Creaţia verdiană apare consecvent, ciclic în scrierile lui Grigore Constantinescu. Aşteptam, în consecinţă, din partea domniei sale o monografie modernă despre Verdi, care lipsea din muzicologia românească. Avem acum un volum destinat unui public larg, util, în egală măsură, cititorului specializat şi melomanului. Ştim cu toţii cât este de dificil de a realiza aşa ceva. Proporţia justă între informaţia exactă, ştiinţifică şi tonul accesibil nu pare însă a fi greu de găsit de către Grigore Constantinescu. Totul porneşte de la ideea atractivă care construieşte cartea. Tocmai având în vedere zecile de monografii pe tema Verdi şi provocarea de a scrie o alta, autorul alege traseul literar (în locul unuia cronologic) în prezentarea operelor. De altminteri, ordinea cronologică e „restabilită” într-o anexă finală, cuprinzând toate creaţiile verdiene şi succinte date despre premiere. Însă până acolo, cititorul e rapid captivat de „întâlnirile” compozitorului cu repere literare. După Primii ani de carieră (Debutul... şi eşecul, Semnul gloriei, În căutarea subiectelor istorice), încep capitolele întâlnirilor stimulatoare cu Victor Hugo, inspiratoare cu Friedrich Schiller. Un Intermezzo, Rugăciunea de reculegere, se ocupă de muzicile vocal-simfonice, desigur de Recviem în primul rând. Şi apoi întâlnirile continuă: cu spaniolii preferaţi, cu francezi contemporani, cele ratate cu George Gordon Byron, cea cu exoticul imaginar. Spre final, cunoscutele Evadări din lumea operei ale lui Verdi şi, triumfal, Întâlnirile ideale cu William Shakespeare.  Viziunea de ansamblu se rotunjeşte în acest fel, urmărind în principal temele literare care traversează pasager sau insistent creaţia verdiană. Rezultă o coerenţă neostentativă a ansamblului operelor verdiene. În plus, reiese cu limpezime şi acel ideal romantic de fuziune a muzicii cu literatura, în versiune verdiană. Şi, în ultimă instanţă, traversăm operele lui Verdi ghidaţi de un fin cunoscător, căruia îi face mare plăcere să ne îndrume.