"Poetul Ioan Sârbu este singurul scriitor moldovean din jumătatea secolului trecut care şi-a publicat opera aici, în Moldova dintre Prut şi Nistru." (Leon. I. Boga)

Cultura dă încă o dimensiune morţii. Dacă ne-am fi născut şi am fi încetat să mai trăim, pur şi simplu, moartea noastră n-ar fi avut tragismul pe care îl are după ce am citit Odiseea.Geo Bogza

Filosofii, sociologii, oamenii politici mai mult discută la capitolul conştiinţă naţională... Istoria pare să ne convingă că scriitorii sunt cei care o şi o au. Nu toţi, desigur, dar unii sunt capabili să facă abstracţie de bunăstare şi confort în schimbul unei nelinişti interioare deosebite. Oricum ar fi, e foarte greu de explicat gestul acestui mic proprietar din Măşcăuţii Orheiului care ne lasă ca amintire a existenţei sale două cărţulii zămislite româneşte. Şi spre marea noastră surprindere, deducţiile brodate în acele rânduri sunt şi astăzi la ordinea zilei:"Deci şi eu, bunule cititor, nu că asemănându-mă lor, dar nici acelui grec Erostrat, carele au ars templul Artemidei din Efes, ce era pus în numărul celor şapte minuni ai vechimei, numai ca să-şi lasă numele său nemuritor, nu, ci pătruns fiind de scânteia dragostei, carele au aţâţat în sufletul meu către fiii româneşti, mai vârtos, văzând că limba aceasta, fiind fiică a slăvitei şi vechei mume latine, ar fi de trebuinţă a o mai înzăstra, atunci, când asemenea lucru se află tălmăcit în multe limbi; eu nu m-am lenevit a le urma lor, şi a traduce aceste fabule în limba moldovenească, care socot îţi vor fi de folos, şi cred, că de ai avea cea mai mică picătură de sânge român, ai sălta văzând în mânile tale această cărticică... Drept acea aduc în jitniţa patriotismului acest mic grăunte, carele încă (de) întâia oară ar putea sluji de dovadă şi semn al dragostei mele".Rămân a fi un miracol pentru istoria basarabeană cele două apariţii editoriale la tipografia lui Achim Popov din Chişinău. În anul 1851 este trasă la tipar cartea de Fabule alcătuite în limba moldovenească de D.Ioan Sârbu, care conţine o Înainte cuvântare de cinci pagini şi 50 de fabule. În 1852 apare în aceeaşi tipografie volumul Alcătuirele D.Ioan Sârbu, Poezie, cuprinzând 98 de pagini. În plin proces de co-lonizare culturală, glasul Muzei acestui basarabean avea farmecul unui fulger, ozona aerul. Şi poate una din explicaţiile care se cer destăinuite e ascunsă în viţa lui genealogică. Gheorghe Bezviconi, genealogistul, ne prezintă următorul tablou: "Ca moşier Ioan Sârbu a fost neînsemnat. El a vizitat Iaşii şi România, de unde a fost mama sa — Smaranda, fiica velcăpitanului Costachi Tomovici, ctitorul Bisericii Sf. Ştefan din Iaşi. Tatăl poetului, Gheorghe, a fost căpitan la carantina Basarabiei. El, împreună cu fratele său Ion, născut la Iaşi în 1796, s-a mutat în Basarabia, unde în 1847 s-a înscris în rândul nobilimii. Sârbu sunt descendenţi din Sârbi, refugiaţi în Moldova în sec.XVIII'' (Viaţa Basarabiei, 1932, nr.7, pag.62). Formularul biografic al poetului este destul de modest ca volum. S-a născut la 18 ianuarie 1830, în satul Ignăţei, jud.Orhei. În anii 1839—1848 învaţă la gimnaziul regional din Chişinău, unde a avut parte de profesori foarte buni: Ivan Handojschi, la literatura rusă, Alexandru Molceanschi, limba latină, Ioseph Bellin de Ballu, limba franceză. După absolvire lucrează în calitate de copist şi traducător la judecătoria districtuală Chişinău-Orhei. Îndeplineşte până în 1856 funcţia de asesor din partea nobilimii la aceeaşi judecătorie. La Chişinău locuia pe Uliţa Mare, căci avea casa proprie, fapt atestat şi în documente. Ultimii ani de viaţă i-a trăit la Măşcăuţi, fiind înmormântat la cimitirul sătesc la 10 aprilie 1868. În conacul lui au rămas după moarte o impresio-nantă bibliotecă de carte românească şi manuscrisele inedite, dar pe toate le-a înghiţit focul dezastruos al revoluţiei din 1917... Contul activităţii literare l-a deschis încă pe când învăţa la Chişinău. Adică atunci când armeanul Achim Popov cade de acord să-i tipărească lucrările. Un risc destul de mare în acele vremuri (asumat de autor şi respectiv de tipograf), deoarece permisiunea cenzurii pentru asemenea soi de lucrări se obţinea cu multă bătaie de cap la Odesa. Deşi a continuat să scrie, alte lucrări n-a tipărit. La începutul anilor '50 a scris un poem satiric, intitulat Beişorul, publicarea căruia a fost interzisă de către cenzură, care l-a caracterizat "că are un conţinut imoral, este scris, după convingerea cenzorului, cu reaua intenţie de a defăima onoarea personală a unor feţe cunoscute" (E.Levit, File vechi, necunoscute... Chişinău, 1981, pag. 153). Acest poem, precum şi alte scrieri ale lui Sârbu, n-a ajuns până la noi. Face excepţie doar epitaful alcătuit la moartea părintelui său în 1860. Ca fabulist, Sârbu se înscrie în şcoala lui Donici, traducând, dar mai des adaptând, pentru cititorul basarabean scrierile unor autori ruşi (I.Krâlov, I.Dmitriev, I. Hemniţer), fără a atinge însă nivelul unor opere realizate creativ şi cu fantezie. Transpunerile sale suferă de prolixitate şi didacticism. Printre tălmăcirile din Krâlov sunt şi câteva capodopere ale genului: fabulele Frunzele şi rădăcinile, Ţăranii şi râul, Ursul la albine ş.a., ce se remarcă prin axarea lor socială. În majoritatea poeziilor Sârbu încearcă să trateze probleme de ordin moral, zeflemisind anumite cusururi ale semenilor săi, îndemnându-i la fapte bune. Predilecţia pentru problemele etice o demonstrează şi poeziile lui originale Fapta ră şi fapta bună, Pentru însoţire, Către jucătorul de cărţi ş.a. O serie de poezii (Timpurile anului, Scârba, Cu o plină amăgire ş.a.) sunt încărcate cu nuanţe nostalgice, sentiment provocat de trecerea timpului, cu amintiri ale tinereţii, dispoziţii puţin fireşti pentru vârsta când autorul a scris aceste versuri. Impresionează în mod deosebit prin sinceritatea şi profunzimea trăirii poezia Moldova, în care Sârbu se arată încântat de a sa "ţară frumoasă, /Cu pământ bun şimbelşugat, /Cu păduri multe şi deasă / Şi cu izvoare bogat..., apărută pentru prima dată în 1855 în revista Foiletonul Zimbrului. Dacă ne-am limita numai la aceste însemnări am developa prea puţin din imaginea necunoscutului poet, deşi arhivele ne vorbesc despre o viaţă socială intensă, un curaj de invidiat, o perseverenţă de autor ce-şi ştie valoarea. Cum e şi firesc în cazul autorilor basarabeni, o să găsim exemple uimitoare de atitudine faţă de un consângean, faţă de unul care nu se teme să-şi afişeze orgoliul şi cere guvernului ţarist dreptul ca opera lui poetică să fie studiată în şcoală, deoarece învăţăceii ce studiază "limba moldovenească" nu dispun de manuale. Răspunsul prompt, necruţător vine chiar din partea basarabeanului Iacob Hânculov (Hâncu), pe atunci profesor la Catedra de limba vlaho-moldovenească la Universitatea din Petersburg şi translator la Ministerul de Externe care, foarte caustic, relevă că autorul e "lipsit de talent poe-tic" şi deci scrierile lui n-au ce căuta pe băncile şcolii. Pe când un alt basarabean, N.Gherba-novschi, tipăreşte la Odesa o recenzie foarte elogioasă în nr.93 din 1851 a publicaţiei Odesskii vestnik. Nici dincolo de Prut aceste apariţii editoriale n-au fost trecute sub tăcere, în 1866 scriitorul V. A.Urechia publica la Bucureşti nişte însemnări Despre fabulă... caracterizând scrierile autorului român apărute la Chişinău în felul următor: "sunt lacrimile apăsatului, deşi în privirea literară sunt prea în urma literelor române de la data imprimării lor". În 1910, la Vălenii de Munte, în tipografia lui Nicolae Iorga apare antologia Poeţi români de sub stă-pânirea rusească, ediţie întocmită după cât se pare de marele istoric. La Bucureşti, după primul război mondial, apar două antologii interesante, una alcătuită de poetul Ion Pillat — Poeţi basarabeni, cea de a doua de cercetătorul literar Gh.Cardaş — Poeţii şi prozatorii Basarabiei până la Unire (1812—1918). Antologie şi studiu (Bucureşti., 1937), ediţii în care au fost incluse scrierile lui Ioan Sârbu. Petre V.Haneş l-a inclus în amplul său studiu Scriitori basarabeni (Bucureşti, 1942), dar a găsit de cuviinţă să prezinte obiectiv meritele şi carenţele operei semnate de Ioan Sârbu. El scrie că fabulele nu sunt originale, ci traduse, că limba autorului este greoaie din cauză că el n-a avut contact cu limba literară românească, că alături de unele bucăţi izbutite poţi găsi şi multe rânduri foarte slabe. Dar în cazul acestui autor, scrie istoricul literar, este important că "Trăia în atmosfera de idei literare a lui Asachi şi Eliade-Rădulescu. Credea şi el că trebuia să ajute la îmbogăţirea literaturii noastre, traducând şi scriind, şi considera asemenea activitate faptă patriotică. Îmbogăţirea nu numai a literaturii, ci şi a limbii. Îşi însuşise şi mândria originii latineşti a limbii..." In lista celor care au avut o contribuţie deosebită la propagarea poetului Ioan Sârbu pot fi trecuţi Ştefan Ciobanu cu însemnările sale tipărite în volumul Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă (Chişinău,1923) şi George Bezviconi cu nuanţările biografice şi genealogice foarte preţioase pe care le-a tipărit în mai multe rânduri. Şi totuşi există un autor care are o pondere deosebită în răspândirea scrierilor lui Ioan Sârbu, dar despre el, despre meritele lui aproape că nu se pomeneşte. Lui Leon T.Boga îi datorăm cele două ediţii apărute la Chişinău în perioada interbelică la un interval de numai doi ani. Ediţia Fabule, îngrijită de el, a apărut în 1936, iar cea intitulată Poezii s-a tipărit în 1938. Ambele ediţii au fost prezentate nepotului poetului Sergiu Sârbu, căci în precizarea anumitor momente biografice a fost necesară şi intervenţia lui. Simpatia lui Leon T.Boga pentru acest autor este dezvăluită amplu în prefeţele la ediţii, una dintre ele conţinând o frumoasă destăinuire: "Dar pe Ioan Sârbu tre-buie să-l primim cu toată dragostea, aşa cum ni l-au păstrat chiar aceste două volume tipărite acum opt şi jumătate decenii în urmă, când scrisul lui "..tar pute sluji de dovadă şi semn a dragostei "către'' fiii Româneşti". Această "dovadă şi semn a dragostei" pentru trecutul româ-nesc al Moldovei dintre Prut şi Nistru, m-a îndemnat şi pe mine să dau la lumină opera uitată a lui Ioan Sârbu." (Poezii, 1938). Aceeaşi dragoste "secretă" îi dirija şi pe editorii care, în condiţii poststaliniste, au tipărit cartea Fabule şi poezii (Chişinău, 1954).Destinul creaţiei lui Ioan Sârbu a descris curbe greu de imaginat, dar de fiecare dată a marcat anumite momente istorice ale epocii, chiar şi atunci când autorul nu mai era în viaţă. Explicaţia acestui fenomen se conţine în opera poetului:

O, crinule, ce ai păţit? De ce aşa te-ai veştezit, Unde ţi-i mireasma, frate: Au doar plouă de ajuns ? Auleu! crinul a răspuns: Sunt în străinătate.(Străină floricică, 1951).

Versurile semnate de Ioan Sârbu astăzi ni se par departe de perfecţiune. Dar e de datoria noastră să le privim prin prisma timpului când au fost create. Numai astfel vom putea desluşi pe trunchiul veacurilor acel nobil semn, lăsat nouă spre veşnică pomenire. Şi acea simplă inscripţie de pe piatra de mormânt din cimitirul satului Măşcăuţi de lângă Orhei n-o să ne mai pară abstractă şi străină:"Aicea odihneşti robul lui Dumnezeu Ioan Sârbu sau născut la anul 1830 genarie 15 şi sau svârşit la anul 1868 april 10.''

(Iurie Colesnic, Basarabia necunoscută Vol. 2, pag. 32-35).