Costache Negruzzi este nu numai cel mai însemnat prozator al perioadei paşoptiste, ci şi iniţiatorul unor specii literare în literatura română. A dat astfel primele nuvele romantice (Zoe, O alergare de cai), a dat primul model de literatură memorialistică (Cum am învăţat româneşte), modelul portretului literar prin faimoasele fiziologii (Reţetă, Fiziologia provinţialului etc.), precum şi nuvela istorică, prin capodopera Alexandru Lăpuşneanul. Creangă din poveşti şi povestiri este prefigurat în Păcală şi Tândală (Scrisoarea a XII-a), prin efectul intruziunii spiritului paremiologic. Multe replici din opera sa, mai ales din nuvela Alexandru Lăpuşneanul au devenit populare: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau!”, „Ai să dai sama, doamnă!”, „Capul lui Moţoc vrem!”, „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc eu!”.   Problema care se pune în acest moment, în care postmodernismul şi globalizarea încearcă îndepărtarea de o istorie naţională, de tradiţiile locale şi chiar de limbă, este dacă scrierile lui Negruzzi îşi păstrează actualitatea, dacă lectorul de azi mai este interesat de nuvela istorică, de scrierile romantice, de teatrul de moravuri. Credem că nu greşim dacă afirmăm că un secol şi jumătate de rezistenţă în timp înseamnă o garanţie a valorii acestei opere care a format artistic mai multe generaţii.