Lucrarea cuprinde descrieri detaliate și comparative ale reglementarilor internaționale, regionale și naționale referitoare la drepturile patrimoniale din proprietatea intelectuala, plecand de la premisa ca oricine indrazneste sa traga vreo concluzie si sa fundamenteze teorii general aplicabile cu privire la un anumit aspect juridic trebuie obligatoriu sa aiba la baza exemple concrete care sa confirme, macar in parte, solutia identificata. De foarte multe ori, pentru a se argumenta concepțiile juridice cu privire la natura drepturilor patrimoniale din domeniul proprietații intelectuale, se incearca incadrarea prerogativeler recunoscute autorilor creațiilor in raport de prerogativele drepturilor reale. Trebuie insa avut in vedere ca autorii creeaza pentru ca rezultatul muncii lor, al efortului lor creator, sa ajunga la cunoștința intregii comunitați din care fac parte. Din aceste considerente, se poate susține faptul ca in cazul proprietații intelectuale lipsește unul dintre elementele esențiale ale proprietațiianimo sibi habendi, deoarece nimeni nu creeaza o opera intelectuala pentru sine, ci pentru a o include in patrimoniul universal. Aceasta concepție nu intra in contradicție cu dreptul autorului creației intelectuale de a fi remunerat pentru utilizarea operei sale, de catre orice persoana care o folosește, cu acordul sau fara acordul sau.  Acestea sunt premisele pe care se fundamenteaza concluzia ca drepturile patrimoniale din domeniul proprietații intelectuale reprezinta drepturi de creanța corelative unei obligații propter rem a proprietarului suportului material (respectiv electronic) al creației intelectuale, o obligație negativa, de non facere, de nereproducere a operei.