x

 
    
    
Gaëlle Guernalec-Levy
: Trei
: Romania
: 2008
Disponibilitate: 0


În seara în care iese cu soţul ei într-un club eşanjist, Claire se va întâlni întâmplător cu un fost coleg de liceu. Este prilejul de a păşi într-o aventură mai puţin convenţională cu bărbatul viselor ei. Despre toţi ceilalţi băieţi pe care i-a cunoscut atunci, la 16 ani, Claire are o amintire cât se poate de vagă. Pe el însă nu l-a putut uita, fiind prima ei tentaţie senzuală, iubirea care, din punct de vedere erotic, nu s-a împlinit niciodată. Jurnalul ei de atunci păstrează consemnate fiecare clipă, fiecare privire, fiecare atingere. Ani de-a rândul, amintirea i-a fost un refugiu, o fantasmă prin care a evadat din ritmul cotidian. Reîntâlnirea de acum va da naştere unei poveşti cu final surprinzător.  «Îmi iubeam soţul, îmi plăcea să fac dragoste cu el, îmi plăceau cultura şi umanismul lui, simţul autoironic, gustul pentru lecturi, blândeţea lui, modul în care ştia să fie ca un tată auster şi ludic în acelaşi timp. Cu toate acestea, eram întinsă în patul acela, complet abandonată, fremătând sub mângâierile unui alt bărbat despre care nu ştiam mai nimic, de care mă izbisem într-o altă viaţă.»  O carte despre obsesia iubirii, descrisă într-un ton degajat şi plin de farmec. O poveste despre adolescenţă şi entuziasmul ce caracterizează această vârstă, despre ambivalenţa iubirii dintre adulţi şi despre festinul excesului erotic. Gaëlle Guernalec-Levy are 34 de ani şi este jurnalistă. Romanul de faţă este în curs de apariţie în mai multe limbi.

*
*
 
.s.

:

Pauline Réage
«Cea mai îndrăzneaţă scrisoare de dragoste pe care un bărbat a primit-o vreodată.»Jean PaulhanAceastă capodoperă...
: Trei
: Romania
: 2007
: foarte bună
: 176
Disponibilitate: 1
:200.00
Erica Jong
,
«Această carte va deveni o piatră de temelie a literaturii...» -- Henry Miller   «O carte dezinhibată,...
: Trei
: Romania
: 2016
ISBN: 978-973-707-924-4
: 384
Disponibilitate: 1
:192.00
Confidentele unei fete de oras
-25 %
Claudia Voicu
,
Personajul principal al cartii este Laura, o femeie trecuta cu putin peste 30 de ani,...
: Paralela 45
: Romania
: 2012
ISBN: 978-973-47-1579-4
: 200
Disponibilitate: 1
:100.00
: 75.00
Boris Vian
Scrierile pornografice adună într-un singur volum texte scrise de Boris Vian între 1947 şi 1958, de...
: Art
: Romania
: 2011
ISBN: 978-973-124-685-7
: ca nouă
: 104
Disponibilitate: 1
:150.00
Henry Miller
,
Zile linistite la Clichy, un roman in miniatura scris in 1940 si interzis pana in...
: Est
: Romania
: 2003
ISBN: 9738547741
: 128
Disponibilitate: 1
:100.00
Lumea sexului
-33 %
Henry Miller
,
Constient de dezaprobarea pe care au starnit-o cele doua Tropice in randul unora dintre cititorii...
: Polirom
: Romania
: 2011
ISBN: 978-973-46-2018-0
: 128
Disponibilitate: 1
:127.00
: 85.00
Constantin Enachescu
Dincolo de orice bariere si prejudecati, resentimente ori exagerari si vulgarizari de ordin social, moral...
: Polirom
: Romania
: 2008
ISBN: 978-973-46-0911-6
: bună
: 344
Disponibilitate: 1
:450.00
Francesca Twinn
Almanahul sexului ne prezinta sexul in toate formele sale: natural sau contra naturii, ciudat sau conventional,...
: Humanitas
: Romania
: 2009
ISBN: 978-973-50-2405-5
: foarte bună
: 192
Disponibilitate: 1
:145.00
Grey  Cincizeci de umbre ale lui Grey Versiunea lui Christian
-32 %
E L James
,
Acum poţi vedea lumea din Cincizeci de umbre ale lui Grey şi altfel: prin ochii...
: Trei
: Romania
: 2015
ISBN: 978-606-719-489-0
: 672
Disponibilitate: 1
:329.00
: 225.00
Patrick Baudry
: Eurosong&Book
: Romania
: 1998
ISBN: 9730004951
: bună
: 160
Disponibilitate: 1
:115.00
Hymen
-26 %
Radu Poclitari
, , Cărţi cu autograful autorului, Autori basarabeni
"Inspirația mea e femeia. O devorez ca pe ceva intim. Femeia e o sinergie întreagă,...
: Moldova
: 2017
ISBN: 978-9975-4374-7-9
: 167
Disponibilitate: 2
:155.00
: 115.00
Н.А. Глазкова, составитель
Более пяти тысяч лет назад в Китае и Индии возникли учения об использовании сексуальной энергии...
: Культ-информ-пресс
: Rusia
: 1991
ISBN: 5839200042
: bună
: 255
Disponibilitate: 1
:70.00
Radu F. Constantinescu
Toate femeile din carte se numesc Maria. Pe de o parte pentru a le proteja...
: Curtea Veche
: Romania
: 2018
ISBN: 978‑606‑44‑0127‑4
: foarte bună
: 176
Disponibilitate: 1
:165.00
Фенвик Элизабет, Яффе Морис
Medicina / Sanatate, Psihologie, ,
: Медицина
: URSS / СССР
: 1990
ISBN: 5-225-00579
: bună
: 160
Disponibilitate: 1
:115.00
Pascal Bruckner, Alain Finkielkraut
Ce se întâmplă azi, cu secolul al XX-lea? Ce-am mai păstrat din idealul ascetic în...
: Nemira
: Romania
: 1995
ISBN: 9735690772
: bună
: 304
Disponibilitate: 1
:140.00
Pascal Bruckner, Alain Finkielkraut
Prezinta sublinieri cu pixul. Ce se întâmplă azi, cu secolul al XX-lea? Ce-am mai păstrat din...
: Nemira
: Romania
: 1995
ISBN: 9735690772
: bună
: 304
Disponibilitate: 1
:140.00
Эдмонд Дюпуи / Edmond Dupouy
: Axul-Z
: Moldova
: 1991
ISBN: 5858860176
: bună
: 216
Disponibilitate: 1
:130.00
iubirea se construieste in doi ghidul cuplului
-25 %
Steve & Shaaron Biddulph
: Humanitas
: Romania
: 2011
ISBN: 9789735029265
: foarte bună
: 160
Disponibilitate: 1
:100.00
: 75.00