x

 
    
    
Garry L. Landreth
: For You
: Romania
: 2017
ISBN: 9786066391511
: bună
: 402
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:245.00

♦♦ Când te concentrezi pe problemă, îl pierzi din vedere pe copil.♦♦ Fii sensibil la modul în care copilul îşi vede lumea.♦♦ Când faci pentru copil ceea ce el poate face singur îl înveţi că este slab.Iată câteva dintre Regulile de Aur pe care cunoscutul terapeut Garry L. Landreth a fondat un întreg sistem terapeutic și de educație pentru copii.

Presați de nevoia rezolvării rapide a problemelor, uităm adeseori că cei mici nu știu să se exprime prin concepte savante, ci prin joc, și că nu conștientizează ceea ce li se întâmplă așa cum o facem noi, adulții. Cartea Terapia prin joc: Arta relaționării restabilește cadrele firești ale interacțiunii cu copiii de orice vârstă și ne aduce aminte cum să ne reducem gândurile și grijile la tăcere pentru a asculta vocea delicată și ideile inepuizabile ale micuțelor persoane de lângă noi.Adresându-se atât terapeuților, profesorilor și psihologilor, cât și părinților și bunicilor, Garry L. Landreth ne învață cum să înțelegem limbajul pe care îl folosesc copiii pentru a ne comunica frământările lor: nu prin cuvinte, ci prin joc.

„Putem învăţa despre copii numai de la copii.“

„Cum poţi să descrii mirarea şi încântarea copiilor de a experimenta viaţa, noutatea proaspătă cu care abordează trăirea şi flexibilitatea lor incredibilă? Viaţa nu poate fi descrisă; poate fi doar experimentată şi apreciată.“

„ Lumea copilului este una a lucrurilor concrete şi trebuie abordată ca atare atunci când vrei să iei contact cu un copil. Jocul constituie exprimarea concretă a copilului, modul său de a face faţă lumii sale.“

„Ceea ce este ţinut în inimă nu poate fi pierdut niciodată.“

(Garry L. Landreth)

Garry L. Landreth

Consilier și terapeut prin joc, dr. Landreth este renumit la nivel internațional pentru scrierile și practica sa. A publicat peste 150 de cărți, DVD-uri și articole în reviste de specialitate și susține frecvent conferințe la seminare despre terapia prin joc organizate în întreaga lume.Cartea sa premiată „Terapia prin joc” a fost tradusă în mai multe limbi. Pentru activitatea de cercetare și promovare a terapiei prin joc centrate pe copil, Landreth a fost distins cu numeroase premii, printre care President's Outstading Teacher Award, Distinguished Service to International Education Award și APT Lifetime Achievement Award.

*
*
 
.s.

:

Elizabeth Pantley
Obiectivul cel mai important ca parinte nu este acela de a va face copiii fericiti...
: Business Tech
: Romania
: 2005
ISBN: 9738495253, 9738495261
: bună
: 240 + 224
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:275.00
Лина Злобина, Валентина Трофэилэ
: Moldova
: 2011
ISBN: 9789975105941
: bună
: 204
Disponibilitate: 2
:77.00
Anca Bulboaca, Georgeta Serban
,
Volumul cuprinde o antologie de 269 de texte literare pentru preşcolari şi şcolari. Cartea conține următoarele...
: Arlequin
: Romania
: 2011
ISBN: 978-606-92778-4-3
: 304
Disponibilitate: 0

Adele Faber, Elaine Mazlish, Lisa Nyberg, Rosalyn Anstine Templeton
, Psihologie,
Sunteţi părinte sau profesor? Această carte este pentru dumneavoastră! Pentru a oferi o imagine cât...
: Curtea Veche
: Romania
: 2013
ISBN: 9786065885370
: bună
: 264
Disponibilitate: La comandă în 20 zile
:135.00
Howard Gardner
, , , Dezvoltare personala
De la aparitia teoriei inteligentelor multiple (TIM), in 1983, si pana astazi, mii de profesori,...
: Sigma
: Romania
: 2015
: 318
Disponibilitate: 0

Stefania Antonovici
, Medicina / Sanatate, Sport,
"Educația fizică în grădinița de copii" reprezintă un punct de plecare pentru un proces de...
: Didactica Publishing House
: Romania
: 2015
ISBN: 9786068027418
: 86
Disponibilitate: 0

Viorica Preda
Lucrarea doreste sa sprijine copiii in invatarea si exersarea unor reguli de comportare atat de...
: Didactica Publishing House
: Romania
: 2008
ISBN: 978-973-88675-1-2
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:34.00
Психология обучения
-22 %
Profesii / Meserii, Psihologie,
Психология обучения — раздел педагогической психологии, занимающийся изучением формирования познавательной деятельности. Содержит рефераты современных зарубежных...
: Rusia
ISSN: 1561 - 2457
: 12
:1555.00
: 1220.00
Bioplanet
-13 %
Revista “Bioplanet”, destinată elevilor, este una utilă, de fapt, şi părinţilor, bunicilor, profesorilor.  Informaţiile sunt...
: 8
:368.00
: 320.00
Florin Ulete , Rodica Cristescu , Alina Minodora Toth
,
Pornind de la întrebările pe care şi le pun adolescenţii (Cine sunt eu? Sunt o...
: Didactica si Pedagogica
: Romania
: 2016
ISBN: 978-606-31-0183-0
: 200
Disponibilitate: 0

Gabriela Viorica Munteanu
, , Muzica
Știați că există o Carte fără sfârșit? Că piesele muzicale pot fi create de copiii care...
: Ecou Transilvan
: Romania
: 2012
ISBN: 978-606-8438-47-7
: 122
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:90.00
John C. Friel
John C. Friel si Linda D. Friel, doi psihologi cu experienta in cresterea copiilor, ofera...
: Amaltea
: Romania
: 2008
ISBN: 9789731620237
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:93.00
Marilena Pavelescu, Cristina Avram, Daniela Gîtlan
, ,
Volumele acestei colecții pun la dispoziția profesorilor, părintilor, dar și a copiilor și elevilor, instrumente...
: Paralela 45
: Romania
: 2013
ISBN: 978-973-47-1635-7
: 88
Disponibilitate: 0

Marilena Pavelescu, Cristina Avram, Daniela Gîtlan
, ,
Volumele acestei colecții pun la dispoziția profesorilor, părintilor, dar și a copiilor și elevilor, instrumente...
: Paralela 45
: Romania
: 2013
ISBN: 978-973-47-1642-5
: 96
Disponibilitate: 0

Gabriela Cristea
,
Cartea Managementul lecţiei are o deschidere pedagogică spre toate formele de activitate didactică aflate la...
: Didactica si Pedagogica
: Romania
: 2003
ISBN: 978-973-30-2342-5
: 204
Disponibilitate: 1
:140.00
Ecaterina Vrăsmaș
,
Însușirea limbajului scris nu este un scop în sine, ci o treaptă spre dezvoltarea și...
: Arlequin
: Romania
: 2011
ISBN: 978-606-92778-3-6
: 216
Disponibilitate: 0

Daniela Petrov, Adriana Simona Popescu, Sultana Chebici, Luminita Citrea, Elena Dobra, Ionica Cheran
,
Modele de teste inițiale, curente și sumative. Cartea pe care v-o propunem este realizata de un...
: Didactica Publishing House
: Romania
: 2012
ISBN: 978-606-8400-06-8
: 224
Disponibilitate: 2
:80.00
Gabriela Droc , Niculina Ilarion , Constanta Balan
, ,
Caiet pentru clasa a 4-a....
: Didactica Publishing House
: Romania
: 2012
ISBN: 978-606-8400-21-1
: 88
Disponibilitate: 3
:60.00
Poezii - numaratori
-22 %
Nicuta Bejan
, ,
Probleme în versuri....
: Didactica Publishing House
: Romania
: 2010
ISBN: 978-606-8027-54-8
: 40
Disponibilitate: 1
:50.00
: 39.00
Filofteia Grama, Mioara Pletea, Laurenţia Culea, Angela Sesovici, Angela Ciobotaru, Cristina Spânu,
,
Ghid pentru cadrele didactice ce cuprinde proiecte pentru două teme (prima temă -Cine sunt/suntem?, iar...
: Didactica Publishing House
: Romania
: 2009
ISBN: 978-606-8027-03-6
: 179
Disponibilitate: 3
:95.00
Filofteia Grama, Mioara Pletea, Laurenţia Culea, Angela Sesovici, Angela Ciobotaru, Cristina Spânu,
,
Ghid pentru cadrele didactice din învăţământul preşcolar ce abordează proiecte pentru două teme (prima temă...
: Didactica Publishing House
: Romania
: 2009
ISBN: 978-606-8027-03-6
: 160
Disponibilitate: 0

Filofteia Grama, Mioara Pletea, Cristina Spânu, Laurenţia Culea, Rodica Fotache, Angela Ciubotaru, A
,
Lucrarea este o colecţie închegată de proiecte tematice pentru nivelul I (3-5 ani), bine structurate...
: Didactica Publishing House
: Romania
: 2008
ISBN: 978-973-88675-0-5
: 136
Disponibilitate: 0

Filofteia Grama, Mioara Pletea, Daniela Ionescu, Maria Drăghici, Niculina Flangea, Daniela Răileanu,
,
Ghid pentru cadrele didactice din învăţământul preşcolar ce conţine proiecte tematice pentru cele şase teme...
: Didactica Publishing House
: Romania
: 2010
ISBN: 978-606-8027-45-6
: 339
Disponibilitate: 4
:145.00
, ,
Fiecare animal are o legendă care explică într-un mod creativ cum a aparut printre noi....
: Didactica Publishing House
: Romania
: 2015
ISBN: 978-606-683-243-4
: 32
Disponibilitate: 2
:60.00
Kieran Egan
,
Ghid pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar. Scopul acestei cărţi este de a deschide calea către...
: Didactica Publishing House
: Romania
: 2008
ISBN: 978-973-88899-3-4
: 127
Disponibilitate: 0

Bernard Rey, Anne Defrance, Stefan Pacearca, Vincent Carette, Sabine Kahn
Aceasta carte face parte din colectia Arta predarii a editurii Aramis. Cu luciditatea cercetatorilor fermi, cu o mare experienta...
: Aramis
: Romania
: 2013
ISBN: 978-973-679-932-7
: foarte bună
: 176
Disponibilitate: 0

Jana Grosu, Claude Dignoire
, , , ,
Ghid pentru predarea limbii franceze după manualul Méthode Di@logue....
: Aramis
: Romania
: 2003
ISBN: 973-857-301-2
: 96
Disponibilitate: 2
:29.00
Gabriela Barbulescu, Steluta Turlea, Elena Dinu-Gavrila, Maria Robu, Luxa Mocanu, Marenca Bela...
,
Conține 9 scenete pentru copii și 4 poezii....
: Didactica Publishing House
: Romania
: 2009
ISBN: 978-606-8027-08-1
: 70
Disponibilitate: 3
:25.00
Tessa Livingstone
, Psihologie, , Dezvoltare personala
Această carte vă ajuta să descoperiți:                  ...
: Didactica Publishing House
: Romania
: 2009
ISBN: 978-606-8027-16-6
: 224
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:125.00
Mirabela Ştefania Enache, Marcela Smeianu, Alina Soare, Mirela Cristian, Adriana Călin, Denisa Burta
, ,
Cuprinde modele de lucru (cum se realizează un arici, future, căsuţă, ciupercuţă, etc din diverse...
: Didactica Publishing House
: Romania
: 2010
ISBN: 978-606-8027-58-6
: 27
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:40.00
Anca Ilea
,
De ce EMI? Pentru că educația muzicală propusă în aceste caiete este orietată spre utilizarea...
: Didactica Publishing House
: Romania
: 2012
ISBN: 978-606-8400-39-6
: 52
Disponibilitate: 1
:40.00
Anca Ilea
,
De ce EMI? Pentru că educația muzicală propusă în aceste caiete este orietată spre utilizarea...
: Didactica Publishing House
: Romania
: 2012
ISBN: 978-606-8400-35-8
: 54
Disponibilitate: 1
:40.00
Anca Ilea
,
Dragi copii, ca în fiecare an școlar, dorim ca lecțiile de muzică să vă aducă...
: Didactica Publishing House
: Romania
: 2012
ISBN: 978-606-8400-40-2
: 70
Disponibilitate: 1
:40.00
Anca Ilea
,
: Didactica Publishing House
: Romania
: 2012
ISBN: 978-606-8400-41-9
: 66
Disponibilitate: 2
:40.00
Ileana Hanganu, Cireșica Raclaru
, ,
Lucrarea se remarcă prin diversitatea de jocuri prezentate: jocuri-exercițiu pentru educarea limbajului, cunoașterea mediului, jocuri...
: Aramis
: Romania
: 2007
ISBN: 978-973-679-189-0
: bună
: 48
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:110.00
Stefania Antonovici, Cornelia Jalba
, ,
Caiet pentru grupa mare pregătitoare. Caietul este realizat în concordanță cu obiectivele cadru si de referinta...
: Aramis
: Romania
: 2006
ISBN: 973-679-384-2
: 80
Disponibilitate: 0

Stefania Antonovici, Cornelia Jalba
, ,
Caiet pentru grupa mare pregătitoare. Caietul este realizat în concordanță cu obiectivele cadru și de referință...
: Aramis
: Romania
: 2005
ISBN: 973-679-201-3
: 80
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:24.00
Claudia Soreata, Florica Magura
Economie / Finante, ,
Caiet destinat copiilor de 5-7 ani din grupa mare pregătitoare. Cei mai dotați și doritori...
: Aramis
: Romania
: 2006
ISBN: 973-8473-94-2
: 48
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:53.00
Petre Simion, Ioan Dăncilă, Marin Ion, Daniel Olteanu, Violeta Păduraru, Aurora Pădureanu, Filofteia
, ,
Culegere de exerciții....
: Aramis
: Romania
: 2004
ISBN: 973-8473-59-4
: 112
Disponibilitate: 0

Anca Bulboacă
, ,
Scenetele și jocurile de rol cuprinse în acest volum reprezintă rodul talentului și preocupărilor cadrelor...
: Arlequin
: Romania
: 2011
ISBN: 978-606-92778-1-2
: 256
Disponibilitate: 0

Camelia Ioana Iovanas, Bianca Sabou, Marinela Scripcariu
, ,
Comunicare orală și scrisă în grupa pregătitoare. Esentiala pentru dezvoltarea structurilor mentale ale copilului, perioada petrecuta in...
: Paralela 45
: Romania
: 2010
ISBN: 978-973-47-0964-9
: 56
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:58.00
Fișe de lucru interdisciplinare și transdisciplinare pentru clasa pregătitoare - semestrul I
-13 %
Georgeta Toma, Minerva Elena Rizea, Ionela Tomescu
, ,
Aceste fișe cu caracter integrat (inter și transdisciplinar) au rolul de a stimula copiii și...
: Paralela 45
: Romania
: 2012
ISBN: 978-973-47-1545-9
: 120
Disponibilitate: 2
:100.00
: 87.00
Ecaterina Vrăsmaş (coord.), Viorica Oprea, Adriana Stancu, Sorina Niculescu, Ana Stoica, Valeria Pâ
, Psihologie,
Program de exerciţii logopedice pentru remedierea dislaliei.  ...
: Arlequin
: Romania
: 2012
ISBN: 978-606-92778-5-0
: 256
Disponibilitate: 0

Nicoleta-Adriana Florea, Cosmina-Florentina Surlea, Mihaela -Andreea Ursu
,
: Arves
: Romania
: 2005
ISBN: 9789737958549
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:65.00
V. Lazar
: Arves
: Romania
ISBN: 978-973-8904-66-8
Disponibilitate: 0

M. Dumitrescu
: Arves
: Romania
ISBN: 978-973-7958-24-2
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:65.00
Musata-Dacia Bocos
Practicile educative moderne pun din ce in ce mai mult accent pe activizare, considerata premisa...
: Polirom
: Romania
: 2013
ISBN: 978-973-46-3248-0
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:220.00
А. Макаренко
, ,
: Художественная литература
: URSS / СССР
: 1975
: 512
Disponibilitate: 1
:33.00
Ed. Claparede
,
: Didactica si Pedagogica
: Romania
: 1973
: bună
: 176
Disponibilitate: 1
:140.00
E.N. Kabanova-Meller
,
: Didactica si Pedagogica
: Romania
: 1963
: bună
: 364
Disponibilitate: 1
:115.00