Putem vorbi despre o repetare a istoriei şi chiar de o regăsire a ei în parcursul de astăzi al trăirilor românilor, derulate în contextul evenimentelor desfăşurate pe plan european şi mondial. Pentru că, trebuie să recunoaştem, astăzi, spre deosebire de perioada modernă, raportul dintre european şi mondial s-a schimbat destul de evident, mai cu seamă dacă luăm în calcul rapiditatea cu care zonele de interese, de influenţe şi, nu în ultimul rând, de conflicte se mută dintr-o regiune în alta pe fondul unor motive sau argumente ce nu au în toate cazurile un temei logic. Acceptând o asemenea judecată putem să ne explicăm deciziile ilogice luate de mai puternicii zilelor noastre şi, în mod deosebit, să ne facem că înţelegem justificările lor absurde în numele cărora ucid oameni nevinovaţi şi nimicesc valori culturale aparţinând unor civilizaţii a căror identitate ar trebui respectată şi nu catalogată a fi înapoiată pentru că nu dispun de dotarea tehnică super-modernă din punct de vedere militar şi logistic, capabilă să impună cea mai nedemocrată democraţie din lume. În primul rând, avem în vedere că până în 1989 problema Congresului de pace de la Berlin şi cea a efectelor sau a implicaţiilor lui asupra României erau privite şi tratate din perspectiva mărinimiei Rusiei, care, fie ţaristă, fie sovietică, numai „bine” a vrut şi a făcut românilor, chiar dacă în 1812, după încercări constante şi sistematice, le-a ocupat bună parte din teritoriul unei provincii care astăzi se intitulează în mod nejustificat drept Republică a Moldovei! Ceea ce este mai grav, anacronismul se perpetuează şi în anul în care s-au aniversat 500 de ani de la intrarea în eternitate a lui Ştefan cel Mare, cel ce a domnit în toată Moldova istorică, unde se vorbea o dulce limbă românească, identică cu cea din „dicţionarul moldovenesc”, creat de actualii vânzători de ţară, aflători din păcate în slujba celor care nici astăzi nu au renunţat la principiul divide et impera! În al doilea rând trebuie să acceptăm un alt adevăr, anume că, după 1990 asupra istoriei moderne, în general, cu precădere referitor la Congresul de la Berlin din 1878, cercetarea istorică nu s-a încumetat să stăruie. Dar, acest lucru se impunea tocmai pentru a lămuri un paradox al istoriei, adică preţul enorm plătit de România în urma unui război în care a avut o contribuţie covârşitoare la obţinerea victoriei finale. Apoi trebuie avut în vedere şi un alt aspect tratat mai puţin de istoriografia românească, referitor la trecerea cu vederea sau tratarea superficială a trădării Rusiei, în complicitate cu celelalte puteri, care au sacrificat România, în pofida rolului militar determinant şi a sacrificiilor umane şi materiale făcute în războiul ruso-turc. Preţul plătit de România a fost mult prea mare, impunându-i-se să cedeze sudul Basarabiei cu cele trei judeţe: Cahul, Ismail şi Bolgrad, în ciuda faptului că Rusia semnase o Convenţie şi se angajase să respecte integritatea ei teritorială.