"Scris într-un stil simplu, neelaborat, volumul de eseuri "Oceanografie" (1934) se adresează deopotrivă eruditului, cît şi omului obişnuit, cu scopul de a răsturna "sisteme de superstiţii" după care aceştia se ghidează. Elementul captivant în eseurile lui Eliade rezidă în modul cum acestea reuşesc să redea mişcarea vie a ideilor, jocul spontan al gîndirii care refuză organizarea într-un sistem". Irina-Monica Bazon

"Nu am deloc impresia ca zonele cele mai putin luminate intr-un suflet contemporan sunt asa-numitele activitati subconstiente si inconstiente. Cred, dimpotriva, ca obscuritatile cele mai impermeabile si mai primejdioase se gasesc in gesturile si intentiile socotite de toata lumea clare, evidente, simple si etern valabile. Intrebati in jurul vostru despre cele mai imediate si mai decisive fapte, si veti vedea cat de neclare, de inerte sau de complicate zac ele in sensibilitatea si inteligenta oamenilor. Un om va poate spune foarte mult despre memoria lui, despre visele si superstitiile lui, despre indoielile, nostalgiile, regretele lui - dar va fi incapabil sa lege doua fraze coerente asupra unui lucru socotit esential sau de la sine inteles, bunaoara de ce face cutare lucru, de ce vorbeste, de ce porneste in fiecare dimineata la munca; sau, de unde are siguranta ca un lucru este bun si altul rau, ca un lucru trebuie facut si altul evitat sau ascuns s.a.m.d.   Mi se par mult mai obscure si mai complicate aceste "simple" fapte pe care fiecare dintre noi le repetam o viata intreaga, fara sa ne intrebam inca asupra validitatii sau eficacitatii lor, convinsi fiind ca ele trebuie sa fie si sa ramana asa. Superstitiile nu trebuiesc cautate numai in ceea ce ni se pare noua obscur; superstitioase sunt insesi actele de baza ale vietii noastre sufletesti. Participa adica la un automatism in care nu incercam niciodata sa intervenim; le facem din teama sau din obisnuinta, credem in realitatea lor fara sa o cercetam; nu incercam nici sa le depasim, nici sa le modificam; intr-un cuvant suntem traiti de viata, nu traim noi viata; si superstitia perfecta este tocmai completa abdicare la orice autonomie, la orice arbitraj, la orice libertate. Suntem automati cand ajungem superstitiosi. Si nicaieri nu intalnesti mai multe superstitii decat in constiinta unui modern, cat ar fi el de educat si de experimentat in stiintele secolului.   Gresim cand socotim popoarele" primitive" sau celelalte rase, superstitioase. Superstitiile lor sunt numai esuari in fata unei intuitii precise a lumii. Sunt intelegeri eronate sau imperfecte, fragmente dintr-o viziune globala, dintr-o Weltanschauung- dar sunt vii, sunt cadrele organice ale unei experiente perpetue, au o structura.   Adevaratii superstitiosi sunt modernii, civilizatii - nu "salbaticii". Pentru ca in constiinta lor activeaza o serie de automatisme, asupra carora nu se intreaba nimeni si pe care le suporta toti pana la moarte. Mai cu seama defunctul pozitivism a fost fertil in sisteme de superstitii, pe care elita si, dupa ea, publicul le-au imbratisat cu o incoerenta si o siguranta inmarmuritoare. Dupa atatea generatii impotente, incapabile sa gandeasca pe realitati, ci gandind totdeauna automat, superstitios - mi se pare ca insasi inteligenta s-a alterat. Intr-un anumit sens, se poate vorbi despre crepusculul inteligentei in civilizatia noastra.   Validitatea inteligentei nu consta numai in perfecta ei functionare - ci mai ales in aplicarea ei la obiectul necesar. O inteligenta poate functiona perfect chiar asupra unui alt obiect decat cel cerut de actul gandirii. De aceea avem atatia oameni destepti printre noi: pentru ca intram intr-o noua scolastica, in sensul peiorativ al cuvantului. Gandim perfect, gandim magnific - dar nu pe obiectele "bune", nu pe cele cerute. Sunt o infinitate de asemenea "obiecte" care scapa unui modern (din motive pe care nu avem a le cerceta aici, desi istoria lor este fascinanta si edificatoare); de pilda, incomprehensibilitatea simbolului in timpul nostru. Cei mai abili ganditori contemporani sunt incapabili sa inteleaga direct un simbolism organic, cum ar fi acela al unei culturi straine (fie asiatice, fie amerindiene) sau al unui hermetism european dinaintea iluminismului. Ei au nevoia unei chei, unui instrument cu care sa deschida automat acel sistem simbolic. Ceva mai mult; sunt incapabili sa gandeasca simbolic, pentru ca au superstitioasa teama desuperstitie, si aceasta ii paralizeaza. Or, simbolul mi se pare unobiect esential inteligentei; cred ca judecatile simbolice, ca si intuitiile simbolice, nu pot lipsi dintr-o inteligenta care se vrea valida si completa. Simbolul este indispensabil unei viziuni liberesi personale asupra existentei - si lacuna acesta in gandireaoricarui modern imi da de banuit.   Dar nu e numai atat. Luati problema ontologica sau antropologica si vedeti cat de fara sens a ajuns ea in mintea contemporanilor, chiar a profesorilor de filozofie. A intelege sensul existentei este, astazi, pentru un modern, un lucru extrem de rar. A intelege omul sau destinul este si mai rar. Toate acestea te fac sa te intrebi daca nu oare inteligenta a functionat prea multa vreme in gol, pe obiecte straine sau pe mai putine obiecte decat era absolut indispensabil. Majoritatea oamenilor pe care i-am intalnit se fereau sa accepte toate intrebarile care li se puneau. Superstitia cea mai primejdioasa este aceea de a ignora anumite intrebari fundamentale, sau a le rezolva automat, printr-o simpla formula care, la o analiza mai adanca, se dovedeste a fi fara sens.   Un exercitiu reconfortant si tare este gasirea acestor lipsuri de sens in insasi viata cea de toate zilele a modernilor. De aceea spunem la inceput ca zonele cele mai putin luminate se intalnesc in insasi presupusa lor lumina, in gesturile si intelectia lor de toate zilele. S-a vorbit despre mecanizare, si aceasta formula a circulat cu succes de la razboi incoace. Dar nu inteleg ce au de-a face masinile cu oamenii. E vorba aici de o abdicare din umanitate, care conduce la bruta sau la diavol, niciodata la masina. Este absurd sa crezi ca o mecanizare completa transforma omul in masina. Nu; il transforma in bestie. Masina are o, hai sa-i spunem, "psihologie" foarte simpla: e blanda, e transparenta in dorinte si putintele ei, e, mai ales, icoana unei ordini interioare si unui simt al ierarhiei foarte impresionant. Nu trebuie sa ne fie teama de masini si sa neferim de comertul lor. Acum, cand "umanitatile" sunt atat de putin frecventate, spectacolul masinilor este o propaganda admirabila pentru ordine, pentru ierarhie, pentru stil. Are si tehnica un anumit clasicism pe care il putem potenta si promova. Primejdia vine din bestie sau din demon, din libertatea rau inteleasa, din libertinaj. Si aceasta nu e provocata de masinism, ci din lipsa de sens a unui uluitor numar de acte esentiale in viata oricarui modern.   Sunt in jurul nostru oameni care inteleg foarte multe lucruri, dar niciodata nu s-au intrebat: de ce traiesc?, de ce accepta criteriile etice ale intregii societati?, de ce fug de sinceritate?, de ce suporta zi de zi o existenta care ar putea fi altfel? Si totusi, asemenea intrebari nu apartin acelei clase de ghicitori, denumite "problematici" - si care pot fi trecute cu vederea fara multa paguba -, ci ar trebui sa creasca din insusi rolul constiintei, ar trebui sa doara cumplit ceas dupa ceas atat timp cat raman nedezlegate. Au ceva urgent si decisiv in formularea lor. Totusi, desi se presupun inapoia oricarui fapt "clar" si "simplu" al vietii noastre de toate zilele - ele ramanmereu uitate, mereu nedezlegate; iar oamenii cred ca le-au rezolvat de mult, atunci cand s-au convins, de pilda, ca pamantul e rotund, ca nu exista Dumnezeu, ca omul se trage din primate etc.   O foarte surprinzatoare si bogata recolta asteapta pe un cercetator alacestei oceanografii a sufletului contemporan. Indemnati nu stiu de ce elan exagerat, ne repezim toti de-a dreptul in adancuri, in zonele plamadelor mostenite si ale "refularilor", pentru a descifra ceva mai mult din viata sufleteasca. Nu e nevoie sa coboramatat de mult. Enigmele cele mari le aflam la suprafata, in plina lumina si plina simplicitate."