De ce EMI? Pentru că educația muzicală propusă în aceste caiete este orietată spre utilizarea jucăriilor muzicale, spre o Educație Muzicală Instrumentală, accesibilă copiilor. Caietele 1 și 2 sunt destinate perioadei intuitive, în cadrul căreia copiii vin în contact nemijlocit cu muzica, intuind elementele specifice limbajului muzical și bemeficiind astfel de o educație muzicală completă și organizată, axată pe practica potrivită vârstei. Am ales în acest scop jocuri ce s-au născut și s-au impus în activitatea didactică de-a lungul timpului, jocuri care, prin modul gradat în care sunt prezentate, pot constitui un adevărat abecedar al prenotației. Propunătorul poate recunoaște cu ușurință faptul, că acestea se înscriu în direcțiileesențiale ale educației muzicale: cântarea vocală, cântarea instrumentală, mișcarea pe muzică și audiția, toate concurând la formarea deprinderilor specifice activităților muzicale. Cântecele, jocurile și audițiile, însoțite de desene sugestive, sunt repartizate pe fiecare pagină și completate cu indicații destinate propunătorului.Formularea lapidară a acestora are raționamentul de a nu impune activități rigide și unice, ci de a lăsa loc imaginației didactice a propunătorului și dornțelor de manifestare pe muzică a copiilor, urmând să se găsească împreună modalitățile cele mai atrăgătoare și eficiente. Capacitatea și știința propunătorului în a crea o atmosferă prietenoasă, a unui fond afectiv pozitiv, asigură progresul scontat. Succes!