Critica muzicala romaneasca - ca disciplina independenta de creatie -s-a nascut la mijlocul secolului XIX, odata cu procesul de inchegare a Statului national, in perioada Unirii Tarilor Romane (1859). In mai putin de 8 ani (1857-1865), scriitorul Nicolae Filimon a pus bazele teoretice si practice ale cronicii de teatru muzical. Paradoxal, modelul textului despre opera, ctitorit de autorul romanului Ciocoii vechi si noi, s-a nascut intr-o perioada cand la noi nu a existat o institutie lirica nationala, terenul sau de explorare fiind Opera Italiana (care dispunea din 1844 de o institutie artistica permanenta in Bucuresti). Cu toate ca s-au derulat concerte si recitaluri vocale si instrumentale inainte de aceasta data, totusi Nicolae Filimon s-a ocupat exclusiv de spectacolul lirico-dramatic. Din pacate, exemplul sau publicistic a ramas singular vreme de aproape un secol, critica muzicala romaneasca neavand nici un cronicar exclusiv de opera! Abia prin cronicile lui Nicolae Lazar si Leonard Pauckerov (inainte de 1944), iar apoi prin Alexandru Colfescu (1960-1975) si Costin Popa (dupa 1990) s-a revenit la formula lui Nicolae Filimon.