Apetenţa istoricilor, mai ales cei din tânăra generaţie, de a studia perioada pe care îndeobşte o numim „regimul comunist” nu cunoaşte limite. Este şi cazul lucrării supuse atenţiei Partidul-Stat. Structuri politice. 1948-1985, o demonstraţie reuşită a modului în care P.M.R./P.C.R. a controlat întreaga viaţă de stat. Lucrarea preia forma şi conţinutul tezei de doctorat susţinute de Mihaela-Cristina Verzea la Universitatea Bucureşti. Efortul autoarei s-a îndreptat către obţinerea unei baze documentare cât mai consistente care să-i asigure, pe de o parte, o vedere cât mai largă, mai obiectivă asupra subiectului, iar pe de altă parte să nu mai lase loc altor interpretări care nu sunt aşezate pe o bază documentară serioasă. La capătul perioadei de studiu în Arhivele Naţionale se poate spune că fondul documentar referitor la fostul partid comunist nu mai are secrete pentru autoare. Cancelaria şi toate secţiile Comitetului Central au fost riguros studiate extrăgându-se de acolo informaţiile care au constituit fundamentul lucrării, pe care s-a aşezat întreaga construcţie. Dintre acestea, cea mai folosită a fost, firesc, Secţia Organizatorică, organism esenţial pentru analiza structurilor specifice Partidului-Stat.

Pe de altă parte, pentru a evita abordări deja existente sau facile, autoarea a studiat un număr impresionant de lucrări, dintre care unele creează cadrul general, iar altele luminează unul sau altul dintre multele aspecte ale subiectului ales. Pe lângă lucrările istoricilor români, autoarea a apelat şi la studiile istoricilor străini, pentru a analiza comparativ realităţile proprii „lagărului” socialist. Evident, nu este însă suficient să asiguri o documentare de calitate, este absolut necesar să reuşeşti să o interpretezi. Din acest punct de vedere autoarea dă măsura calităţii analizei efectuate de-a lungul cărţii, a faptului că nu îi este străină metodologia de lucru. Cercetarea s-a desfăşurat de la general la particular, de la sistemul sovietic exportat prin „grija” armatei sovietice şi a altor vectori de acelaşi calibru, până la felul în care a fost aplicat în România. De la prima alcătuire, imagine, a acestui corp străin altoit pe istoria românilor până la tentativele de a-l „româniza” şi rezultatul acestora. Analiza nu se face exclusiv asupra derulărilor româneşti, ci suntem martorii unei priviri comparate, punându-ni-se la dispoziţie material documentar pentru a înţelege ce s-a petrecut în restul spaţiului intrat sub incidenţa socialismului de tip sovietic. Acesta a fost drumul parcurs de autoare, în demonstraţia ei de a ne prezenta partidul-stat, structura lui şi felul în care a acţionat. Cu acest lucru în minte autoarea şi-a structurat lucrarea pe trei părţi, fiecare dintre acestea rezolvând întrebările esenţiale ale temei: cât de ... democrat era sistemul de democraţie populară; care era raportul dintre partid şi stat şi cine avea în sistemul politic comunist preeminenţa; pârghiile prin care se exercita preeminenţa şi, în sfârşit, felul în care funcţiona sistemul. Pentru a ilustra acest ultim aspect a fost ales domeniul economic, cel care reflectă cel mai bine conţinutul sistemului şi regimului.

Fiecare din cele trei capitole ale lucrării se deschide cu o abordare teoretică şi istoriografică a subiectului tratat, după care autoarea trece la analiza aprofundată a cadrului general (partidul, de pildă) şi a tuturor componentelor sale. Nu suntem în faţa unei simple analize descriptive, ci de fiecare dată autoarea încearcă să găsească şi să explice resorturile politice, sociale, propagandistice ale felului în care se derulau lucrurile. Şi pentru că vorbim despre partid este potrivit să spunem că analiza nu se opreşte la primul nivel – Biroul Politic, de pildă, ci continuă până la organele locale. Nu ni se pune în faţă, pur şi simplu, structura, ci întregul context politic care a impus într-un moment sau altul o anumită iniţiativă înregistrată iniţial pe plan legislativ şi care va avea ulterior consecinţe organizatorice. La fel stau lucrurile şi în capitolul despre statul comunist.

Cu toţii ne amintim sintagma „partidul – centrul vital al naţiunii”... În fond, autoarea demonstrează că aceasta a fost reală, dar nu în sensul dorit de conducerea partidului, ci ea masca controlul cvasitotal al societăţii de către partidul-stat. Sau, cine ştie, poate acesta era ceea ce se dorea cu adevărat!?

Nu doar calitatea informaţiei şi a analizei constituie punctele-tari ale lucrării, ci şi felul în care ea este scrisă. Un stil elegant care dovedeşte experienţă în ale scrisului şi interpretării surselor documentare, „colorat” cu tabele şi grafice care asigură fluenţă şi uşoara parcurgere a unei lucrări nu chiar atât de reduse ca volum.

Prof. dr. Mihai Retegan