Ultimul roman - inedit - al lui Vladimir Nabokov, a carui publicare, amanata mai mult de douazeci de ani, a starnit controverse aprinse pe scena literara internationala. • Manuscrisul ar fi trebuit distrus de catre sotia scriitorului, Vera, potrivit ultimei dorinte a lui Nabokov, care a murit in 1977. • In 1991, Dmitri Nabokov, fiul scriitorului, preia prin testament de la mama sa imputernicirea de a distruge manuscrisul Originalul Laurei. • Opt ani mai tarziu, Dmitri Nabokov face prima declaratie publica referitoare la manuscris, prin care lasa sa se inteleaga ca este dispus sa-l doneze  unei universitati. • In 2005, Dimitri declara ca este pregatit sa arda manuscrisul; articolele publicate de Ron Rosenbaum in acelasi an in New York Observer si reactiile cititorilor il conving sa renunte, temporar, la decizia de a distruge manuscrisul. • In 2008, intr-o discutie telefonica si un schimb de e-mailuri de la inceputul lunii ianuarie, Dmitri Nabokov ii da de inteles criticului Ron Rosenbaum ca este gata sa distruga manuscrisul si sa respecte astfel dorinta tatalui sau. • Dupa doar patru luni, Dmitri a stupefiat si bucurat, in acelasi timp, lumea literara declarand pentru Der Spiegel ca a luat decizia de a nu arde manuscrisul, ci de a-l publica. Schita a unui roman despre „murit“ si autoanihilare, cartea consta de fapt intr-o colectie alcatuita din 138 de fise de lucru scrise de mana si dispuse pe cate o pagina separata, impreuna cu traducerea in limba romana, reproducand in acest fel manuscrisul original al lui Nabokov. Tema aparte a acestui „roman in fragmente“, scris in ultimele luni de viata pe patul de spital din Lausanne, o constituie asa-numitele exercitii de murit, de autoextinctie treptata prin care cinicul si obezul doctor Philip Wild isi vindeca disperarea unei iubiri esuate. Cartea este insotita de o prefata semnata de Dmitri Nabokov, in care acesta justifica decizia controversata de a face public ultimul manuscris al tatalui sau, impotriva instructiunilor ferme ale acestuia de a arde textul in cazul in care nu va trai suficient pentru a-l duce la bun sfarsit. „Prada delirului, citeam cu voce tare fragmente din roman unui public oniric adunat intr-o gradina inconjurata de ziduri. Publicul acesta era alcatuit din pauni, porumbei, parintii mei de multa vreme raposati, doi chiparosi, cateva asistente medicale tinerele si un medic atat de batran, incat era aproape invizibil. Poate din cauza poticnelilor si acceselor mele de tuse, povestea bietei Laura s-a bucurat de mai putin succes in randul ascultatorilor decat nadajduiesc sa aiba pe langa recenzentii inzestrati cu inteligenta atunci cand va fi publicata asa cum se cuvine.“ - Vladimir Nabokov