x

 
Tehnica
    
    
Roman Morar (coordonator), Ioan Ovidiu Muntean, Natalia Cugleșan, Ioan Cugleșan, Ioan Pocan
Drept / Juridic, Mediu / Ecologie, Tehnica
: Ecou Transilvan
: Romania
: 2012
ISBN: 978-606-8438-20-7
: 482
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:405.00

Cartea Tehnologii pentru protecția mediului. Legislație, teorie și aplicații, elaborată sub coordonarea profesorului Roman Morar are coautori pe Ioan Ovidiu Muntean, Natalia și Ioan Cugleșan, Ioan Pocan, specialiști care, din domeniul lor științific în care activează, aduc elemente noi care să asigure protecția mediului prin: tratarea apelor, aerului și solurilor, reciclarea deșeurilor, analiza unor procedee noi de separare a substanțelor minerale, precum și diminurea impactului câmpurilor electrice intense și a înaltelor frecvențe asupra organismelor vii, problemă care de câteva decenii constituie o provocare adresată specialiștilor, dovedind o excelentă cunoaștere a domeniului și meritoriu este faptul că, alături de soluții practicate în lume, se regăsesc și sunt prezentate soluții românești de prestigiu, finale și eficiente, la care și autorii au lucrat și au adus valoroase contribuții. Problemă fundamentală la ora actuală, protecția mediului implică preocuparea tuturor factorilor politici, economici și tehnico-științifici la nivelul mondial pentru conservarea și valorificarea resurselor, în consens cu principiile dezvoltării durabile și ale politicii de mediu. Lucrarea abordează problematica protecției mediului prin prisma legislației comunitare de media privind prevenirea și combaterea poluării mediului, prin aplicarea celor mai avansate cunoștințe tehnico-științifice. Scopul lucrării Tehnologii pentru protecția mediului. Legislație, teorie și aplicații este în primul rând unul didactic și anume acela de a oferi studenților un reper în programele de învățământ ale acestui domeniu relativ nou în țara noastră și totodată un punct de plecare pentru cei care lucrează în această sferă de activitate sau sunt interesați de această problemă stringentă a lumii contemporane.

*
*
 
.s.

:

Ternary and multinary compounds
-30 %
S.I.Radautsan, C.Schwab, edit.
Tehnica, , , Teze de doctorat , Referate , Cursuri , Conferinte , s.a.
Proceedings of the 8th International Conference on ternary and multinary compounds,  Kishinev, September, 11-14, 1990. Vol.I....
: Stiinta
: RSSM / Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca
: 1991
: bună
: 590
Disponibilitate: 5
:200.00
: 140.00
Феликс Р. Патури
Profesii / Meserii, Tehnica, ,
Колоссальный рост производительных сил в условиях научно-технической революции приводит к глубоким изменениям в общественном развитии....
: Прогресс
: Rusia
: 1983
: 328
Disponibilitate: 1
:59.00
Eugeniu Marchidanu
Profesii / Meserii, Tehnica, Geo
: Tehnica
: Romania
: 1996
ISBN: 973-31-0671-2
: bună
: 221
Disponibilitate: 1
:175.00
Tehnica, , , Teze de doctorat , Referate , Cursuri , Conferinte , s.a.
Секция 1 : Деформируемые среды для регистрации информации.-- 1975.-- 186 с. Секция 2 : Электрофотография.-- 1975.--...
: Кишиневский Государственный Университет
: RSSM / Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca
: 1975
Disponibilitate: 1
:100.00
Maria Turtoi
Profesii / Meserii, Tehnica
: Editura Academica
: Romania
: 2006
ISBN: 9789738316928
: bună
: 312
Disponibilitate: 1
:225.00
Григорий Фихтенгольц
Tehnica,
"Курс дифференциального и интегрального исчисления" является фундаментальным учебником по математическому анализу. Первое издание трехтомного "Курса..."...
: URSS / СССР
: 1951
: 863
Disponibilitate: 1
:85.00
М.Г. Гинцбург, С.М. Павлов
Tehnica,
: МАШГИЗ
: URSS / СССР
: 1956
: 432
Disponibilitate: 1
:150.00
Lucian Mădăraș, Veronica Argeșanu, Francisc Ioanovici Jr., Mihaela Jula, Milenco Luchin, Adrian Radu
Tehnica
: Eurostampa
: Romania
: 2005-2007
ISBN: 9736874109, 9789735885
: bună
: 192 + 194
Disponibilitate: 1
:250.00
К. Прис, под редакцией / Carolyn M. Preece
Tehnica
В книге авторов из США, Англии и Дании обобщены результаты экспериментальных и теоретических исследований эрозии...
: Мир
: URSS
: 1982
: bună
: 464
Disponibilitate: 1
:200.00
masini electrice speciale (teh4)
-25 %
Ladislav Zenisek
Tehnica
: Tehnica
: Romania
: 1959
: bună
: 242
Disponibilitate: 1
:80.00
: 60.00