Caietul de limba română, clasa a II-a, este, în felul său, o ofertă unică prin concepție. Autorii au dorit să ofere elevilor un instrument de lucru care să acopere întreaga problematică a studiului limbii române, indiferent de manualele pentru care s-a optat. Accentul pus de autori pe aspectul practic, funcțional al însușirii limbii române este ilustrat de exerciții variate, de activități care îl pun pe elev în postura de utilizator conștient al informațiilor dobândite în timpul studiului. Copilul învață să comunice în mod corect, eficient, adecvat situațiilor concrete în care se găsește la un moment dat.