De-a lungul timpului, simbolul a suscitat conştiinţei teoretice un interes statornic, beneficiind de abordări diverse. O tradiţie a interpretărilor simbolului care urcă până la Platon a încorporat treptat hermeneutica textelor sacre, istoria artei, filosofia culturii, antropologia, semiotica, fenomenologia religiilor, psihanaliza. Pe de altă parte, conştiinţa comună şi-a format o reprezentare neechivocă despre simbol şi recurge frecvent la simboluri în activităţile ei obişnuite. Iar atunci când doreşte să aprofundeze înţelegerea simbolului şi să-şi fundamenteze demersurile, ştie că se poate bizui pe rezultatele teoretice ale cercetătorilor. Omul contemporan este împresurat de imagini cărora li se atribuie în mod curent semnificaţie simbolică. Spoturile publicitare, video-clipurile, sloganurile, retorica discursurilor electorale îşi întemeiază eficacitatea pe anumite imagini percutante, cu o mare putere de evocare, capabile să înrâurească determinant sensibilitatea oamenilor, imagini cărora li se recunoaşte statutul de simboluri. În torentul de imagini pe care cultura post-modernă a audio-vizualului le secretă incontinent, reprezentările simbolice se particularizează prin capacitatea de a sintetiza şi de a comunica prompt informaţii. Această funcţie le este unanim recunoscută. Imaginile sacre, semnele codului rutier, stemele, emblemele, siglele, operatorii logico-matematici, abrevierile tabloului elementelor chimice sunt etichetate în mod nediferenţiat drept simboluri.
