"Cine a fost deci Sfântul Sofronie la Ierusalimului? În primul rând, un monah! Un monah palestinian, crescut în tradiţia monastică a Locurilor Sfinte. Prima parte a studiului nostru va schiţa, aşadar, fizionomia spirituală a mediului în care s-a format atât Sofronie, cât şi fratele şi învăţătorul său, Ioan Moshu. În al doilea rând, Sfântul Sofronie a fost un mărturisitor, un înfocat apărător al dreptei credinţe. Întraga sa viaţă a fost marcată de lupta purtată mai întâi împotriva monofizismului, şi apoi, către sfârşitul vieţii, împotriva monoenergismului, căruia i-a fost cel dintâi adversar. Geneza şi preistoria acestei lupte trebuie căutate atât în istoria Palestinei veacurilor al V-lea şi al VI-lea, cât şi în viaţa însăşi a Sfântului Sofronie. Şi viaţa monahală, şi mărturisirea dogmatică a Sfântului Sofronie constituie tema acestei lucrări, care nu se rezumă a fi doar o „istorie a ideilor”, limitată la o abordare pur ştiinţifică. Aceasta, deoarece Sfântul Sofronie este un martor al dreptei credinţe, recunoscut ca atare în mod solemn de către Sinodul al III-lea de la Constantinopol (681). Cei ce împărtăşesc această dreaptă credinţă nu pot ignora acest fapt. Nu vom găsi deci aici doar o figură a unei epoci trecute, ci va fi vorba mai ales despre realităţi, cărora Sfântul Patriarh le este un martor fidel. Se pune, în primul rând, problema legăturii dintre viaţa monahală şi mărturisirea dogmatică. Opunându-se monoenergismului reducţionist, Sofronie a mărturisit taina conlucrării celor două firi ale lui Hristos în Persoana unică a Cuvântului, conlucrare care se înrădăcinează în viaţa treimică şi se actualizează în înfierea omului reînnoit prin taina pascală. Or ceea ce Sofronie a mărturisit dogmatic, monahismul a trăit de veacuri, a experiat ca realitate vie. Dorim, aşadar, să scoatem în evidenţă aspectul „trăirii dogmatice” a monahismului pe care îl studiem, şi, reciproc, rolul jucat de această trăire în teologia Sfântului Sofronie, monah şi mărturisitor."