Sandalmagernes Gade (Strada Săndălarilor)  apărea în 1931, încercând sădescifreze, prin tehnica romanului istoric, o asemenea ipostază a civilizaţieiumane. Cartea i-a adus autorului notorietate imediată – în 1932, traducereaengleză publicată la Londra se bucură de un succes ieşit din comun.Afirmaţia că Nis Petersen (1897—1943) a fost un vagabond incurabil nu e câtuşi de puţin o metaforă. Născut în sudul Iutlandei, în familia unuimeseriaş, el rămâne orfan la vârsta de trei ani şi este crescut de bunica luiîn orăşelul iutlandez Herning. Se pare că atitudinea bigotă a bunicii a provocat de timpuriu în Nis o reacţie definitiv antireligioasă. În mod cutotul firesc pentru condiţia lui socială şi pentru deprinderile educaţionaleale danezilor în general, băiatul a fost îndrumat să înveţe o meserie practică, sigură. Trebuie să fi fost un copil isteţ şi citit – aşa că l-au datucenic la un farmacist, experienţă pe care avea s-o inoculeze personajuluisău Jon din Strada Săndălarilor.  Însă după trei ani de ucenicie, Nis a ruptzăgazurile acestei existenţe, pentru el exasperant de exactă, egală,conformistă. Nu era un tipar de viaţă posibil pentru adolescentul copleşitde visare şi nelinişte, care simţea în el, irezistibil, dorul de cunoaştere, deaventură şi călătorie de care au mai fost purtaţi prin lume şi alţi danezi ai panteonului literar. Câţiva ani, Nis Petersen a făcut gazetărie. Dar apoi,întregul deceniu dinaintea apariţiei Străzii Săndălarilor,  el rătăceşte printrecerşetori, vagabonzi, declasaţi de toate felurile, îşi câştigă existenţa cazilier într-un loc sau altul. Petersen însuşi şi-a privit mai târziu anii aceştiaca pe un gest mitic al trecerii prin bolgiile unei experienţe totale. Care esteefectul cufundării sale în universul de umanitate nudă şi multiformă în caretrăieşte efectiv şi fără înlesniri materiale, atâţia ani? El învaţă să observefără iluzie şi prejudecată, învaţă prin el însuşi, cu un fel de seninătateamară, câtă deşertăciune şi răutate este în lucrurile lumii, cunoaşte valoareaforţei interioare a omului şi ajunge la umanismul esenţial care îndeamnă săaccepţi marele dar al vieţii cu bucurie şi libertate. Din contactul de violentăconcreteţe cu viaţa al acestui mare visător derivă, în arta sa, o nuanţă rară,o asociere inefabilă a obiectivităţii cu idealitatea.în acest interval, Nis Petersen publică un volum de versuri şi concepe Strada Săndălarilor,  dovedind prin scrisul lui neaşteptate lecturi şiconştiinţa exactă a marilor probleme ce tulburau epoca. Succesulromanului său istoric îi aduce o stare materială mai bună, dar altfel nu-iafectează cu nimic peregrinările. Se ştie că în afară de ţara sa a colindat Norvegia, Suedia, Anglia, Irlanda, Italia, Spania ş.a. Singura circumstanţăcare l-a putut sili să se oprească a fost cel de-al doilea război mondial, laizbucnirea căruia s-a stabilit într-un sat retras din Iutlanda. Ultimii ani aivieţii, profund nefericiţi din cauza ocupaţiei naziste, au fost un răgaz decreativitate poetică deosebită.Vagabondajul spiritual al lui Nis Petersen se materializează în opera cumultiple faţete, emanând, constant, din substratul umanismului său.