x

 
Drept / Juridic
Titlu / Cuvinte cheie
    
    
de Mihai Adrian Hotca,Mirela Gorunescu,Laura Maria Stanescu etc.
Drept / Juridic
Editura: Universul Juridic
Țara: Romania
Anul: 2020
ISBN: 978-606-39-0628-2
Pagini: 503
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:374.00 MDL

Ideea scrierii unei lucrări care să cuprindă date și informații din domeniul dreptului penal al afacerilor, utile managerilor și executivilor din cadrul organizațiilor economice, a apărut ca urmare a constatării nevoii și lipsei de pe piață a unui astfel de instrument. Ghidul omului de afaceri. Cunoașterea și prevenirea riscurilor de natură penală este o carte scrisă în scopul informării persoanelor care conduc afaceri sau care sunt implicate în activitatea economică. Autorii doresc să pună la dispoziția întreprinzătorilor informații sau date menite să le faciliteze acestora cunoașterea dispozițiilor legale penale aplicabile în domeniul afacerilor, în scopul prevenirii riscurilor de natură penală. Lucrarea de față este destinată, în principal, oamenilor de afaceri, adică persoanelor care inițiază, finanțează, conduc sau supraveghează, într-o formă sau alta, fie direct, fie indirect, întreprinderi. Informațiile cuprinse în acest ghid sunt utile nu numai pentru oamenii de afaceri, ci și pentru alte categorii de persoane implicate în activități lucrative, cum sunt cele care dețin funcții sau exercită activități în domeniul resurselor umane, contabilității, marketingului ori care îndeplinesc sarcini executive în cadrul unei companii sau organizații economice. Prin materialul cuprins în acest Ghid, am urmărit să aducem la cunoștința celor interesați, într-un limbaj cât mai apropiat de cel comun și accesibil, conținutul actelor normative ce reglementează răspunderea penală pentru fapte comise în domeniul afacerilor sau în legătură cu desfășurarea activităților economice. În plus, cei interesați vor găsi și alte informații necesare sau utile pentru derularea în bune condiții a activității (spre exemplu, proceduri de integritate și anticorupție). Analizând gradul de cunoaștere a legii penale aplicabile în materia afacerilor de către managerii și executivii din cadrul întreprinderilor, se constată o realitate ușor surprinzătoare, respectiv necunoașterea sau cunoașterea necorespunzătoare a dispozițiilor legale penale din domeniul afacerilor. Pe baza propriei experiențe, am constatat că sunt oameni de afaceri care nu cunosc dispozițiile penale din materia prevenirii și combaterii evaziunii fiscale, spălării banilor sau corupției în mediul privat. Explicația ignorării sau a cunoașterii insuficiente a legislației penale din domeniul economic este aceea că oamenii de afaceri sunt prevalent orientați spre scopul pentru care desfășoară activitatea – obținerea de profit – și mai puțin sunt atenți sau preocupați de chestiuni care nu par a contribui, cel puțin direct, la obținerea de plusvaloare. Într-adevăr, lipsa unei preocupări speciale a întreprinzătorilor în ceea ce privește dobândirea de informații din domeniul juridic este o realitate care nu poate fi trecută cu vederea, deoarece persoanele care investesc resurse în afaceri vizează, aproape fără excepție, realizarea unor avantaje materiale. Cum spuneau românii: finis mercatorum est lucrum (finalitatea întreprinzătorului este profitul). Oamenii de afaceri trebuie să posede un minimum de informații referitoare la dispozițiile legale penale aplicabile în domeniul economic. Îndrăznim să spunem că deținerea unor cunoștințe din domeniul legislației penale aplicabile materiei afacerilor este esențială pentru persoanele care conduc afaceri sau care sunt implicate la diferite niveluri în activitatea economică, fie în actul decizional, fie în cel de supraveghere sau control, deoarece există riscul ca activitatea pe care o derulează să intre în coliziune cu legislația penală. Persoanele care investesc resurse în afaceri, chiar dacă la momentul realizării investiției nu au fost, în timpul implementării acesteia ar trebui să fie preocupate atât de cunoașterea realităților economice specifice domeniului în care activează sau contextului economic general, cât și de cunoașterea reglementărilor privind evaziunea fiscală, spălarea banilor, corupția în afaceri, criminalitatea gulerelor albe, concurența neloială, răspunderea penală a companiilor etc.
Nume *
Email *
Comentariu
 
.s.

Recomandări legate de această căutare:

de Maria Dumitriu
Drept / Juridic
Din sumar: ◊ Elementele definitorii ale societatii comerciale ◊ Personalitatea juridica a societatii comerciale ◊ Constituirea societatilor comerciale ◊...
Editura: Institutul European
Țara: Romania
Anul: 2010
ISBN: 978-973-611-726-8
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:189.00 MDL
de Maria Dumitru
Drept / Juridic
Din cuprins:  ◊ Concurenta  ◊ Dreptul concurentei  ◊ Institutiile fundamentale ale dreptului concurentei  ◊ Practicile monopoliste  ◊ Intelegerile intre intreprinderi  ◊...
Editura: Institutul European
Țara: Romania
Anul: 2011
ISBN: 978-973-611-727-5
Disponibilitate: Lipsă stoc 0
ALERTĂ STOC

de Genoveva Vrabie
Drept / Juridic
Din cuprins:  - Principii ce genereaza organizarea politico-etatica a Romaniei potrivit noii Constitutii;  - Parlamentul Romaniei;  - Presedintele...
Editura: Institutul European
Țara: Romania
Anul: 2004
ISBN: 973-611-302-7
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:282.00 MDL
de Virgil-Tiberiu V. Dragomirescu
Drept / Juridic, Medicina / Sanatate, Practic, Profesii / Meserii, Psihologie, Științe umaniste
Această lucrare are menirea de a delimita un domeniu propriu al expertizei medico-legale psihiatrice al...
Editura: Viața Medicală Românească
Țara: Romania
Anul: 2002
ISBN: 973-8437-01-6
Uzată în stare: foarte bună
Pagini: 328
Disponibilitate: În stoc 2
Preț:150.00 MDL
de Roman Morar (coordonator), Ioan Ovidiu Muntean, Natalia Cugleșan, Ioan Cugleșan, Ioan Pocan
Drept / Juridic, Mediu / Ecologie, Tehnica
Cartea Tehnologii pentru protecția mediului. Legislație, teorie și aplicații, elaborată sub coordonarea profesorului Roman Morar are...
Editura: Ecou Transilvan
Țara: Romania
Anul: 2012
ISBN: 978-606-8438-20-7
Pagini: 482
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:405.00 MDL
de Dan Dumitrescu
Drept / Juridic, Dicționare / Enciclopedii / Ghiduri
Editura: Akademos Art
Țara: Romania
Anul: 2009
ISBN: 978-973-1730-59-2
Pagini: 196
Disponibilitate: Lipsă stoc 0
ALERTĂ STOC

de Iulian Romulus Gheorghiu
Drept / Juridic
Editura: Economica
Țara: Romania
Anul: 2005
ISBN: 973-709-187-6
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:108.00 MDL
de Dorin Isoc
Bibliologie / Istoria cărții, Drept / Juridic, Cultură, Științe umaniste
Cartea este un ghid și nu un tratat deși abordează o doctrină. Oferă soluții practice,...
Editura: Ecou Transilvan
Țara: Romania
Anul: 2012
ISBN: 978-606-8438-40-5
Pagini: 342
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:176.00 MDL
de Dumitru Mirel
Drept / Juridic
Lucrarea Ghid de cercetare penala - Editia 2 este structurata in doua parti, prima reunind...
Editura: C.H. Beck
Țara: Romania
Anul: 2012
ISBN: 978-606-18-0071-1
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:180.00 MDL
de В. А. Бурковская, Е. А. Маркина, В. В. Мельник
Drept / Juridic
Editura: Юрайт
Țara: Rusia
Anul: 2008
ISBN: 978-5-9916-0013-2
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:171.00 MDL
de В. А. Лазарева
Drept / Juridic
Editura: Юрайт
Țara: Rusia
Anul: 2011
ISBN: 978-5-9916-1132-9
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:197.00 MDL
de И. Л. Бачило
Drept / Juridic
Учебник подготовлен в соответствии с учебным курсом «Информационное право». В нем отражена концепция и позиция...
Editura: Юрайт
Țara: Rusia
Anul: 2011
ISBN: 978-5-9916-1171-8
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:250.00 MDL
de И. Л. Бачило
Drept / Juridic
Учебник подготовлен с учетом последних изменений в российском законодательстве. В нем содержатся теоретические материалы, а...
Editura: Юрайт
Țara: Rusia
Anul: 2011
ISBN: 978-5-9916-1406-1
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:173.00 MDL
de А.Г. Филиппов
Drept / Juridic
В учебнике раскрываются предмет, задачи, методы и система криминалистики. С современных научных позиций изложены основы...
Editura: Юрайт
Țara: Rusia
Anul: 2012
ISBN: 978-5-9916-1573-0
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:415.00 MDL
de Е.П. Данилов
Drept / Juridic
Пособие содержит образцы и конкретные примеры процессуальных документов по различным категориям дел: в сфере жилищных,...
Editura: Юрайт
Țara: Rusia
Anul: 2008
ISBN: 978-5-9916-1459-7
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:237.00 MDL
de Н.И. Пикуров
Drept / Juridic
В книге рассматриваются наиболее сложные вопросы квалификации преступлений, предусмотренных статьями 143, 145—147, 159, 160, 215—217,...
Editura: Юрайт
Țara: Rusia
Anul: 2009
ISBN: 978-5-9916-0057-6
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:263.00 MDL
de Ion Diaconu
Drept / Juridic
 Lucrarea Minoritatile in dreptul international contemporan se prezinta ca o analiza temeinica, pe baza normelor...
Editura: C. H. Beck
Țara: Romania
Anul: 2009
ISBN: 978-973-115-530-2
Disponibilitate: Lipsă stoc 0
ALERTĂ STOC

de Ion Deleanu
Drept / Juridic
In doctrina juridica romana, tema "fictiunilor juridice” n-a constituit pana acum obiectul unui demers stiintific...
Editura: C. H. Beck
Țara: Romania
Anul: 2005
ISBN: 973-655-795-2
Disponibilitate: Lipsă stoc 0
ALERTĂ STOC

Drept / Juridic
Numărul 12 al Revistei Române de Drept Internaţional (ianuarie-iunie 2011) apare într-un context special, dat...
Editura: C. H. Beck
Țara: Romania
Anul: 2011
ISBN: 1584-1898
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:168.00 MDL
de Adrian Bordea, Bordea Adrian, Marius Epure, Petre Florescu
Drept / Juridic
Ediţia a 4-a a lucrării Călăuza juristului este concepută ca o sinteză de practică şi...
Editura: C. H. Beck
Țara: Romania
Anul: 2008
ISBN: 978-973-115-396-4
Pagini: 680
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:420.00 MDL
de Nicolae Popa
Drept / Juridic
Pentru a da răspuns preocupărilor specifice ambiţiei de pregătire pentru o specialitate atât de profund...
Editura: C. H. Beck
Țara: Romania
Anul: 2008
ISBN: 978-973-115-431-2
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:168.00 MDL
de Ion Dogaru, Gheorghe Danisor, Danisor Dan Claudiu
Drept / Juridic
Astazi, ca si in secolele trecute, tehnicizarea excesiva a procesului de invatamant in domeniul juridic...
Editura: C. H. Beck
Țara: Romania
Anul: 2008
ISBN: 978-973-115-303-2
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:294.00 MDL
de Gheorghe Emil Moroianu
Drept / Juridic
Actualitatea normativismului kelsian se dovedeste utila specialistilor de azi, pentru care se constituie intr-un mijloc...
Editura: C. H. Beck
Țara: Romania
Anul: 1998
ISBN: 973-98765-3-6
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:45.00 MDL
de Florin Fainisi
Drept / Juridic
Editura: Pinguin Book
Țara: Romania
Anul: 2006
ISBN: 973-87323-4-4
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:105.00 MDL
de Valentina Cebotari
Drept / Juridic
Recomandat în calitate de manual de către Catedra de Drept Civil şi aprobat de Consiliul...
Țara: Moldova
Anul: 2008
ISBN: 9975-62-112-0
Disponibilitate: Lipsă stoc 0
ALERTĂ STOC

de Academia Romana - Institutul de cercetari juridice
Drept / Juridic
Editura: Dacoromana
Țara: Romania
Anul: 2007
ISBN: 973-7782-37-2
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:196.00 MDL
de Cristian Marinescu
Drept / Juridic
Editura: CECCAR
Țara: Romania
Anul: 2010
ISBN: 978-973-8414-57-0
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:84.00 MDL
de Ina Dorfman
Drept / Juridic
Manualul este destinat studentilor facultatilor de drept. Cuprinde partea generala si speciala a disciplinei drept...
Țara: Moldova
Anul: 2010
ISBN: 978-9975-9753-4-6
Disponibilitate: Lipsă stoc 0
ALERTĂ STOC

de Angela Miff, Rodica Diana Apan
Drept / Juridic
Editura: Sfera juridica
Țara: Romania
Anul: 2008
ISBN: 978-973-1875-06-4
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:112.00 MDL
de Dacian Cosmin Dragos, Remus Chiciudean, Gina Dohotar
Drept / Juridic
Editura: Sfera juridica
Țara: Romania
Anul: 2005
ISBN: 978-973-87830-9-6
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:140.00 MDL
de Marian Foca
Drept / Juridic
Editura: Sfera juridica
Țara: Romania
Anul: 2007
ISBN: 978-973-87830-3-4
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:112.00 MDL
Ordonanta Guvernului NR. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, comentata si adnotata
-29 %
de Ovidiu Podaru, Radu Chirita
Drept / Juridic
Este in egala masura o carte scrisa de teoreticieni pentru a fi utilizata de catre...
Editura: Sfera juridica
Țara: Romania
Anul: 2006
ISBN: 973-86766-7-3
Pagini: 204
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:140.00 MDL
Preț redus: 99.00 MDL
de Juanita Goicovici
Drept / Juridic
Editura: Sfera juridica
Țara: Romania
Anul: 2006
ISBN: 978-973-87831-4-0
Disponibilitate: Lipsă stoc 0
ALERTĂ STOC

de Jacques Verges
Drept / Juridic
Editura: Sfera juridica
Țara: Romania
Anul: 2007
ISBN: 978-973-87830-2-7
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:112.00 MDL
de Mihai Poalelungi
Drept / Juridic
Editura: Arc
Țara: Moldova
Anul: 2006
ISBN: 978-9975-61-132-9
Pagini: 230
Disponibilitate: În stoc 1
Preț:500.00 MDL
de Sebastian Spinei
Drept / Juridic
Lucrarea "Reglementarea cailor de atac in dreptul procesula civil" ofera o analiza comprehensiva a institutiei cailor...
Editura: Universul Juridic
Țara: Romania
Anul: 2013
ISBN: 978-606-673-098-3
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:156.00 MDL
de Daniela Negrila
Drept / Juridic
Volumul de fata reprezinta o analiza teoretica a materiei testamentului astfel cum este ea reglementata...
Editura: Universul Juridic
Țara: Romania
Anul: 2013
ISBN: 978-606-673-087-7
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:216.00 MDL
de Raluca-Ioana Mocanu
Drept / Juridic
Structura lucrarii a fost conceputa in trei parti. Prima parte contine o descriere succinta a...
Editura: Universul Juridic
Țara: Romania
Anul: 2013
ISBN: 978-606-673-067-9
Disponibilitate: Lipsă stoc 0
ALERTĂ STOC

de Petrica Trusca, Andrada Trusca Trandafir
Drept / Juridic
Editura: Universul Juridic
Țara: Romania
Anul: 2013
ISBN: 978-606-673-132-4
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:160.00 MDL
de Marian Enache
Drept / Juridic
Prezentarea problematicii privind procedurile parlamentare practicate in Parlamentul Romaniei (bicameral) si in Parlamentul Republicii Moldova...
Editura: Universul Juridic
Țara: Romania
Anul: 2013
ISBN: 978-606-673-076-1
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:120.00 MDL
de Ion Ristea
Drept / Juridic
Obiectivele cursului Manual de drept penal - Partea speciala constau in deprinderea cunoasterii si insusirii normelor...
Editura: Universul Juridic
Țara: Romania
Anul: 2013
ISBN: 978-606-673-124-9
Disponibilitate: Lipsă stoc 0
ALERTĂ STOC

de Elena Simina Tanasescu
Drept / Juridic
Aceasta publicatie isi propune sa faca accesibile publicului interesat materialele rezultate in urma contributiilor orale...
Editura: Universul Juridic
Țara: Romania
Anul: 2013
ISBN: 978-606-673-040-2
Disponibilitate: Lipsă stoc 0
ALERTĂ STOC

de Liviu-Marius Harosa
Drept / Juridic
Lucrarea Drept canonic se adreseaza in principal studentilor facultatilor de drept, cu o pregatire preponderent laica,...
Editura: Universul Juridic
Țara: Romania
Anul: 2013
ISBN: 978-606-673-109-6
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:100.00 MDL
de Sergiu Deleanu
Drept / Juridic
In ambianta multiplicarii si amplificarii raporturilor internationale la care participa persoanele fizice si juridice private...
Editura: Universul Juridic
Țara: Romania
Anul: 2013
ISBN: 978-606-673-121-8
Disponibilitate: Lipsă stoc 0
ALERTĂ STOC

de Roxana Oana Ionescu, Ion Ifrim
Drept / Juridic
Doi distinsi membri ai corpului didactic si doctori in stiintele penale si-au propus sa trateze...
Editura: Universul Juridic
Țara: Romania
Anul: 2013
ISBN: 978-973-127-908-4
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:100.00 MDL
de Ana-Maria Mihalcescu
Drept / Juridic
Editura: Universul Juridic
Țara: Romania
Anul: 2013
ISBN: 978-973-127-869-8
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:240.00 MDL
de Lucia Uta
Drept / Juridic
In noul Cod civil nulitatea isi gaseste nu doar o definitie legala, ci si o...
Editura: Universul Juridic
Țara: Romania
Anul: 2013
ISBN: 978-973-127-969-5
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:180.00 MDL
de Bogdan Ionescu
Drept / Juridic
Dreptul la propria imagine face parte din „panoplia” drepturilor personalitatii, adica, acele prerogative intemeiate pe...
Editura: Universul Juridic
Țara: Romania
Anul: 2013
ISBN: 978-606-673-103-4
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:128.00 MDL