Pictor călător, fixat, surprinzător, la Ciclova Montană, regizor şi, mai nou, prozator de succes, Igor Isac-Olişcănescu vine din Republica Moldova, absolvind Universitatea de Arte din Tallinn (Estonia). Dacă în lumea filmului se vrea tarkovskian, încrezător în „aşteptarea vieţii”, pasiunea cromatică îl apropie de simbolişti. După un doctorat abandonat, Igor Isac, trăind aşteptarea ca „o stare profundă a existenţei”, a decis să se dedice prozei. Şi, ne amintim, Cartea aşteptării (editura Eikon, 2011) a fost întâmpinată cu entuziasm. Eseist în volumul În umbra destinului, diarist, alături de Mihai Moldovan şi Doru Ilana în faimosul „jurnal triptic”, bucurându-se de „beneficiile lumeşti ale vieţii”, devenit „al locului”, temerarul Isac vrea să-şi facă ordine în propria-i grădină, crezând că astfel îşi va ordona şi stările de spirit. Visător, bun observator, aşteptând „surprizele destinului”, slalomând printre pasiuni şi dezamăgiri, excelent portretist, el e încercat de patosul suferinţei; ispitit de boema vicioasă şi, în egală măsură, încercat de fiorul patriotic, invocând „ţara pierdută”, are la îndemână toate mijloacele de a explora cu har „epopeea subterană” a Basarabiei, dar, iată, şi a Banatului de munte. Sorin Lavric descoperea „un tipar filogenetic” suferitor, iar Cornel Ungureanu vorbea, cu temei, de o „vibraţie slavă”, de îndată sesizabilă în proza sa. O proaspătă dovadă ar fi chiar acest roman, Ivoria Belova, Patimile după Heidegger.

Adrian Dinu RACHIERU