Premiul Nobel pentru literatură 2015; Premiul Médicis 2013   „În societate a apărut «cererea» pentru Uniunea Sovietică. Pentru cultul lui Stalin. Jumătate din tinerii între nouăsprezece şi treizeci de ani consideră că Stalin a fost «cel mai mare om politic». Un nou cult al lui Stalin în ţara în care Stalin a distrus la fel de mulţi oameni ca Hitler?! E din nou la modă tot ce e sovietic... Învie idei demodate: despre marele imperiu, despre «mâna de fier», despre «specificul căii ruseşti»… Au readus la suprafaţă imnul sovietic, există Comsomol, doar că se cheamă «Ai noştri», există partidul puterii, copie a partidului comunist. Preşedintele are aceeaşi putere ca secretarul general. Absolută. În locul marxism-leninismului e ortodoxia… Am întâlnit pe stradă nişte băieţi în tricouri cu secera şi ciocanul şi cu portretul lui Lenin. Ştiu ei oare ce este comunismul?“ (Svetlana ALEKSIEVICI)   „Homo sovieticus există – Svetlana Aleksievici l-a întâlnit. În această lucrare polifonică, în care se amestecă voci ale străzii, conversaţii relatate şi decupaje din presă, fiecare mărturie este adevărată. Ceea ce rezultă are un farmec hipnotic… Vremuri second-hand este o carte densă şi puternică asemenea unui râu.“ (Le Figaro)   „În ultimii 30-40 de ani, Svetlana Aleksievici a creat portretul individului sovietic şi postsovietic. Cărţile ei nu prezintă însă o istorie a evenimentelor, ci o istorie a emoţiilor – o istorie a sufletului omenesc.“ (Sara DANIUS, secretar permanent al Academiei Suedeze)   „Vremuri second-hand este un mausoleu literar închinat cetăţenilor unui imperiu care a dispărut în trei zile, la fel de fulgerător cum Rusia ţaristă a devenit, în 1917, Uniunea Sovietică. Dar este, mai presus de toate, un monument dedicat celor care, în cursul Istoriei, s-au simţit la un moment dat străini de vremurile pe care le trăiau. Acest exil interior nu poate fi mărturisit decât la persoana întâi, de la suflet la suflet." (Julie CLARINI, Le Monde)   „Am căutat o metodă literară care să-mi permită o aproximare cât se poate de fidelă a vieții reale. Realitatea m-a atras mereu ca un magnet, m-a torturat și m-a hipnotizat, mi-am dorit s-o fixez pe hârtie. Astfel că mi-am însușit imediat acest gen cu voci omenești și mărturii, probe și documente reale. Așa aud și văd eu lumea – ca pe un cor de voci individuale și un colaj de detalii cotidiene… În acest fel, pot fi simultan scriitor, reporter, sociolog, psiholog și preot.“ (Svetlana ALEKSIEVICI)   SVETLANA ALEKSIEVICI s-a născut la 31 mai 1948 la Ivano-Frankivsk (fost Stanislav), în vestul Ucrainei. După ce tatăl ei a fost demobilizat din armată, familia – tatăl bielorus şi mama ucraineană – s-a stabilit în Bielorusia, unde părinţii au lucrat ca profesori la sat. A studiat jurnalismul la Minsk, considerând facultatea de profil drept lucrul „cel mai apropiat de o şcoală de scriere“. După absolvire, a lucrat în redacţii din provincie şi apoi din capitală. Prima ei carte, compusă din mărturiile unor oameni care şi-a u părăsit locurile natale, a fost retrasă din librării de autorităţi. Următoarea apariţie, Războiul nu are chip de femeie (1985), publicată simultan la Moscova şi la Minsk, are la bază interviuri cu femeile care au luptat în Armata Roşie în al Doilea Război Mondial şi a reprezentat o ieşire din cadrele mitologiei sovietice din epocă. Titlul cărţii a fost folosit de Mihail Gorbaciov într-un discurs oficial. Băieţii din zinc (1990) cuprinde mărturii ale militarilor sovietici care au participat la războiul dus de URSS în Afganistan (1979–1989). În 1997 a publicat Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supravieţuitorilor, rezultat al unei documentări începute în 1986, imediat după accidentul nuclear din Ucraina. La începutul anilor 2000 a plecat din Bielorusia, atât în semn de protest faţă de dictatura lui Aleksandr Lukaşenko, cât şi pentru a se putea dedica plenar scrisului. După perioade petrecute în Italia, Germania, Spania şi Suedia, a revenit, în 2011, la Minsk. În 2015 i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură, pentru „scrierile sale polifonice, un monument dedicat suferinţei şi curajului în zilele noastre“. A devenit astfel unul dintre puţinii scriitori distinşi pentru nonficţiune. Vremuri second-hand (2013), cea mai recentă carte a sa, întregeşte seria „Vocile Utopiei“, consacrată de autoare celor care s-au aflat timp de aproape un secol sub semnul ideologiei comuniste.