“Jurnalul unei oi deştepte” este o carte care are câte puţin din toate: acţiune, amuzament, mister şi desene simpatice presărate la fiecare pagină. Cartea aparţine genului roman de benzi desenate. Autorul cărţii, SABIN STAVARACHE este un puşti de 11 ani, elev în clasa a V-a în Bucureşti. Personajul principal oiţa Hee, alături de surorile sale Mee şi Bee se confruntă cu aventuri inimaginabile: safari în deşert, o expediţie de supravieţuire în pădurile din Rio pentru descoperirea unei comori, confruntări cu mafioţi etc. În acelaşi timp, eroinele cărţii gustă şi viaţa de zi cu zi: mersul la şcoală, temele pentru acasă, lupta pentru popularitate, rivalităţile cotidiene etc. Hee este cea mai fiţoasă şi autentică: îşi pune surorile să-i facă temele, aruncă gunoiul sub pat, îşi îmbracă stiloul cu frunze pentru că altfel nu poate să-l atingă cu copita ei magică. Mesajul cărţii este optimist: viaţa şi greutăţile ei pot fi depăşite, nu trebuie să abandonezi în faţa pericolelor, e bine să-ţi foloseşti imaginaţia şi creativitatea în momentele de impas şi să ai încredere în tine.(6 June 2012 by Otilia Mantelers )