x

 
    
    
John Taylor Gatto
, , Anacronic
: Anacronic
: Romania
: 2018
ISBN: 978-606-94128-8-6
: 256
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:259.00

Fragment din prefața semnată de Mihai-Vladimir Topan:   “Aveți în mână al doilea titlu al lui John Taylor Gatto în limba română, după isprava anterioară a Editurii Anacronic cu volumul Cum suntem imbecilizați (2016). Dacă nu v-ați mai întâlnit până acum cu scrierile lui (sau dacă nu l-ați văzut în vreunul din multele video-uri disponibile la liber „pe net” – câteva excepționale, multe foarte bune și toate utile), atunci trebuie să vă îndemn să vă puneți o mică centură existențială de siguranță. Adică să vă pregătiți să descoperiți – fără a vă panica – fața mai puțin văzută și discutată a sistemelor publice de învățământ moderne. Ca precizare de la bun început, Gatto face distincția între educație (acel proces firesc, omniprezent, permanent de îmbunătățire a sinelui, care poate avea și componente sau etape mai formalizate sau structurate și instituționalizate) și școlarizare – să-i spunem – procesul formal efectiv instituționalizat ca atare prin care se pretinde la nivel social că se livrează și transmite din generație în generație cea mai consistentă și relevantă parte a educației. Ba chiar putem spune că întreaga sa operă argumentează în favoarea ideii – experimentată de el pe propria piele timp de circa trei decenii ca profesor în mai multe școli din zona New York-ului – că școlarizarea s-a transformat în dușmanul și groparul educației.   Veți fi invitați să contemplați cu Gatto că „tot ceea ce știați despre școală este greșit”. Că sistemele moderne publice (în sensul de „deținute de stat” sau controlate sever de acesta) de învățământ, departe de a fi arene de împărtășire a luminii în mințile și inimile copiilor și tinerilor, sunt în primul rând scheme asistențiale pentru un contingent important de forță de muncă, între care profesorii sunt doar o mică parte, și probabil cea mai respirabilă (restul leviatanului educațional constând în miniștri, secretari de stat, inspectori generali și inspectori simpli, directori etc.; de asemenea, și dintr-o serie de agenți economici sau corporații care se conectea- ză la sistemul educațional din postura de furnizori ai diverselor resurse sau servicii de care acesta are, sau pare să aibă, nevoie: firme de testare, de certificare, de catering, imobiliare și construcții, birotică și consumabile, IT etc.). Că școala se predă în mod sigur numai pe sine însăși (Gatto: „în școală se predă școlarizarea”) – în esență înregimentare, mediocritate, plictis, standardizare, spirit gregar, obediență, împătimire în turmă, compartimentare mai mult sau mai puțin artificială a disciplinelor și a timpilor dedicați studiului acestora, dezinteres etc. Că școala a devenit tot mai mult o prelungire artificială a copilăriei sau adolescenței (în sensul lor mai puțin roz, de imaturitate, inconsistență, potențial pur lipsit de actualizări folositoare), un „acvariu uman” de deconectare de la lumea reală. Sau mai rău, un mic penitenciar juvenil în care încet, dar sigur, nici măcar siguranța fizică nu va mai putea fi garantată (darămite cea sufletească sau mintală). Și nu în ultimul rând, veți fi invitați să căutați împreună cu autorul buzunarele societale în care s-a mai refugiat educația persecutată în sistemul de școlarizare: în familie, în comunitate, în biserică, în forme instituționale pe dispa-riția cărora sistemul actual conta cumva (colegii de arte liberale sau grammar schools, de pildă) sau pur și simplu pe piața liberă (mă gândesc aici la fervoarea contemporană a tinerilor părinți de a-și da copiii să încerce, cu mai multă sau mai puțină perse-verență, orice le-ar putea deschide apetitul și abilitățile pentru un anumit domeniu: înot, tenis, schi, șah, dans, balet, teatru, astrofizică distractivă, pictură, limbi străine etc.; tot aici putem include terapia educațională de șoc prin care trec tinerii care intră pe piața muncii mai devreme sau mai târziu, în primele luni de angajare).”
*
*
 
.s.

:

Emil Stan
Din cuprins:◊ Despre autoritate si putere;◊ Profesorul - sursa de autoritate sau de putere?◊ Cauze...
: Intitutul European
: Romania
: 2009
ISBN: 978-973-611-606-3
: 270
Disponibilitate: 1
:250.00
Iulian-Dalin Ionel Toma
Din cuprins: ◊ Conceptul de muzeu, definitii si evolutie; ◊ Muzeul ca spatiu al experientelor individuale si...
: Institutul European
: Romania
: 2007
ISBN: 978-973-611-491-5
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:116.00
Laurentiu Schiopu, Ecaterina Vrajmas, Emil Paun
Volumul de fata este destinat formatorilor, psihopedagogilor, asistentilor sociali si consilierilor scolari. El este un...
: Institutul European
: Romania
: 2001
ISBN: 973-611-146-6
Disponibilitate: 0

Elena Dimitriu-Tiron
Consiliere educationala Din cuprins: - Statutul epistemologic al consilierii educationale; - Tipuri si forme ale consilierii educationale; -...
: Institutul European
: Romania
: 2005
ISBN: 973-611-336-1
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:130.00
Octavia Costea
Din cuprins: - Locul lecturii in paradigma educationala; - Aspecte ale implicarii elevului in procesul lecturii; - Competente...
: Institutul European
: Romania
: 2006
ISBN: 973-611-403-1
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:142.00
Cornel Havirneanu
Din cuprins:  - Agresivitatea indiferentei;   - Conduite agresive;   - Agresivitatea in relatia elev-profesor;  - Agresivitatea adolescentilor institutionalizati;  - Educatia pentru...
: Institutul European
: Romania
: 2001
ISBN: 973-611-168-7
Disponibilitate: 0

Cristina Neamtu
Din cuprins:  - Scoala ca factor al educatiei sexuale;  - Educatia sexuala: statut, obiective, continut, forme si...
: Institutul European
: Romania
: 2005
ISBN: 973-611-332-9
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:106.00
Anca Bulboaca, Georgeta Serban
,
Volumul cuprinde o antologie de 269 de texte literare pentru preşcolari şi şcolari. Cartea conține următoarele...
: Arlequin
: Romania
: 2011
ISBN: 978-606-92778-4-3
: 304
Disponibilitate: 0

Adele Faber, Elaine Mazlish, Lisa Nyberg, Rosalyn Anstine Templeton
, Psihologie,
Sunteţi părinte sau profesor? Această carte este pentru dumneavoastră! Pentru a oferi o imagine cât...
: Curtea Veche
: Romania
: 2013
ISBN: 9786065885370
: bună
: 264
Disponibilitate: La comandă în 20 zile
:135.00
Ross Campbell
Ross Campbell – medic psihiatru, consilier şi autor de succes – recomandă, prin intermediul acestei...
: Curtea Veche
: Romania
: 2011
ISBN: 978-606-588-187-7
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:89.00
Maurice J. Elias, Steven E. Tobias, Brian S. Friedlander
În lucrarea de faţă, părinţii sunt sfătuiţi să-şi înveţe copiii să fie flexibili, creativi, empatici...
: Curtea Veche
: Romania
: 2012
ISBN: 978-973-669-834-7
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:145.00
Jacques Salomé
Acesta ar putea fi laitmotivul unei cărţi care ne invită să descoperim incredibila bogăţie a...
: Curtea Veche
: Romania
: 2012
ISBN: 978-606-588-286-7
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:97.00
K.N.Daouet, N.B.Joukova
, ,
Справочник по грамматике французского языкаю Настоящий справочник предназначается для студентов I и II курсов институтов и...
: Просвещение
: Rusia
: 1977
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:88.00
Maria Copoianu, Gabriela Cretia, Mariana Ivan
, , Manuale
: Didactica si Pedagogica
: Romania
: 1993
ISBN: 9733026158
: 176
Disponibilitate: 1
:95.00
Mircea Agabrian
Din cuprins:  - Fundamentul teoretic si empiric al parteneriatelor scoala - familie - comunitate;  - Parteneriate eficiente...
: Institutul European
: Romania
: 2007
ISBN: 973-611-457-0
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:134.00
Angelica Hobjila
 Din cuprins:  ◊ Perspective asupra comunicarii;  ◊ Etapa prescolaritatii - premise psihopedagogice;  ◊ Finalitatile invatamantului prescolar/activitatilor de educare...
: Institutul European
: Romania
: 2008
ISBN: 978-973-611-525-7
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:172.00
Pascal Brissy
CD (audio)  Collection : J'apprends à lire  Pour les 6-8 ans ...
: Milan Presse
: Franta
: 2009
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:20.00
Chitara este un manual al incepătorului pentru cititorii care doresc să înveţe tainele acestui instrument....
: Aquila
: Romania
ISBN: 978-973-714-358-7
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:127.00
Angela Wilkes
,
Iti usuram primii pasi, cei mai grei, pe drumul invatarii unei limbi straine, prin aceasta...
: Aquila
: Romania
: 1997
ISBN: 973-9319-10-6
: bună
: 48
Disponibilitate: 1
:125.00
Iti usuram primii pasi, cei mai grei, pe drumul invatarii unei limbi straine, prin aceasta...
: Aquila
: Romania
ISBN: 978-973-714-349-5
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:77.00
Mircea Eliade
, Istorie, , Etnografie / Folclor
Această ediţie intră în circulaţie pentru că are de transmis cititorului încă un mesaj nou,...
: Eikon
: Romania
: 2007
ISBN: 978-973-757-071-0
: 448
Disponibilitate: 0

Imvata engleza este un curs practic de limba straina care, cu ajutorul rebusurilor si exercitiilor il ajuta pe...
: Aquila
: Romania
ISBN: 978-973-714-345-7
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:77.00
Învaţă germana este un curs practic şi uşor care cu ajutorul rebusurilor şi al exerciţiilor...
: Aquila
: Romania
ISBN: 978-973-714-346-4
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:77.00
Patricia Mennen, Dagmar Geisler
Cand esti informat despre sexualitate si protectie, despre baieti si fete si despre particularitatile lor,...
: Aquila
: Romania
: 2009
ISBN: 978-973-825-019-2
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:122.00
Vioara este un ghid practic de iniţiere în arta cântatului la acest instrument ale cărei...
: Aquila
: Romania
ISBN: 978-973-714-357-0
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:127.00
Howard Gardner
, , , Dezvoltare personala
De la aparitia teoriei inteligentelor multiple (TIM), in 1983, si pana astazi, mii de profesori,...
: Sigma
: Romania
: 2015
: 318
Disponibilitate: 0

Stefania Antonovici
, Medicina / Sanatate, Sport,
"Educația fizică în grădinița de copii" reprezintă un punct de plecare pentru un proces de...
: Didactica Publishing House
: Romania
: 2015
ISBN: 9786068027418
: 86
Disponibilitate: 0

Stefania-Adina Papazi
: Akademos Art
: Romania
: 2012
ISBN: 978-973-1730-40-0
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:84.00
Filofteia Grama, Mioara Pletea, Viorica Preda, Aureliana Cocos, Daniela Oprea, Marcela Calin, Vasili
Lucrarea de fata cuprinde sugestii de abordare in maniera integrata a activitatii didactice in cadrul...
: Didactica Publishing House
: Romania
: 2012
ISBN: Filofteia Grama, Mioara Pletea, Viorica Preda, Aureliana Cocos, Daniela Oprea, Marcela Calin, Vasili
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:88.00
Ciobanu Anton
Îndrumarul alcătuit în conformitate cu programa de studii la disciplina Teoria circuitelor electrice este de...
: Colegiul Politehnic din mun. Chişinău.
: Moldova
: 2010
ISBN: 978-9975-80-348-9
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:165.00
Gabriela Din
Clasa a II-a, o întâlnire interesantă cu textele literare, deși scurte, cu modalități de înțelegere...
: Trend
: Romania
: 2011
ISBN: 978-606-8370-11-8
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:55.00
Alexandrina Dumitru
Clasa a IV-a, o întâlnire incitantă cu activități atractive, cu cerințe atent selectate pentru o...
: Trend
: Romania
: 2012
ISBN: 978-606-8370-13-2
Disponibilitate: 0

Alexandrina Dumitru
Clasa a III-a, o întâlnire așteptată cu opere literare, cu texte nonliterare, descrise într-o formă...
: Trend
: Romania
: 2011
ISBN: 978-606-8370-12-5
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:55.00
Adriana Rodica BERINDEI
Lucrarea d-nei profesor Berindei Adriana Rodica este foarte folositoare celor care cred că ceea ce...
: Lumen
: Romania
: 2006
ISBN: 978-973-7766-86-1
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:122.00
Silvia COBUSNEANU
Subiectul principal abordat în această cercetare, şi anume genul social (gender), se referă la diferenţele...
: Lumen
: Romania
: 2008
ISBN: 978-973-166-101-8
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:78.00
Teoria fericirii în asistenta sociala
-49 %
Petru Stefaroi
, Sociologie/Asistenta sociala
Cartea de faţă reuneşte aspecte din trei mari domenii socio-umane: asistenţa socială, management şi psihologie....
: Lumen
: Romania
: 2009
ISBN: 978-973-166-131-5
: 192
Disponibilitate: 1
:200.00
: 103.00
Ioana Radu Guciu
: Nomina
: Romania
: 2009
ISBN: 978-606-535-037-3
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:54.00
Horea Gana
,
  A scrie despre şi pentru copii, indiferent cât sunt ei de „mărişori şi silitori”,...
: Ecou Transilvan
: Romania
: 2012
ISBN: 978-606-8438-14-6
: 61
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:45.00
Caiet de observatie psihopedagogica a prescolarului
-13 %
Maria Matasaru, Maria Chiriloaie, Carmen Nedelcu
Domeniul educational constituie pentru educator un camp al actiunii practice, dar si un domeniu al...
: Rovimed Publishers
: Romania
: 2008
ISBN: 978-606-583-025-7
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:75.00
: 65.00
Gheorghe Toma, Minerva Elena Rizea, Ionele Tomescu.
: Paralela 45
: Romania
: 2012
ISBN: 9789734715459
Disponibilitate: 0

Maria Cristea, Virginia Nitescu, Dan Horatiu Panait, Elena Surdu Stanescu
: Petrion
: Romania
ISBN: 9739116159
Disponibilitate: 0

Anca-Andreea Pavel
, Manuale
En tenant compte du niveau des etudiants auxquels le cours s’adresse - des etudiants qui...
: Lumen
: Romania
: 2016
ISBN: 9789731664309
: 154
Disponibilitate: 2
:120.00
Carole Caillaud, Patricia Janiaud-Powell
Organizata in functie de principalii destinatari ai corespondentei firmelor, lucrarea ofera mai mult de 70 de...
: Polirom
: Romania
: 2007
ISBN: 978-973-46-0836-2
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:152.00
Ioan Dancila, Violeta Paduraru, Marin Ion, Aurora Padureanu
: Aramis
: Romania
: 2004
: 112
Disponibilitate: 0

Ioan Dancila, Violeta Paduraru, Marin Ion, Aurora Padureanu
: Aramis
: Romania
: 2004
: 112
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:27.00
Ioan Dancila, Violeta Paduraru, Marin Ion, Aurora Padureanu
: Aramis
: Romania
: 2004
: 112
Disponibilitate: 0

Carmen Dragan
,
Carte+CD audio care contine textele pentru autodictare.   Indiferent pentru ce modalitate de a scrie optam, regulile...
: Aramis
: Romania
: 2012
ISBN: 978-973-679-922-8
: 128
Disponibilitate: 0

Florin Ulete , Rodica Cristescu , Alina Minodora Toth
,
Pornind de la întrebările pe care şi le pun adolescenţii (Cine sunt eu? Sunt o...
: Didactica si Pedagogica
: Romania
: 2016
ISBN: 978-606-31-0183-0
: 200
Disponibilitate: 0

Emilia Titan
O contributie deosebita a acestei carti consta in abordarea sistemica si originala a etapelor cercetarii...
: Meteor Press
: Romania
: 2012
ISBN: 978-973-728-569-0
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:133.00
Ilie Vasile
Editia de fata este revizuita si adaugita. In aceasta lucrare se realizeaza o abordare noua a...
: Meteor Press
: Romania
: 2010
ISBN: 978-973-728-457-0
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:161.00