună cu intelectualii din jurul său – prof. A.C. Cuza, prof. Rădulescu-Motru, prof. C. Stere etc. – a reuşit să înfrunte cu succes autorităţile şi să determine un progres al idealurilor şi luptei tuturor românilor. În acest sens se poate afirma, fără a greşi, că seria documentelor din prezentul volum completează imaginea tinereţii de luptător a profesorului Nicolae Iorga, care considera atunci că avea o misiune: geneza României Mari.