x

 
    
    
Constantin Ivanov
: Junimea
: Romania
ISBN: 9780733729273
: 170
Disponibilitate: 3
:165.00

Cartea de faţă este făcută din perspectiva cititorului avizat, instruit, cu experienţă de lector îndelungat, care are ca finalitate o atitudine onestă şi profesionistă, totodată, faţă de textul analizat. Autorul a adoptat, corect, poziţia celui care ştie că e vorba doar de o carte de eseuri şi cronici literare şi nu de un volum complex, care şi-ar propune să abordeze/ soluţioneze probleme literare controversate.

Dimpotrivă, textul critic reflectă cu fidelitate doar reacţia sinceră a unui lector faţă de un text literar pe care îl citeşte, îl analizează, îl compară, toate acestea fiind ocupaţii curente pentru un cercetător literar. E atitudinea recomandată unui cercetător din domeniul filologic, acesta fiind, mai întâi, acel cititor care este mereu provocat de lecturi, răspunzând prin ceea ce se cheamă de mult reacţii critice. / Constantin DRAM /

Două sunt preocupările literare de bază ale lui Constantin Ivanov: răul în manifestările sale morale, sociale, metafizice, ontologice etc. şi formele ficţionale ale reprezentării lui artistice. În centrul acestui spectru tematic şi imaginar al cercetării se află condiţia umană cu infinitele ei dovezi de rezistenţă şi semne de fragilitate, cedări şi fracturări existenţiale. Valenţele ironiei şi autoironiei, sugestia parabolică, deschiderile alegoriei, expresia onirică şi disoluţia umanului, fluctuaţiile identitare, abandonul şi regăsirile de sine, toate, în ultimă instanţă, converg în ideea unor multiple abordări artistice a limitelor şi a provocărilor condiţiei umane, pe care autorul le analizează cu instrumente sigure, atent şi nuanţat. Titlul cărţii induce însă şi o conotaţie discret autoreferenţială. Dincolo de structurarea tematică sau de gen a volumului se resimte strădania devenirii profesionale a tânărului critic, efortul transgresării emoţiei prime a lecturii şi a depăşirii simplei plăceri a textului. Reflecţia eseistică sau comentariul hermeneutic pe marginea unor apariţii literare sunt mereu pentru Constantin Ivanov o provocare pentru devansarea unor limite de lectură şi interpretare. Dar, întotdeauna, odată cu învingerea noilor provocări, în faţă apar alte limite, într-o perpetuă, incitantă, imperioasă nevoie de noi orizonturi pentru speculaţia critică. / Andrei ŢURCANU / 

*
*
 
.s.

:

, Etnografie / Folclor,
: РуБин
: Ucraina
: 2001
ISBN: 9667420019
: 320
Disponibilitate: 1
:100.00
Tony Brill
Etnografie / Folclor,
: Grai si suflet - Cultura Nationala
: Romania
: 1994
ISBN: 9739682618
: bună
: 248
Disponibilitate: 1
:115.00
Victor Kernbach
Dicționare / Enciclopedii / Ghiduri,
: Editura Stiintifica si Enciclopedica
: Romania
: 1989
ISBN: 973290030X
: bună
: 670
Disponibilitate: 1
:135.00
Victor Ravini
Etnografie / Folclor,
: Alcor Edimpex
: Romania
: 2017
ISBN: 9786068718088
: 348
Disponibilitate: 1
:279.00
, Poezie, , Etnografie / Folclor, ,
Traducere si note de George Meniuc...
: Литература Артистикэ / Literatura Artistica
: RSSM / Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca
: 1986
: 128
Disponibilitate: 1
:70.00
Гомер / Homer
: Правда
: Rusia
: 1967
: bună
: 318
Disponibilitate: 1
:90.00
, , , Etnografie / Folclor, , Arta Moldovei
: Картя молдовеняскэ / Cartea Moldoveneasca
: RSSM / Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca
: 1965
: 416
Disponibilitate: 0

Grigore Botezatu , selectia
, Etnografie / Folclor, , Republica Moldova,
Illustrad by Filimon Hamuraru...
: Litetatura artistica
: Moldova
: 1990
ISBN: 536800477X
: 112
Disponibilitate: 0

В. И. Серебряная
, , , ,
Вот уже более шести столетий живет легенда о благородном предводителе лесных разбойников Робин Гуде. Но...
: Художник РСФСР
: URSS / СССР
: 1980
: 64
Disponibilitate: 0

Константина Малицька ( Вiра Лебедова )
, , Spiritualitate, ,
: Евшан - Зiлля
: Canada
: 1991
: 32
Disponibilitate: 1
:33.00
Edith Hamilton
Istorie, ,
Since its original publication by Little, Brown & Company in 1942, Mythology has sold millions...
: New American Library / Mentor Books
: SUA
: 1963
: 336
Disponibilitate: 0

А.С. Хынку / A.S. Hancu
, Etnografie / Folclor,
: Штиинца / Stiinta
: RSSM / Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca
: 1977
: 276
Disponibilitate: 0

, , Etnografie / Folclor,
Сборник содержит русские былины, украинские думы, эстонский эпос "Калевипоэг", грузинский "Амираниани", узбекский "Алпамыш", армянский "Давид...
: Художественная литература
: URSS / СССР
: 1975
: 576
Disponibilitate: 1
:70.00
Alexandru Mitru
, , ,
: Editura Tineretului
: Romania
: 1965
: 448
Disponibilitate: 0

, , Etnografie / Folclor, ,
Публикация повествовательного фольклора папуасов Новой Гвинеи. Сопровождается предисловием и примечаниями....
: Наука
: URSS / СССР
: 1977
: 328
Disponibilitate: 0

Legendele olimpului
-29 %
Alexandru Mitru
: Pro Libra
: Moldova
: 2017
ISBN: 978-9975-33046-6-5
: 384
Disponibilitate: 2
:140.00
: 100.00
Mihai Coman
, Etnografie / Folclor,
: Editura Fundatiei Culturale Romane
: Romania
: 1996
ISBN: 9735770563
: 264
Disponibilitate: 0

Tudor Pamfile
Istorie,
Reunind pentru prima data la un loc cele opt lucrări de mitologie propriu-zisă ale lui...
: Vestala
: Romania
: 2014
ISBN: 9731200118 9789731200118
: 816
Disponibilitate: 0

Ю. Ситько, составитель
,
В издание вошли легенды и предания Крыма, иллюстрирующие его многовековую историю, в которой переплелись самые...
: Библекс
: Ucraina
: 2008
ISBN: 9789668231834
: 192
Disponibilitate: 1
:67.00
Золотницкий Николай Федорович
, Natura,
Эта книга написана замечательным дореволюционным писателем, автором многих популярных книг о природе Николаем Федоровичем Золотницким...
: Беларуская Энцыклапедыя
: Belarus
: 1994
ISBN: 585700182х
: 318
Disponibilitate: 1
:117.00
Батчаев М. , Стефанеева Е.
, Etnografie / Folclor,
Разные по характеру и творческим наклонностям люди участвовали в создании этой книги. Общим у них...
: Ставропольское книжное издательство
: URSS / СССР
: 1969
: 96
Disponibilitate: 1
:75.00
Njala
,
: Minerva
: Romania
: 1980
: 214
Disponibilitate: 1
:50.00
Homer
,
: Minerva
: Romania
: 1981
: 247, 271
Disponibilitate: 0

Njala
,
: Minerva
: Romania
: 1980
: 270
Disponibilitate: 1
:50.00
Константин Драгомир / Constantin Dragomir
: Литература Артистикэ / Literatura Artistica
: RSSM / Republica Sovietică Socialistă Moldovenească
: 1990
ISBN: 5368005016
: bună
: 274
Disponibilitate: 1
:250.00
Mihai Isbasescu
, ,
: Minerva
: Romania
: 1977
: 262
Disponibilitate: 1
:40.00
В.В. Матвеев
, , Cărţi cu autograful autorului, , Autori basarabeni
: Фонд изучения индоевропейской цивилизации Меркурий
: Moldova
: 2005
ISBN: 9975-9817-2-0
: 320
Disponibilitate: 1
:215.00
Longos, Heliodor
, ,
: Minerva
: Romania
: 1970
: 448
Disponibilitate: 1
:45.00
Cristina Grossu-Chiriac
Istorie, Etnografie / Folclor,
: Prometeu
: Moldova
: 2007
ISBN: 978-9975-919-62-3
: 224
Disponibilitate: 1
:70.00
Anatole France
,
: Dacia
: Romania
: 1978
: bună
: 214
Disponibilitate: 2
:100.00
Victor Kernbach
Dicționare / Enciclopedii / Ghiduri,
Dicţionarul de mitologie generală a lui Victor Kernbach este o antologie de texte mitologice, cu...
: Albatros
: Romania
: 1983
: bună
: 784
Disponibilitate: La comandă în 20 zile
:100.00
Andrei Breaban
Istorie, Etnografie / Folclor, ,
1. Cartea de poveşti 2. Fundamentele deveninţei (trans)istorice 3. O culegere hasdeiană 4. Maestrul şi discipolii 5. O paradigmă...
: Timpul
: Romania
: 2020
ISBN: 9789736127953
: 364
Disponibilitate: 0

В.В. Евсюков / V.V. Evsiucov
,
: Картя молдовеняскэ / Cartea Moldoveneasca
: Moldova
: 1988
ISBN: 5362003186
: 172
Disponibilitate: 1
:35.00
Борис Акунин
, ,
: Захаров
: Rusia
: 2002
ISBN: 581590127-х
: bună
: 368
Disponibilitate: 1
:90.00
А. Любарская
, , Etnografie / Folclor, , ,
: Детская литература
: URSS / СССР
: 1957
: 222
Disponibilitate: 1
:75.00
Еремей Парнов
, ,
: Политической литературы
: URSS / СССР
: 1980
: 240
Disponibilitate: 1
:95.00
Лонг
, , ,
: Художественная литература
: URSS / СССР
: 1964
: 180
Disponibilitate: 1
:70.00
Гомер
, , ,
: Калининградское книжное издательство
: URSS / СССР
: 1979
: 124
Disponibilitate: 0

, ,
: Наука
: URSS / СССР
: 1984
: 184
Disponibilitate: 0

Константин Драгомир / Constantin Dragomir
, ,
Coperta deteriorata...
: Литература Артистикэ / Literatura Artistica
: RSSM / Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca
: 1990
ISBN: 5368005016
: 298
Disponibilitate: 0

Mircea Eliade
, , , Etnografie / Folclor, ,
: Publicom
: Romania
: 1943
: 144
Disponibilitate: 1
:300.00
Э. Зиберт
,
: Художественная литература
: URSS / СССР
: 1972
: 288
Disponibilitate: 1
:55.00
Ядвига Липинская, Марек Марциняк
: Искусство
: URSS / СССР
: 1983
: bună
: 224
Disponibilitate: 1
:80.00
Dimitrie Bolintineanu
, ,
: Tineretului
: Romania
: 1957
: bună
: 64
Disponibilitate: 0

Luc Benoist
, , Eseu / Publicistica, ,
: Humanitas
: Romania
: 1995
ISBN: 9732805285
: 160
Disponibilitate: 0

Nicu Gavriluta
Eseu / Publicistica,
„Ne plac (super)eroii pentru ca ne spun povesti frumoase. Stravechile mituri se regasesc desacralizate in...
: Polirom
: Romania
: 2022
ISBN: 9789734687947
: bună
: 224
Disponibilitate: La comandă în 20 zile
:225.00
M. E. Matie
Etnografie / Folclor,
: Stiintifica
: Romania
: 1958
: bună
: 256
Disponibilitate: 1
:120.00
Хомер / Homer
, ,
: Литература Артистикэ / Literatura Artistica
: RSSM / Republica Sovietică Socialistă Moldovenească
: 1978
: bună
: 360
Disponibilitate: 0

Paul Zumthor
, , , , Eseu / Publicistica,
: Polirom
: Romania
: 1998
ISBN: 9736830640
: 200
Disponibilitate: 1
:100.00
Adrian Fochi
Etnografie / Folclor,
: Univers
: Romania
: 1982
: bună
: 326
Disponibilitate: 1
:125.00