Vocaţia fericirii sau nefericirii conjugale stă oare sub semnul hazardului sau al programării şi modelării psihosociale a unui anume modus vivendi? Pendulând între arta şi ştiinţa de a iubi şi convieţui, orice cuplu conjugal tinde să se constituie ca o microstructură dinamică de tip biopsihosocial, rod al unui proces unic şi irepetabil de intercreaţie şi interdezvoltare a două personalităţi, una prin intermediul celeilalte. Poate oare deveni imprevizibilul “joc în doi” pe scena existenţei în mai mare măsură previzibil şi perfectibil? Numai în măsura în care ne străduim să formăm din timp şi să dezvoltăm o adevărată cultură a relaţiilor intersexe, în interiorul căreia creativitatea şi aptitudinile relaţionale maritale, stilul şi autenticitatea comunicărilor afectiv-sexuale, maturitatea şi coerenţa ideilor şi opţiunilor valorice constituie pilonul unei vieţi de cuplu sănătoase. Putem interveni benefic în evoluţia relaţiilor de cuplu? Profilaxia şi psihoterapia disfuncţiilor conjugal-parentale ne oferă unele răspunsuri…