“Am trait si am scris, am scris si am trait… Viata poate fi frumoasa si la 60 de ani. Poate ca in acesti 60 de ani, as fi putut sa fiu mai atent cu cei din jurul meu, dar scrisul e un mestesug care te obliga sa te adancesti in tine si sa devii putin egoist. Cred ca n-am fost nici un tata prea bun, desi am cu copiii mei relatii excelente. Sunt sigur ca am pierdut mult timp batand carciumile, nu neaparat in cautarea unor personaje. M-as fi putut ruga mai mult si chiar as fi putut citi mai mult. Oricum, daca e sa ne raportam la reprezentarile curente, in plan uman, existenta mea a fost mai curand un esec. Iata-ma la 60 de ani, interpretand perfect partitura ratatului din punct de vedere social: n-am casa, masina, conturi la banca (dar am datorii), mai nou – n-am nici macar job, posed in schimb o solida reputatie de alcoolic.” - (Octavian Soviany)
Pentru fiecare poet exista o problema: trebuie sa-si defineasca teritoriul, sa-si spuna asa: care sunt lucrurile pe care le pot scrie numai eu? Si daca reusesti sa descoperi aceste lucruri pe care le poti scrie numai tu, inseamna ca ai o sansa de a face cu adevarat poezie. Si mai e o chestie. Am descoperit ca textele, si nu neaparat poezia, se fac de obicei singure. Dar trebuie sa ai rabdare. Se poate intampla sa treaca luni de zile pana cand, intr-un text oarecare, exista un cuvant care nu-ti place si tot cauti sa-l inlocuiesti cu ceva si poate sa treaca foarte mult timp pana cand descoperi cuvantul care trebuie acolo. Iar atunci cand nu lasi textul sa se faca singur, si incerci sa-l faci tu, il strici.
.s.
