x

 
    
    
Constantin Ivanov
: Junimea
: Romania
ISBN: 9780733729273
: 170
Disponibilitate: 3
:165.00

Cartea de faţă este făcută din perspectiva cititorului avizat, instruit, cu experienţă de lector îndelungat, care are ca finalitate o atitudine onestă şi profesionistă, totodată, faţă de textul analizat. Autorul a adoptat, corect, poziţia celui care ştie că e vorba doar de o carte de eseuri şi cronici literare şi nu de un volum complex, care şi-ar propune să abordeze/ soluţioneze probleme literare controversate.

Dimpotrivă, textul critic reflectă cu fidelitate doar reacţia sinceră a unui lector faţă de un text literar pe care îl citeşte, îl analizează, îl compară, toate acestea fiind ocupaţii curente pentru un cercetător literar. E atitudinea recomandată unui cercetător din domeniul filologic, acesta fiind, mai întâi, acel cititor care este mereu provocat de lecturi, răspunzând prin ceea ce se cheamă de mult reacţii critice. / Constantin DRAM /

Două sunt preocupările literare de bază ale lui Constantin Ivanov: răul în manifestările sale morale, sociale, metafizice, ontologice etc. şi formele ficţionale ale reprezentării lui artistice. În centrul acestui spectru tematic şi imaginar al cercetării se află condiţia umană cu infinitele ei dovezi de rezistenţă şi semne de fragilitate, cedări şi fracturări existenţiale. Valenţele ironiei şi autoironiei, sugestia parabolică, deschiderile alegoriei, expresia onirică şi disoluţia umanului, fluctuaţiile identitare, abandonul şi regăsirile de sine, toate, în ultimă instanţă, converg în ideea unor multiple abordări artistice a limitelor şi a provocărilor condiţiei umane, pe care autorul le analizează cu instrumente sigure, atent şi nuanţat. Titlul cărţii induce însă şi o conotaţie discret autoreferenţială. Dincolo de structurarea tematică sau de gen a volumului se resimte strădania devenirii profesionale a tânărului critic, efortul transgresării emoţiei prime a lecturii şi a depăşirii simplei plăceri a textului. Reflecţia eseistică sau comentariul hermeneutic pe marginea unor apariţii literare sunt mereu pentru Constantin Ivanov o provocare pentru devansarea unor limite de lectură şi interpretare. Dar, întotdeauna, odată cu învingerea noilor provocări, în faţă apar alte limite, într-o perpetuă, incitantă, imperioasă nevoie de noi orizonturi pentru speculaţia critică. / Andrei ŢURCANU / 

*
*
 
.s.

:

Geo, , Natura,
National Geographic este revista oficială a societății americane National Geographic Society, publicată lunar începând din...
: Romania
: 12
:1374.00
Marius-Valer Campeanu
Medicina / Sanatate,
Prezenta monografie este consacrata unui subiect de mare actualitate, ce a deschis "o noua frontiera"...
: Viata Medicala Romaneasca
: Romania
: 2001
ISBN: 973-9320-83-x
: 152
Disponibilitate: 3
:115.00
Cabiria Andreian- Cazacu, E. Bellu, N. Boboc, E. Fischbein, V. Săhleanu, M. Steriade, U Tomin, ș.a.
, , , ,
: Științifică
: Romania
: 1966
: bună
: 392
Disponibilitate: 1
:95.00
А.Н. Криштофович, под редакцией
, Dicționare / Enciclopedii / Ghiduri,
: Государстенное научно-техническое издательство литературы по геологии и охране недр
: URSS / СССР
: 1955
: 402, 446
Disponibilitate: 0

И. И. Дедю / Ion Dediu
, Dicționare / Enciclopedii / Ghiduri, Natura,
: Главная редакция Молдавской Советской Энциклопедии
: Moldova
: 1990
ISBN: 5-88550-006-1
: 408
Disponibilitate: 2
:145.00
Рэм Бобров
Geo, , Natura,
Читатель узнает, какие проблемы стоят перед современным обществом по сохранению окружающей среды, по созданию национальных...
: Молодая гвардия
: URSS / СССР
: 1987
: 224
Disponibilitate: 0

И.Ф.Правдин, В.С.Чепурнов
Geo, , Biografii / Personalia, ,
: Государственное Издательство Молдавии
: URSS / СССР
: 1956
: 108
Disponibilitate: 0

Paul Heuzé
, , Natura,
: Les Editions de France
: Franta
: 1928
: foarte bună
: 212
Disponibilitate: 1
:200.00
Cleopatra Mihailescu, Tudora Pitila
, ,
Auxiliar al manualului de Cunoașterea mediului – Tudora Pițilă, Cleopatra Mihăilescu....
: Aramis
: Romania
: 2006
ISBN: 973-679-119-X
: 48
Disponibilitate: 1
:14.00
Л.З. Прох
Dicționare / Enciclopedii / Ghiduri, Natura,
Ветер — важнейшая характеристика погоды и климата. Ветер обусловливает перемещение и перемешивание воздуха и переносит...
: Гидрометеоиздат
: URSS / СССР
: 1983
: 312
Disponibilitate: 0

Н.А. Цытович
, ,
: Высшая школа
: URSS / СССР
: 1983
: 288
Disponibilitate: 0

Mircea Buza, Lucian Badea, Serban Dragomirescu, coordonatori
Geo, Dicționare / Enciclopedii / Ghiduri,
: Editura Academiei Române ( EAR )
: Romania
: 2009
ISBN: 9789732717110, 9789732718278, 9789732717127
: 1300
Disponibilitate: 0

,
Материалы печально известной `сессии ВАСХНИЛ 1948 года`: доклад Т.Д. Лысенко, речи по докладу на 8...
: ОГИЗ - СЕЛЬХОЗГИЗ
: URSS
: 1948
: bună
: 536
Disponibilitate: 1
:350.00
Cleopatra Mihăilescu, Tudora Pițilă
, ,
Evaluarea școlară, fie ea predictivă, curentă, sumativă sau finală, are un rol esențial în procesul...
: Aramis
: Romania
: 2010
ISBN: 978-973-679-768-2
: 48
Disponibilitate: 1
:24.00
Elizabeth A. Martin, Robert S. Hine
Dicționare / Enciclopedii / Ghiduri,
Aflat la cea de a VI-a editie, acest dictionar ofera o gama larga de concepte...
: ALL
: Romania
: 2012
ISBN: ISBN: 978-973-684-726-4
: bună
: 616
Disponibilitate: 1
:199.00
С.А. Разумов
Medicina / Sanatate, ,
Брошюра знакомит читателя с тем главным, что известно науке об утомлении, рассказывает о рациональной борьбе...
: Медгиз
: URSS
: 1952
: satisfăcătoare
: 48
Disponibilitate: 0

Erwin Heer
, Silvicultura, Natura, , Cărţi cu autograful autorului, Republica Moldova
: Christian Fiess Heimatmuseums der Deutschen aus Bessarabien e.V.
: Germania
: 1983
: 156
Disponibilitate: 1
:349.00
, ,
: Didactica si Pedagogica
: Romania
: 1964
: bună
: 240
Disponibilitate: 1
:83.00
Pierre Rousseau
, ,
: Minerva
: Romania
: 1972
: 456
Disponibilitate: 1
:78.00
Z.Z. Neculiseanu, V.S. Stratan, B.A. Veresciaghin, V.G. Ostaficiuc
Mediu / Ecologie, , Natura,
: Stiinta
: Moldova
: 1993
ISBN: 5376014401
: 117
Disponibilitate: 1
:76.00
В.Рипачек / Vladimir Rypacek
, Silvicultura, Natura,
Книга, написанная чешским ученым, лауреатом Государственной премии В. Рипачеком, является полной монографией по биологии дереворазрушающих...
: Лесная промышленность
: URSS / СССР
: 1967
: bună
: 276
Disponibilitate: 1
:115.00
М.Ф.Иванова
Mediu / Ecologie, Profesii / Meserii, , Manuale,
учебник для студентов географических специальностей университетов...
: Высшая школа
: URSS / СССР
: 1969
: 376
Disponibilitate: 1
:55.00
, Mediu / Ecologie, , Natura,
В сборник включены статьи, обобщающие результаты многолетних исследований по различным вопросам микологии, вирусологии и иммунитета ...
: Штиинца/Stiinta
: RSSM / Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca
: 1978
: 172
Disponibilitate: 1
:65.00
Дрягина И.В., Мурин А.В., Лысиков В.Н.
,
: Штиинца
: URSS / СССР
: 1981
: 240
Disponibilitate: 1
:65.00
Medicina / Sanatate, Mediu / Ecologie, Natura,
Монографии ННГ содержат всеобъемлющую научную информацию по безопасности, эффективности и качеству лекарственных растений. Формат монографий...
: Всемирная организация здравоохранения
: Elvetia
: 2010
ISBN: 9789244597729, 9789241597722
: foarte bună
: 454
Disponibilitate: 0

, , ,
Volumul prezintă o sinteză a activității științifice desfășurate de savanții Universității de Stat din Moldova...
: Universitatea de Stat din Moldova
: Moldova
: 1996
ISBN: 9975-923-04-6
: 384
Disponibilitate: 1
:125.00
Иван Губанов, Клара Киселева, Владимир Новиков
Mediu / Ecologie, ,
Книга представляет научно-популярную сводку о растениях Нечерноземной полосы РСФСР, произрастающих в естественных условиях и используемых...
: Издательство МГУ
: Rusia
: 1987
: 160
Disponibilitate: 1
:45.00
Р.М. Середин, С.Д. Соколов
Medicina / Sanatate, Practic, Natura,
Изданием настоящей книги авторы преследуют цель- ознакомить интересующихся с основными лекарственными растениями Северного Кавказа. В...
: Ставропольское книжное издательство
: URSS
: 1969
: bună
: 236
Disponibilitate: 2
:62.00
А .И. ШРЕТЕР
Medicina / Sanatate, , ,
 В книге сообщаются сведения о химическом составе и использовании в научной и народной медицине около...
: Медицина
: Rusia
: 1975
: 328
Disponibilitate: 0

В.А.Красилов, В.А.Зубаков, В.И.Шульдинер, В.И.Ремизовский
Profesii / Meserii, , ,
: ДВНЦ АН СССР
: URSS / СССР
: 1985
: 148
Disponibilitate: 0

Ксения Владимировна Никифорова
, ,
: Штиинца / Stiinta
: RSSM / Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca
: 1971
: 187
Disponibilitate: 2
:165.00
Geo, , ,
Полна загадок далекая Арктика. Льды и воды Северного Ледовитого океана скрывают еще много тайн природы,...
: Гидрометеорологическое издательство
: URSS / СССР
: 1966
: 320
Disponibilitate: 1
:60.00
Valeriu Rudic
Medicina / Sanatate, , , Cărţi cu autograful autorului
: Moldova
: 2007
ISBN: 9789975954884
: 376
Disponibilitate: 0

Metodiu Raileanu
Mediu / Ecologie, , ,
: Scrisul romanesc
: Romania
: 1981
: 420
Disponibilitate: 1
:99.00
И.В. Терентьев
: Штиинца / Stiinta
: Moldova
: 1995
: bună
: 172
Disponibilitate: 3
:65.00
В. И. Григорьев
, , Natura,
: Наука
: Rusia
: 1969
: bună
: 414
Disponibilitate: 1
:95.00
Е. П. Алешин , А. А. Пономарев
,
: Колос
: Rusia
: 1979
: 259
Disponibilitate: 0

И. М. Тужилина
,
: Наука
: Rusia
: 1972
: 557
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:50.00
В. Д. Панников
, ,
: Высшая школа
: Rusia
: 1961
: 282
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:45.00
Стейниер Р., Эдельберг Э., Ингрэм Дж. / Roger Y. Stanier , Edward A. Adelberg , John L. Ingraham
, Medicina / Sanatate, , Manuale,
Книга известных микробиологов — Р. Стейниера, Э. Эдельберга и Дж. Ингрэма — выдержала четыре издания...
: Мир
: URSS / СССР
: 1979
: 320+336+488
Disponibilitate: 0

Георгий Козуб / Gh. Cozub
, Profesii / Meserii, Teze de doctorat , Referate , Cursuri , Conferinte , s.a.,
: Moldova
: 2006
ISBN: 9789975901635
: foarte bună
: 768
Disponibilitate: 0

В. А. Догел
,
: Лумина / Lumina
: Moldova
: 1989
: 595
Disponibilitate: 0

, ,
: Академия Наук Молдавской ССР
: RSSM / Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca
: 1970
: 440
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:40.00
Б. А. Рубин
, , , , Fiziologie
: Высшая школа
: Rusia
: 1971
: 671
Disponibilitate: 0

В. А. Колесников
, ,
: Колос
: Rusia
: 1979
: 414
Disponibilitate: 1
:88.00
А. Ф. Ченкина , В. А. Захаренко
, ,
: Россельхозиздат
: Rusia
: 1979
: 351
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:50.00