x

 
Practic
    
    
Sf. Grigorie Palama
Practic, , Spiritualitate,
: Anastasia
: Romania
: 2012
ISBN: 9789731830056
: 168
Disponibilitate: La comandă în 25 zile
:200.00

În secolul al XIV-lea, Grigorie Palama, un călugăr athonit cu viață sfântă, a formulat, pe baza descoperirii primite de la Dumnezeu și cercetând scrierile sfinților părinți din secolele IV-VII, o nouă învățătură creștină, anume cea despre energiile necreate. Mai exact el afirma că cele trei Persoane ale Sfintei Treimi – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt – lucrează sau se manifestă în lume sub forma unor lucrări sau energii necreate, care îl fac simțit pe Dumnezeu în rândul ființelor create. Aceste energii pot fi simțite de om prin intermediul harului dumnezeiesc. Învățătura aceasta a stat la baza mișcării ascetice și mistice cunoscută ca isihasm, în cadrul căreia, călugării, dar și laicii, ajungeau să contemple aceste energii necreate, purificându-și mintea și sufletul prin rostirea neîntreruptă a rugăciunii inimii sau a minții: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”.

Numai că, până a reușit să convingă întreaga Biserică Ortodoxă de faptul că această învățătură nu este cu nimic contrară dogmelor și tradiției anterioare, Grigorie Palama a trebuit să lupte, pe calea argumentelor, cu o serie de învățați care l-au acuzat de erezie. Cei mai cunoscuți și cei mai acerbi critici ai lui au fost călugărul Varlaam și ucenicul acestuia Akindin, care poticnindu-se de termenul „necreat”, pe care îl atribuiau exclusiv naturii dumnezeiști, l-au acuzat pe Palama că ar fi proclamat, prin învățătura sa, multiplicarea dumnezeirii, altfel spus, că ar fi propus credința într-o infinitate de Dumnezei. Palama însă s-a dezvinovățit de fiecare dată de acuzațiile ce i s-au adus, demonstrând, cu exemple din scrierile Sfinților Vasile cel Mare, Grigorie de Nysa, Grigorie de Nazians, Ioan Damaschin, Ioan Gură de Aur, Grigorie cel Mare, Dionisie Areopagitul, Maxim Mărturisitorul sau Chiril al Alexandriei, că nu trebuie confundată calitatea de „necreat” a firii dumnezeiești, care este specifică celor trei ipostasuri dumnezeiești, cu starea de „necreat” a energiilor dumnezeiești neipostasiate, așa cum nu trebuie confundată voința cu cel ce voiește, gândul sau gândirea cu cel ce gândește, vorba sau vorbirea cu cel ce vorbește.

În această ediție a „Epistolelor” sunt adunate la un loc trei scrisori ale lui Grigorie Palama adresate unor colaboratori ai săi, Arsenie Studitul, Ioan Gavras și Damian Filozoful, în care le împărtășește argumentele pe care le-a formulat în disputa cu cei doi adversari numiți mai sus. Sunt epistole profund dogmatice și apologetice, și în același timp sunt mostre de argumentație și de persuasiune, ele putând servi ca model în acest sens și celor neinteresați în mod direct de disputa iscată în jurul energiilor necreate, ci sunt mai degrabă pasionați de arta retoricii și a argumentației.

*
*
 
.s.

:

Ротер Стив
Practic
В этой книге вы вновь встретитесь с группой (коллективным духовным учителем, земным каналом которого с...
: София
: Rusia
: 2009
ISBN: 978-5-91250-753-3
Disponibilitate: 1
:25.00
Patrice Ras
Practic
Traducere de Ioana Avadanei Morfopsihologia ne ajuta sa intelegem personalitatea celorlalti studiindu-le trasaturile: o fata patrata...
: Polirom
: Romania
: 2009
ISBN: 978-973-46-1446-2
: 224
Disponibilitate: 1
:138.00
Vlad A. Aghir, Liviu Burlacu, Dana Cristescu
Advertising / PR / Media, Practic, Dezvoltare personala
Ghidul managerului de presa a fost realizat cu sprijinul Ambasadei SUA la Bucuresti, in cadrul...
: Humanitas
: Romania
: 2007
ISBN: 978-973-50-1825-2
: foarte bună
: 230
Disponibilitate: 2
:140.00
Anișoara Stroe
, Practic,
Caiet util pentru evaluările inițiale realizate în grădiniță....
: Aramis
: Romania
: 2003
ISBN: 973-679-197-1
: 40
Disponibilitate: 1
:45.00
Ichak Kalderon Adizes
Afaceri / Business, Economie / Finante, Practic, , Dezvoltare personala, Marketing / Management
In ofertele de locuri de munca apar mereu noi posturi de manageri. Anunturile precizeaza calitatile...
: Polirom
: Romania
: 2010
ISBN: 978-973-46-1686-2
: ca nouă
: 256
Disponibilitate: 1
:135.00
500 Chcken recipes
-59 %
Valerie Ferguson
, Practic, Profesii / Meserii
This book offers delectable poultry and game dishes from soups and salads to roasts, pies,...
: Hermes House
: Anglia
: 2013
ISBN: 9781781460191
: 256
Disponibilitate: 1
:265.00
: 109.00
Regulile Domnului Jones  Pentru barbatul modern
-26 %
Dylan Jones
Practic, Dezvoltare personala
Regulile domnului Jones demonstrează bogata experienţă a autorului într-o mare varietate de subiecte, cartea fiind...
: Curtea Veche
: Romania
: 2007
ISBN: 978-973-669-487-5
: 408
Disponibilitate: 1
:155.00
: 115.00
В. Флоря / V. Florea
Medicina / Sanatate, Practic, Silvicultura, Natura
: Картя молдовеняскэ / Cartea Moldoveneasca
: RSSM / Republica Sovietică Socialistă Moldovenească
: 1975
: bună
: 336
Disponibilitate: 2
:100.00
Cresterea, recoltarea, valorificarea melcilor si scoicilor
-30 %
Nicolae Turliu, Laurentiu Lostun
Afaceri / Business, , Practic
: Corvin
: Romania
: 2003
ISBN: 973622094X
: foarte bună
: 190
Disponibilitate: 1
:127.00
: 89.00
redescoperiti secretele bunicii
-20 %
Practic
: Reader's Digest
: Romania
: 2005
ISBN: 9738704863
: ca nouă
: 416
Disponibilitate: 1
:250.00
: 200.00
tainele gospodariei ghid universal
-20 %
Boris Berkov, Galina Berkova
Practic
: Proeditorial
: Moldova
: 2003
ISBN: 997597340X
: ca nouă
: 486
Disponibilitate: 1
:150.00
: 120.00