Fenomenul teatral este şi el - cum se ştie - o formă a conştiinţei sociale. Expresie a vieţii societăţii în dezvoltare, determinat de condiţiile concret-istorice economice şi sociale, teatrul exercită, la rîndul său, o netăgăduită influenţă asupra societăţii. Urmărind dezvoltarea teatrului, sub feluritele lui manifestări, din cele mai vechi timpuri, ne dăm seama de strinsa corelaţie dintre orînduirea socială şi fenomenul teatral. Lucrul acesta este vădit, de altfel, şi de lupta pe care, de-a lungul timpului, oamenii progresişti din teatru au avut-o de dat cu reprezentanţii claselor guvernante, temătoare de influenţa pe care feluritele forme de teatru le-au exercitat asupra maselor populare, doritoare de libertate şi de progres. Astfel se explică faptul că istoria teatrului universal consemnează tot soiul de oprelişti, de persecuţii, de excomunicări, iniţiate de clasele conducătoare împotriva teatrului şi a slujitorilor lui. In general, se poate spune că teatrul realist a răspîndit ideile cele mai înaintate, exprimînd năzuinţele claselor progresiste. Alteori, insă, ajuns prizonier al claselor reacţionare, teatrul a fost folosit de către acestea ca un mijloc de diversiune sau chiar ca o tribună în slujba intereselor lor politice. Teza lui Lenin despre cele două culturi în societăţile împărţite în clase antagoniste îşi verifică, şi în cadrul istoriei teatrului, justeţea. Departe de a constitui un scop în sine, teatrul, ca şi arta în general, a apărut ca o trebuinţă irezistibilă a omului de a-şi transmite ideile şi sentimentele. Teatrul s-a născut în cadrul activităţii sociale