Iniţiativa Editurii Cetatea de Scaun de a reedita lucrarea lui Eugen Denize, Dimensiunea internațională a domniei lui Ștefan cel Mare, este benefică pentru a readuce în atenţia publicului interesat, iubitor de istorie, opera unui prestigios cercetător. Dispariţia prematură a lui Eugen Denize, în anul 2007, a însemnat o grea pierdere pentru istoriografia română, văduvită de o personalitate aflată la vârsta deplinei creaţii ştiinţifice. Născut în anul 1954, Eugen Denize a fost un absolvent de marcă al Facultăţii de Istorie Bucureşti (în anul 1978), a devenit doctor în istorie în anul 1995 şi a fost unul dintre cei mai străluciţi cercetători ai Institutului de Istorie Nicolae Iorga, fiind deopotrivă director adjunct (din 1997) şi director în perioada 2006-2007. Opera sa numără peste 200 de articole şi monografii, fiind un specialist reputat în istoria medievală universală, fascinat de istoria Peninsulei Iberice şi a Veneţiei în secolele XIV-XVI, dar şi un excelent cunoscător al istoriei româneşti. Preocupările sale au depăşit graniţa istoriei medievale şi cea mai elocventă dovadă este monumentala Istorie a Radiodifuziunii Române, în 3 volume, ce acoperă perioada de la apariţia Radiodifuziunii până la sfârşitul anilor 1989. Dimensiunea internaţională a domniei lui Ştefan cel Mare este o lucrare de sinteză, care face un adevărat tur de orizont al relaţiilor internaţionale de mare anvergură pe care domnul Moldovei a reuşit să le edifice în cei 47 de ani de domnie. Despre personalitatea lui Ştefan cel Mare şi despre epoca sa s-a scris foarte mult în istoriografia română, iar interesul pentru această epocă a depăşit graniţele noastre, domnul Moldovei fiind o figură binecunoscută de specialiştii din Polonia, Rusia, Ucraina, Ungaria, Austria şi nu numai. Tocmai de aceea monografia scrisă de Eugen Denize în anul 2004, când se împlineau 500 de ani de la moartea marelui dommn, a fost binevenită, pentru că a abordat personalitatea copleşitoare a lui Ştefan cel Mare în contextul relaţiilor internaţionale europene, de la Mediterană la Marea Neagră şi până în îndepărtata Persie a lui Uzun Hasan, ca și de la Moscova la Constantinopol. Dimensiunea bicontinentală a politicii externe dusă cu multă abilitate şi perseverenţă de domnul moldav este surprinsă cum nu se poate mai bine în cele 5 capitole ale lucrării de faţă. Aceasta îmbrăţişează, într-o sinteză admirabil documentată, contextul european în care Moldova lui Ştefan cel Mare avea să devină un pion de bază al luptei antiotomane, iar domnul însuşi avea să fie numit de papa Sixt al IV-lea „Atletul lui Christos”, apărător al creştinătăţii în faţa expansiunii tot mai ameninţătoare a Imperiului otoman. Ştefan cel Mare a ştiut, ca nimeni altul, să făurească şi să apere prestigiul „european” al ţării sale, mânuind cu aceeaşi abilitate sabia şi arma diplomaţiei. El a reuşit să fie considerat deopotrivă de împăratul Maximilian I, de regele polon Ioan Albert şi de regele Boemiei, Vladislav Jagiello, competitori la tronul vacant al Ungariei (în 1490), drept singurul arbitru, capabil să încline balanţa puterii în favoarea unuia dintre ei. O reeditare a lucrării de faţă nu face decât să servească la buna cunoaştere a epocii şi imaginii lui Ştefan cel Mare şi considerăm că publicul iubitor de istorie va saluta cu interes demersul.